Dezvoltare personala

 

Există situaţii în care nu avem o problemă deosebită, însă ne dorim să „creştem”, să „evoluăm” ca persoană, să ne cunoaștem mai bine, să ne dezvoltăm din punct de vedere psihologic.

Dezvoltarea personală ne ajută să ne recunoştem unicitatea ca individ, să identificăm mijloace de a face faţă cu succes situaţiilor zilnice cu care ne confruntăm, să aflăm mai multe despre noi înșine. Ne potem clarifica valorile, comportamentele, reacţiile în anumite situaţii şi potem învăţa cum să ne folosim eficient resursele de care dispunem, astfel încât să utilizăm mai bine timpul, să comunicăm eficient, să facem faţă conflictelor.

            Cel mai important aspect este dezvoltarea personală, benefică şi necesară pentru a activa potenţialul interior, astfel încât să atingem succesul pe care îl dorim. Reprezintă primul pas pentru profesioniştii care au în vedere specializarea ca şi consilieri psihologici sau psihoterapeuţi. Metodele psihoterapeutice au o largă aplicabilitate în cadrul lucrului cu grupuri de copii, adolescenţi sau adulţi; în cadrul firmelor, instituţiilor, şcolilor; cu obiective diverse ale activităţilor: consiliere, terapie, educaţie, formare/training.

            Fiecare dintre noi ne punem uneori întrebări de felul: Cine sunt eu? Prin ce mă deosebesc de cei din jur? Care sunt punctele mele tari şi slabe? Care sunt posibilităţile mele? Cum aş putea să îmi dezvolt calităţile şi să îmi depăşesc slăbiciunile? Răspunsurile la întrebările de acest fel se referă la cunoaşterea însuşirilor de personalitate definitorii, a aptitudinilor, a sistemului motivaţional şi de valori, la creşterea stimei de sine, a încrederii în sine, dezvoltarea creativităţii, a capacităţii de autocontrol, a abilităţilor de comunicare şi relaţionare interpersonală, a posibilităţilor de gestionare a emoţiilor, etc. Formarea conceptului de sine (imagine de sine + stimă de sine)

            Aptitudinile

            Autocunoaşterea presupune şi conştientizarea aptitudinilorSpunem că o persoană are aptitudini într-un domeniu dacă are posibilitatea de a obţine performanţe superioare în acel domeniu. Obţinerea reală a acelor performanţe depinde de mulţi alţi factori: motivaţie, învăţare, exersare, atitudinea părinţilor şi a cadrelor didactice, condiţii materiale, sănătate etc.

            Interesele şi sistemul de valori

            Conştientizarea intereselor şi a sistemului de valori reprezintă un alt aspect al autocunoaşterii.

            Interesele reprezintă preferinţele cristalizate ale unei persoane pentru anumite domenii de cunoştinţe sau de activitate. Interesele au un rol esenţial în luarea deciziilor privind cariera. Formarea intereselor depinde de factori genetici (potenţialul aptitudinal) şi de experienţele de viaţă pe baza cărora individul învaţă să prefere unele activităţi şi să evite altele.

 

 

Psiholog / Psihoterapeut – Cluj – Stela Neamt