Termenul de tulburare psihosomatică se aplică atunci când o boală fizică este cauzată sau agravată de factori psihici. La copii şi adolescenţi cele mai frecvente sunt astmul şi diabetul.
Factorii psihologici induc o serie de modificări fiziologice, reversibile sau ireversibile, în care este afectată funcţionarea unui organ. Dacă factorii psihici (ex. stresul) acţionează o perioadă mai îndelungată pot apărea probleme organice (ex. ulcerul). Aceste consecinţele organice se produc mai ales pe fondul unor predispoziţii genetice, constituţionale sau de mediu. Factorii psihici care produc cel mai frecvent modificări fiziologice sunt stresul şi anxietatea. Declanşarea bolii la un anumit moment este determinata de interacţiunea complexă dintre factorii psihici, bilologici şi de mediu. De exemplu, evenimente stresante de viaţă cum sunt decesul unui părinte, schimbarea locuinţei, divorţ, pot declanşa sau precipita bolile.
Un rol important în adaptarea la boală îl reprezintă percepţia cauzelor care au declanşat-o. Apariţia unei boli presupune teamă şi nesiguranţă. În acest caz oamenii nu pot decât să se întrebe “De ce eu ?“ „Ce a provocat această boală?”, încercând să caute un sens în ceea ce se întâmplă.
In primele luni de la diagnosticarea bolii, persoanele care se confrunt cu psihosomatizarea pot trăi o serie de reacţii ca cele descrise mai jos:
√ Reacţia de doliu Diagnosticul poate crea sentimentul unei pierderi, a pierderii controlului asupra vieţii, a încrederii în capacitatea de a avea grija de el.
√ Negare Persoana poate ignora boala, sperând că va dispărea peste câtva timp şi poate chiar refuza (ex. refuzul dietei). În ședințele de psihoterapie, în acest caz, sunt încurajaţi să discute deschis cu membrii familiei despre boală, să se informeze cât mai mult şi să discute despre ea.
√ Furia poate fi îndreptata împotriva părinţilor, a fraţilor, a prietenilor, partenerilor, motivul fiind neînţelegerea faptului pentru care el are boala şi ceilalţi nu (de ce tocmai eu?). De asemenea, părinţii pot simţi furie împotriva propriei persoane (Nu sunt un părinte responsabil), împotriva copilului, a partenerului sau chiar împotriva personalului medical. În acest caz, părinţii pot învăţa cum să fie „furioşi„ pe boală împreună cu copilul lor şi să transforme acest lucru în ceva constructiv. De exemplu, furia se poate manifesta şi prin a avea grija să menţii boala sub control.
√ Depresia Tristetea, oboseala, lipsa de energie si de speranta pot sa apara in cazul persoanelor cu diferite afectiuni. De asemenea, parintii, sotii pot experientia aceleasi stari negative si pot construi scenarii negative despre viitorul copilului lor, al partenerului lor.
√ Teama, anxietatea Teama este legată de diferite simptome, de reacţiile celor din jur la aflarea diagnosticului sau, de evoluţia bolii sau de alte schimbări pe care le implică boala. Acest sentiment poate apărea atât la copii cât şi la adulti care se pot simţi copleşiţi de situaţie.
√ Vina Se fac deseori atribuiri eronate, crezând că boala este rezultatul comportamentului lor neadecvat. De asemenea, părinţii se pot simţi vinovaţi deoarece copilul este bolnav sau pentru că nu au putut preveni apariţia bolii.
Alături de psiholog învățăm cât de important este ca persoanele care trec prin astfel de strări emoționale să înţeleagă ca sentimentele negative, tristeţea, teama, confuzia şi altele asemănătoare sunt normale într-o anumită măsură. Cogniţiile negative persistente se recomandă să fie abordate în ședintele de psihoterapie, facilitând adaptarea la boală.
Bibliografie
DSM-5, Manual de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale
Psiholog / Psihoterapeut Cluj – Stela Neamt