A trăi în cuplu, în cadrul unui mariaj sau, tot mai frecvent astăzi, în afara lui, nu este un dat fixat sau determinat pentru totdeauna, ci un proces, o aventură, în sensul profund al termenului. Cei care neagă caracterul evolutiv al cuplului tind să se complacă în atmosfera calmă a unei fericiri ce pare asigurată definitiv. Dar, viața în cuplul consensual sau conjugal nu ar trebui să fie leagănul de care partenerii să se lase adormiți, ci spaţiul unităţii corpului, sufletului şi spiritului celor care trebuie să aibă curajul angajării într-o dinamică autentică, ce presupune riscarea propriei libertăţi a eu-lui individual, în scopul construirii unei entităţi superioare, comune, (N. Turliuc, 2004).
Din perspectiva psihologică, căsătoria este construcția complicată a “relației psihologice” dintre cei doi soți, alcătuită din numeroase elemente subiective şi obiective (I. Mitrofan şi C. Ciupercă, 1998). Din punct de vedere psihologic, căsătoria deplină nu este creată de un act al Stării civile sau de Biserică şi nici printr-o alegere prealabilă fragilă, ci prin faptul duratei sale. Adevărata căsătorie este legătura fecundă, care durează, care sfidează moartea (Ph. Aries, 1998).
În cadrul acestei perspective, distincția dintre public şi privat se modifică. Căsătoria nu mai este înțeleasă ca un eveniment, ci ca un proces de construcție, desfăşurat în timp. Ea se situează la intersecția unui vast domeniu public şi a unui spațiu minuscul, mai degrabă secret decât privat. Momentul inițial al căsniciei, consfințirea sa legală, religioasă şi comunitară (sărbătorirea ei împreună cu rudele, prietenii şi cunoştințele mai apropiate) ține aproape în întregime de domeniul public.
Experiența celor doi soți din noaptea nunții are însă un caracter privat. Publice sunt şi toate evenimentele şi acțiunile pe care partenerii conjugali le împărtăşesc, în decursul conviețuirii lor ulterioare, cu ceilalți membrii ai comunității în care trăiesc. Private rămân doar activitățile şi experiențele considerate prea intime pentru a fi relevate celorlalți.
Căsătoria creează contextul apariției unor comportamente de “culise”, a unor auto-dezvăluiri profunde, permițând mai buna intercunoaştere a partenerilor şi “sudarea” cuplului, ca şi a părții întunecate a experiențelor umane. Domeniul privat poate ascunde perspectivei publice şi unele insatisfacții, diversele forme de neglijare domestică (a partenerului sau a copiilor), conflictele sau violența domestică (G.W. Peterson, 1998). Dar, o experiență privată intră, prin relatarea ei (unor persoane din afara mediului familial), în domeniul public. Raportul dintre viața publică şi cea privată variază de la o familie la alta, de la un mediu socio-cultural la altul şi de la o epocă istorică la alta.
Psoholog Cluj – Psihoterapeut Cluj-Napoca
Cabinet de psihologie Stela Neamt
Bibliografie:
- Aries, Ph., 1998, “Căsătoria indisolubilă”, in Ph: Aries & A. Béjin Sexulităţi occidentale, Oradea, Antet.
- Mitrofan, I., Ciupercă, C., 1998, Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia familiei, Bucureşti: Edit Press Mihaela SRL.
- Peterson, G.W., 1998, “Autonomy and Connectedness in Families”, in R.D. Day, K.L. Gilbert, B.H. Settles, W.R. Burr (eds.) Research and Theory in Family Science, Pacific Grove CA: Brooks/Cole Publishing Company.
- Prof. Dr. Maria Nicoleta Turliuc, Psihologia cuplului si a familiei, Editura: Performantica, Anul: 2004