Elementul esential al tulburarii de personalitate antisociala il constituie un pattern pervaziv de desconsiderare si violare a drepturilor altora care incepe in copilarie si in adolescenta timpurie, si se continua in perioada adulta. Acest pattern a fost denumit, de asemenea, psihopatie, sociopatie sau tulburare de personalitate disociala.
Asadar, istoricul tulburarii de personalitate antisociala e unul comun cu cel al psihopatiei. Originea conceptului de psihopatie o gasim la Theophrastus, un student al lui Aristotel, a carui descriere a «omului fara scrupule» cuprinde carcateristicile psihopatiei: «Omul fara scrupule va merge si va imprumuta si mai multi bani de la un creditor caruia nu i-a platit niciodata…”
La sfarsitul sec. XVIII singurele tulburari mentale– cunoscute atunci sub numele de “delir” sau “manie”- erau: despresia (melancolia), psihoza si halucinatia. In 1801, psihiatrul francez Philippe Pinel descrie pacienti care, desi aveau o buna functionare mentala, erau angajati in acte impulsive. Ii considera ca fiind “nebuni fara episoade de delir” ( “la folie raisonnante”), insemnand ca isi intelegeau pe deplin irationalitatea comportamentului lor, dar continuau, oricum, sa-l puna in actiune.
Douzeci de ani mai tarziu, Emil Kraepelin, in cea de a 8-a editie a lucrarii „Lehrbuch der Psychiatrie” („Clinical Psychiatry: a textbook for students and physicians”) sugereaza existenta a 6 tipuri de tulburari de personalitate: excitabil, instabil, excentric, mincinos, escroc, certaret. Totusi, atentia ramanea centrata asupra comportamentului antisocial. Daca conduita cuiva cauza suferinta sau inconvenienta sau chiar enerva pe cineva ori incalca regulile societatii, acea persoana era diagnosticata ca fiind “ psihopata”.
Psihiatrul scotian Sir David Henderson („Psychopathic States”, 1939) descrie trei tipuri de psihopati: psihopati agresivi care erau violenti, predispusi la consumul de substante si suicid; psihopati pasivi sau inadecvati care erau foarte sensibili, instabili, hipocondrici, introvertiti ( schizoid) si mincinosi patologici; psihopati creativi, acele persoane disfunctionale care reuseau sa devina faimoase sau ticaloase.
”The Mask of Sanity” de Hervey M.Cleckley, publicata pentru prima data in 1941, e considerata o lucrare de referinta si cea mai utilizata descriere clinica a psihopatiei in sec. XX. Elementele de baza ale psihopatiei subliniate de Cleckley sunt relevante si astazi. Titlul face referire la “masca” normalitatii care ascunde tulburarea mentala a persoanei cu psihopatie. Cleckley sugereaza ca psihopatii sunt fiinte umane in toate privintele, doar ca nu au suflet. Chiar si atunci insa cand sunt indiferenti vis-a-vis de drepturile persoanelor cu care lucreaza, psihopatii reusesc sa inspire celorlati un sentiment de incredere. Psihopatul nu recunoaste nici o deficienta/ lipsa in functionarea sa psihica, prin urmare nu recunoaste nici nevoia unei schimbari.
Psihiatrul german, K. Schneider, largeste diagnosticul pentru personalitatea psihopata (“ The Psychopatic Personality”, 9th edition, 1950 si “Clinical Psychopathology”, 1959) incluzand si persoane care isi fac rau atat lor cat si altora. Persoane care sunt deprimate, anxioase in situatii sociale, excesiv de timide si nesigure erau considerate de el a fi “ psihopate”, adica” anormale”.
Se face si azi confuzia intre psihopatie si tulburarea de personalitate antisociala cu toate ca majoritatea psihopatilor intrunesc criteriile de diagnostic pentru tulburarea de personalitate antisociala, dar cei mai multi indivizi cu aceasta tulburare nu sunt psihopati.
Psiholog clinician / Psihoterapeut Cluj-Napoca
Cabinet de psihologie Stela Neamt
Bibliografie:
– Allport, G.W., – “Structura si dezvoltarea personalitatii”, 1991, Ed.Didactica si Pedagocica, Bucuresti.
– K. Schneider – Clinical Psychopathology, Grune & Stratton – Hardcover – Import, January 1, 1959, ISBN-10 : 0808904175
– Hervey M.Cleckley – “The Mask of Sanity” – first published in 1941, describing Cleckley’s clinical interviews with patients in a locked institution