Terapia sexuala in cuplu. Aceasta abordare a reprezentat un mare progres in tratamentul tulburarilor sexuale si isi datoreaza existenta lui William Masters si Virginia Johnson. Baza teoretica a psihoterapiei sexuale duale consta in conceptul de unitate maritala ca obiect al psihoterapiei.
Cu alte cuvinte, pleaca de la presupunerea ca tulburarea sexuala are o cauza legata de relatia dintre cei doi parteneri si nu numai de persoana celui care sufera de tulburarea sexuala propriu-zisa. Nu se accepta ideea ca doar unul dintre parteneri are „o problema“ si, din moment ce amandoi sufera consecintele unei disfunctionalitati sexuale, amandoi trebuie sa intre in psihoterapie. Mai pe romaneste spus: amandoi sunt de vina, amandoi trebuie tratati!
Problema sexuala reflecta adesea existenta altor zone de dezechilibru sau neintelegere in relatia de cuplu. De aceea, psihoterapia se concentreaza asupra intregii relatii, luate ca intreg, acordand o atentie sporita aspectelor sexuale. Sunt discutate aspectele psihologice si fiziologice ale functionarii sexuale, terapeutul avand o atitudine educativa. Uneori psihologul sugereaza cuplului sa faca anumite lucruri, iar acestia trebuie sa incerce acasa ceea ce li s-a sugerat. Cel mai adesea, acest tip de psihoterapie se face de catre doi terapeuti, un barbat si o femeie, care discuta si clarifica diverse aspecte sexuale cu cei doi pacienti. Scopul terapiei este acela de a stabili sau de a restabili comunicarea in cadrul cuplului.
Viata sexuala este considerata ca o functie naturala care infloreste in conditiile unei vieti casnice adecvate, imbunatatirea comunicarii contribuind in mod semnificativ la aceasta. Tratamentul este de scurta durata si se bazeaza pe o abordare comportamentala. Psihoterapeutul incearca sa reflecte realitatea din cadrul cuplului asa cum este ea, corectand asftel imaginea uneori deformata pe care cei doi o au asupra relatiei lor. Uneori, aceasta noua perspectiva este suficienta pentru a intrerupe cercul vicios al unei relationari defectuoase. De asemenea, se prescriu exercitii specifice pentru a-i ajuta pe cei doi cu problema lor. Inadecvarea sexuala implica adesea lipsa de informatie sau informare gresita, precum si teama de performanta. De aceea, pe durata terapiei, cuplurilor li se interzice orice activitate sexuala in afara celei prescrise de psiholog.
Exercitiile de inceput se concentreaza asupra cresterii sensibilitatii si constientizarii senzatiilor de atingere, vaz, auz si miros. Initial, penetrarea intravaginala este interzisa, cei doi parteneri trebuind sa invete sa ofere si sa primeasca placere corporala fara a apela insa la placerea penetrarii. In acelasi timp, ei invata sa comunice non-verbal intr-un mod care sa ii satisfaca reciproc si, de asemenea, foarte important, ei invata ca preludiul este cel putin la fel de important ca actul sexual propriu-zis si orgasmul.
Bibliografie:
Masters, W.H.; Johnson, V.E.; Kolodny, R.C (1994). Heterosexuality. New York; London: HarperCollins. ISBN 978-0-7225-3027-6.