Schizofrenia la copii si adolescenti. Autismul infantil precoce.

Schizofrenia la copii si adolescenti

Schizofrenia la copil, ca de altfel psihozele infantile in general, suscita controverse. Astfel, unii autori ii neaga existenta, in timp ce altii o descriu chiar si la varsta de sugari. In ultimul timp insa majoritatea autorilor accepta schizofrenia la varsta copilariei, ea avand aspect clinic deosebit fata de adult datorita psihicului inca insuficient dezvoltat si datorita particularitatilor psihologice ale varstei de aparitie .

Specialistii in psihiatrie si psihologie, au conchis, luand in calcul criteriul varstei de debut al tulburarilor, trei forme de schizofrenie la copil :

1       autismul infantil precoce;

2       schizofrenia infantila propriu-zisa;

3       schizofrenia din perioada pubertatii si adolescentei;

1.   Autismul infantil precoce

A fost descris de Leo Kanner (1943) ca forma autistica precoce si considerat caracteristic varstei anteprescolare.

Frecventa. Autismul infantil survine mai frecvent la baieti decat la fete (proportie de 3/1).

Debutul bolii se situeaza inaintea varstei de doi ani jumate – trei ani, uneori chiar din primul an de viata.

La nastere copilul este aparent normal, fara anomalii fizice sau neurologice. Antecedentele lui sunt nesemnificative. Daca debutul este precoce, spre luna a 4- a / a 8-a de viata se remarca la acesti copii lipsa miscarilor anticipatorii  atunci, precum si lipsa zambetului ca raspuns la zambetul mamei. Progresiv devine evidenta, apatia, dezinteresul pentru cei din jur, copilul retragandu-se parca intr-o lume interioara in care jocurile ritualizate ocupa un loc important.

Daca debutul survine ceva mai tarziu, dupa o evolutie normala, specialistii in psihiatrie/psihologie consemneaza ca, tabloul clinic se caracterizeaza prin trei simptome  principale:

a)     In primul rand se semnaleaza tulburarea comunicarii interumane (izolare autista). Aceasta se manifesta printr-o totala indiferenta fata de persoanele din jur. Copilul priveste in departare, parca dincolo de oameni, aruncandu-si foarte fugitiv privirea asupra examinatorului (parinte/dascal/psiholog), fara a avea acea privire sclipitoare, fara a avea contactul din privire (“ochi in ochi”). Fata de persoane, copilul autist menifesta un dezinteres cvasitotal, nereactionand la prezenta sau absenta parintilor, ca si cand el ar fi singur. Inabilitatea in relatiile sociale se constata si in esecul de a stabili contactul cu anturajul. Astfel, el ciupeste sau musca persoanele din jur, lipsit de orice experienta afectiva, poate face o criza de agitatie cu autoagresivitate, atunci cand cineva incearca sa-l scoata din izolarea sa. Desi in general, autistul nu comunica verbal cu persoanele din jur, el isi exprima uneori chiar o dorinta si nevoile prin gesturi, dand dovada in acest sens de o deosebita abilitate. In contrast cu incapacitatea de a stabilii relatii sociale, specialistii in psihiatrie/psihologie spun, ca putem vedea ca, copilul autist este mai indemanatic in manipularea mediului neinsufletit. Poate manifesta un interes deosebit pentru anumite obiecte, fara insa a le utiliza in sensul lor simbolic ci numai pentru a le agita, invarti. Are o memorie buna pentru diverse aranjamente spatiale si preferinte pentru ordonarea unor obiecte, deoarece el manifesta o “nevoie obsedanta” pentru “imuabil si identic”. Astfel poate intra intr-o criza de manie si panica drept raspuns la schimbarea mediului (de exemplu a mobilierului din casa) sau la schimbarea secventelor de timp in rutina zilnica. Afectivitatea copilului autist este modificata: lipsit de atasament fata de parinti, el este legat de un obiect ciudat; pericolele reale nu-i provoaca frica, in schimb se sperie de stimuli obisnuiti (de exemplu fosnetul frunzelor, ropotul ploii).

b)     O alta trasatura importanta si constanta a autismului infantil, semnalata de practicienii psihiatrii/psihologi, este tulburarea limbajului vorbit. Aceasta poate lipsi sau uneori autistul emite sunete ciudate, fara semnificatie. Daca limbajul este dezvoltat se observa o discrepanta intre posedarea vocabularului si abilitatea de a-l folosi ca mijloc de comunicare sociala. Astfel, un copil de trei ani pronunta stereotip cuvintele grele ca: maimutoi,  gheata,  ghereta, fara insa a le insera intr-o conversatie utila.

