A trai in cuplu, in cadrul unui mariaj sau, tot mai frecvent astazi, in afara lui, nu este un dat fixat sau determinat pentru totdeauna, ci un proces, o aventura, in sensul profund al termenului. Cei care neaga caracterul evolutiv al cuplului tind sa se complaca in atmosfera calma a unei fericiri ce pare asigurata definitiv. Dar, viata in cuplul consensual sau conjugal nu ar trebui sa fie leaganul de care partenerii sa se lase adormiti, ci spatiul unitatii corpului, sufletului si spiritului. Aceasta presupune curajul angajarii intr-o dinamica autentica, riscarea propriei libertati a eu-lui individual in scopul construirii unei entitati superioare, comune.
Perspectiva psihologica asupra casatoriei
Din perspectiva psihologica, casatoria este constructia complicata a “relatiei psihologice” dintre cei doi soti, alcatuita din numeroase elemente subiective si obiective. O casatorie deplina nu este creata de un act al Starii civile sau de Biserica si nici printr-o alegere prealabila fragila, ci prin faptul duratei sale. Adevarata casatorie este legatura fecunda, care dureaza si care sfideaza timpul.
In era moderna, presiunile externe pot afecta stabilitatea acestei legaturi. Multi parteneri cauta solutii in dezvoltare personala pentru a face fata provocarilor cotidiene, incercand sa echilibreze succesul profesional cu implinirea in viata de familie. Cand echilibrul este perturbat, sustinerea unui specialist psihoterapeut poate oferi perspectivele necesare pentru a repara si intari relatia.
Granita dintre public si privat
In cadrul acestei perspective, distinctia dintre public si privat se modifica constant. Casatoria se situeaza la intersectia unui vast domeniu public si a unui spatiu minuscul, mai degraba secret decat privat.
- Domeniul public: Cuprinde momentul initial al casniciei, consfintirea sa legala, religioasa si comunitara (sarbatorirea cu rudele si prietenii). De asemenea, include toate evenimentele pe care sotii le impartasesc ulterior cu membrii comunitatii.
- Spatiul privat: Include experientele intime, cum ar fi noaptea nuntii, si activitatile considerate prea personale pentru a fi relevate celorlalti.
Casatoria creeaza contextul aparitiei unor comportamente de “culise” si a unor auto-dezvăluiri profunde. Acestea permit o mai buna intercunoastere a partenerilor si “sudarea” cuplului. Totusi, domeniul privat poate ascunde si aspecte dureroase, precum insatisfactiile, neglijarea domestica sau chiar violenta domestica. Este important de retinut ca o experienta privata intra in domeniul public in momentul in care este relatata unei persoane din afara mediului familial.
Dinamica evolutiva si sprijinul terapeutic
Raportul dintre viata publica si cea privata variaza de la o familie la alta, influentat de mediul socio-cultural si de epoca istorica. In prezent, transparenta social media a blurat si mai mult aceste granite, facand managementul intimitatii mai dificil ca niciodata.
Atunci cand conflictele private devin coplesitoare, psihoterapia de cuplu poate interveni ca un spatiu sigur de mediere. Terapia ajuta la scoaterea la lumina a “partii intunecate” a experientelor umane intr-un mod controlat, prevenind degradarea relatiei. Prin psihoterapie individuala, fiecare sot poate lucra la propria maturitate emotionala, contribuind astfel la sanatatea intregii familii.
Concluzie: Viata in doi este o constructie ce se desfasoara in timp, nu un eveniment singular. Armonia dintre imaginea publica si realitatea privata a cuplului necesita onestitate, vulnerabilitate si o munca sustinuta de intercunoastere.
Bibliografie
- Aries, Ph. (1998) – Despre durata casatoriei.
- Mitrofan, I. si Ciuperca, C. (1998) – Psihologia relatiilor dintre sexe.
- Peterson, G.W. (1998) – Viata privata si conflictele domestice.
- Turliuc, N. (2004) – Psihologia cuplului si a familiei.
