In peisajul contemporan al sanatatii mintale, modalitatile de interventie evolueaza constant pentru a raspunde nevoilor tot mai complexe ale indivizilor. Psihologii practicieni au demonstrat prin experienta clinica acumulata ca, atunci cand ne ocupam de problemele de cuplu, nu este intotdeauna eficient sa abordam doar psihoterapia individuala. A te concentra exclusiv pe unul dintre parteneri ar putea scoate in evidenta o viziune distorsionata, negand implicarea ambilor membri si punand toata povara disfunctionalitatii relatiei in sarcina unei singure persoane. Aceasta abordare unilaterala poate genera sentimente de vinovatie sau rezistenta, blocand progresul real.
Daca procesul psihoterapeutic are loc doar cu partenerul care prezinta „problema” vizibila, celalalt partener – considerat teoretic „neimplicat si functional” – poate ajunge sa nege sau chiar sa distruga efortul terapeutic. Aceasta sabotare poate aparea initial din lipsa de cunoastere a ceea ce inseamna un proces de transformare, dar in final se transforma in frustrare pura. Relatia psihoterapeutica este un organism viu care tine seama de felul subiectiv, cognitiv si emotional in care pacientul il priveste pe psihoterapeut si invers. Conform studiilor (Vogel T. R. 2008), aceasta relatie ia fiinta chiar odata cu intentia de a avea o conversatie terapeutica si continua sa influenteze psihicul mult timp dupa incheierea sedintelor.
Rolul vital al co-terapiei in disfunctiile sexuale
Necesitatea unei abordari duale devine si mai evidenta atunci cand cuplul se confrunta cu problematica unor disfunctii sexuale. Experimentele si testarile psihologice au aratat, fara echivoc, ca exista limite biologice si experientiale intre sexe. Niciun barbat nu va intelege pe deplin sexualitatea feminina, din simplul motiv ca nu va putea experimenta un orgasm sau o dinamica hormonala feminina. In mod similar, nicio femeie nu va putea intelege complet nevoia de ejaculare sau presiunea fiziologica masculina.
Studiile in psihologie au aratat ca orice investigatie in aceasta zona are nevoie de un „interpret” care sa poata explica raspunsul sexual al sexului opus. Astfel, cea mai eficienta abordare este formarea unei echipe de psihologi: o femeie si un barbat. Aceasta structura ofera o siguranta emotionala fara egal. De exemplu, ajuta enorm ca partenera sa aiba langa ea o femeie psiholog care sa o ajute sa isi exprime trairile catre sot si catre co-terapeut. In oglinda, barbatul se simte mai bine inteles si sustinut sa vorbeasca despre teama de esec sau presiunea sociala atunci cand are sprijinul unui psihoterapeut barbat. Comunicarea devine astfel clara si asertiva, eliminand presupunerile gresite.
Ce este, de fapt, co-terapia?
Din punct de vedere tehnic, co-terapia reprezinta un procedeu terapeutic prin care doi sau mai multi terapeuti conduc sedintele in acelasi timp si spatiu. Aceasta metoda implica participarea unuia sau mai multor clienti (un grup, o familie sau un cuplu). Metoda presupune ca terapeutul sa colaboreze strans atat cu clientii, cat si cu colegul sau, creand un camp de forta intelectuala si emotionala mult mai vast.
In viziunea cuplului, cei doi psihoterapeuti (femeie si barbat) pot simboliza familia de origine sau pot deveni un model pentru propriul lor cuplu. Co-terapia faciliteaza un obiectivism mult mai inalt; acolo unde un singur terapeut ar putea fi atras intr-o coalitie subiectiva cu un partener, prezenta celui de-al doilea asigura echilibrul. Procesul are in vedere faptul ca, in tratarea problemelor de cuplu, „clientul” este relatia in sine, nu doar indivizii luati separat.
Dinamica echipei si beneficiile clinice
Practica co-terapeutica nu se limiteaza doar la sexologie. Ea ofera rezultate exceptionale in terapia de familie si in terapia de grup. Clientii au posibilitatea de a se identifica mai usor cu unul dintre specialisti, facilitand deschiderea. Co-terapeutul joaca si un rol de supervizare in timp real. In timp ce unul dintre terapeuti conduce dialogul principal, celalalt poate observa micro-expresiile, limbajul corporal sau reactiile de evitare pe care primul le-ar putea scapa din vedere (Selvini, 1980).
Daca se observa o situatie tensionata sau o fundatura in discutie, sedinta poate fi chiar intrerupta scurt pentru ca terapeutii sa elaboreze ipoteze noi. Aceasta colaborare ofera o perspectiva multidimensionala. Co-terapeutul il ajuta pe colegul sau sa evite „contra-atitudinile” (reactiile emotionale subiective fata de pacient) si previne formarea unor aliante nesanatoase cu un singur membru al familiei (Andolfi, 1987). Astfel, sedinta devine un spatiu protejat, unde adevarul poate iesi la suprafata fara a distruge echilibrul fragil al familiei.
Importanta interventiei specializate
In cadrul conferintelor de specialitate, precum Conferinta Nationala de Psihologie a Sexualitatii, s-a subliniat constant ca acest parteneriat profesional este cheia pentru rezolvarea problemelor de comunicare profunda. Intr-un cabinet de psihologie, un astfel de demers poate accelera procesul de vindecare, oferind pacientilor nu doar un specialist, ci o intreaga echipa dedicata binelui lor.
Vindecarea incepe cu dorinta de autocunoastere si continua cu acceptarea faptului ca, uneori, este nevoie de „doua oglinzi” pentru a vedea intreaga imagine. Co-terapia nu este doar o tehnica, ci o filosofie a colaborarii care onoreaza complexitatea relatiilor umane si diversitatea experientelor masculine si feminine.
Bibliografie
- Vogel, T. R. (2008) – The Therapeutic Relationship
- Palazzoli Selvini, M. (1980) – Family Therapy Sourcebook
- Andolfi, M. (1987) – Tempo e mito nella psicologia familiare