Structura gramaticala este imatura, ecolalia imediata sau intarziata, stereotipiile, neologismele si utilizarea neadegvata a pronumelui personal – frecventa.

Copilul vorbeste despre el la persoana a II-a, sau a III-a nefolosind persoana I decat eventual dupa varsta de 5-7 ani sau chiar deloc (normal la trei ani). Autistul spune “vrea baiatul apa ” in loc de “vreau apa”. Vorbirea este monotona, stereotipa, lipsita de intonatie, iar melodia frazei neadecvata (foloseste formularea verbala auzita iar verbul la imperativ, ceea ce da aspect de vorbire “papagaliceasca”, sau “in banda de magnetofon”).

c)      Stereotipurile constituie al treilea element caracteristic al autismului infantil, semnalat de practicienii psihiatrii/psihologi. Ele pot fi gestuale ca: repetitii ale miscarilor mainilor, degetelor, bratelor, rotirea corpului in juril axului sau, mersul pe varful picioarelor. Uneori autistul prefera activitati repetitive ca: deschiderea si inchiderea usii, lovirea sau zgarierea unei jucarii, ritualizarea activitatii alimentare, de imbracat, sau de joc. De altfel jocul, activitatea cea mai importanta a acestei varste prezinta cateva particularitati: este marcat de acelasi caracter stereotip, copilul folosind obiecte putin complicate ca: sfoara, hartie, nisip, apa, butoane, robinete. Jocul colectiv este evitat si lipsit de caracterul sau creativ si imaginativ.

Sa retinem ca, dezvoltarea fizica a copilului autist este in general normala. Potentialul cognitiv poate fi bun dar cu realizari intelectuale inegale, ei obtin performante in cate un domeniu , bazate pe o memorie remarcanta in special pentru cifre, melodii etc. Din cauza lipsei de cooperare la probe,  psihologii spun, ca acesti copii sunt greu de testat.

In general copii autisti sunt linistiti si pasivi. Exista insa o forma clinica particulara a schizofreniei la aceasta varsta , descrisa de Margareth Mahler sub numele de “psihoza simbiotica hiperkinetica ”, in care simptomatologia autista este insotita de hipekinezie cu agitatie, anxietate, tulburari de somn, crize de plans aparute in special in conditiile separarii de mama. Indiferenta autistului fata de mama este inlocuita un atasament exagerat pentru aceasta cu care parca face o adevarata “simbioza ”. Dupa cateva luni de agitatie copilul devine din ce in ce mai asemanator unui copil autist .

Diagnosticul pozitiv al autismului infantil se pune pe simptomele sale cardinale: autism, tulburari de limbaj specifice si activitate ludica etereotipa .

Traumelor psihologice prelungite , legate de separarea sugarului de mama sa sau de o carenta afectiva (in caz de spitalizare prelungita a sugarului bolnav, neglijarea afectiva prin amplasarea acestuia in crese sau camine neadegvate). Lipsa antrenamentului afectiv il face pe copil apatic si treptat intarziat in dezvoltarea psihica. In aceste cazuri simptomatologia apare evident legata de factorii psihologici, iar reinserarea precoce a copilului intr-un mediu afectuos si stimulator permite disparitia autismului si o evolutie favorabila ulterioara.

Psiholog Cluj, Psihoterapeut Cluj-Napoca

Cabinet de psihologie – STELA NEAMT

PSIHIATRIE –Prof. Dr. Doc. Vasile Predescu ~ Alexandresu ; Alexianu ; Brasla ;  Chimion; Christodorescu ; Ciurezu ; Constantinescu ; Cucu ;Damian; Hanganu ; Ionescu ; Lohan ;Magureanu ; Meiu ; Milea ; Neicu ; Oancea ; Prelipceanu ; Rascaru ; Sarbulescu ; Tudorache ;   ~ Editura Medicala Bucuresti – 1989