Cele cinci tipuri de cupluri

Cele cinci tipuri de cupluri

În secolul al XII-lea, pentru a desemna uniunea dintre un bărbat şi o femeie, în limba franceza, a apărut: noțiunea de cuplu.

 Aceasta a coincis cu debutul căsătoriei religioase, fondate pe consimțământul partenerilor. Termenul îşi are originea în latinescul copula (legătură), din care provine şi noiunea de copulație. Nu întâmplător, sexualitatea ocupă un loc central în semnificația conceptului de cuplu.

Cuplul este definit, în general, ca o pereche sau reunire de două persoane bazată pe o legătură constantă sau datorată unei apropieri accidentale. În ambele cazuri însă, reunirea trebuie să funcționeze, chiar dacă ea este adesea dificilă. Cuplurile accidental formate, fără trecut şi fără viitor, fac obiectul de studiu al psihologiei sociale.

În contextul psihologiei cuplului şi familiei ne interesează cuplurile care tind să se mențină în timp, în care există relații sentimentale şi/sau sexuale, în care se manifestă un puternic inter-determinism mutual, partenerii stimulându-se şi potențându-se reciproc. Din perspectiva acestei discipline, asa cum descrie Nicoleta Turliuc (2004), cuplul poate fi definit în sens larg ca fiind matricea concomitent biologică, emoţională, culturală şi socială, care în condiţiile rupturii definitive a legăturii sexualitate-procreare, rezultată din reunirea unor diferiţi parteneri: bărbat-femeie, bărbat-bărbat sau femeie-femeie. În sens restrâns, cuplul constă în complementaritatea bărbat-femeie, exprimată în toate aspectele vieţii cotidiene, care joacă un rol esenţial în perpetuarea speciei şi, ulterior, în educaţia copiilor.

Accepțiunea largă include transversal atât cuplul conjugal, ce ia naştere din momentul consumării actului căsătoriei, cât şi cel consensual sau coabitarea hetero- sau homosexuală. Accepțiunea restrânsă admite doar cuplul conjugal şi “uniunea liberă” sau coabitarea heterosexuală. Analiza longitudinală a acestor accepțiuni ne permit să distingem cuplul premarital de cel conjugal (cu diversele sale stadii evolutive) şi cel preconsensual de coabitarea propriu-zisă, hetero- sau homosexuală, în primul caz, şi doar hetrosexuală, în al doilea.

In ambele accepțiuni, Irène Thery (1993), identifică – cinci tipuri de cupluri:

cuplul conflictual: este cel în care partenerii se află într-o dispută permanentă, dar provocările lor vizează reanimarea pasiunii. Partenerii găsesc un echilibru în conflict, altfel plictisindu-se. De regulă, acest cuplu nu rezistă prea mult în timp;

 – cuplul Pygmalion: este cel al investirii inegale. Unul din parteneri se deschide în fața celuilalt, relevându-şi resursele, din care celălalt nu refuză să se hrănească, să-şi construiască şi să-şi dezvolte identitatea, fără a oferi prea mult în schimb. Dar, adesea, “elevul” sau “eleva” îşi părăseşte “maestrul”;

cuplul fusional: de tip Tristan şi Isolda, este cel care trăieşte în osmoză. Pentru ca pasiunea acestor parteneri să nu se termine tragic, ei trebuie să înceteze să se privească cu pasiune pentru a începe să-şi vorbească sau să înceteze să se privească prin ochii celorlalți – conformişti normelor sociale – pentru a a-şi impune alegerea;

 – cuplul asociativ: este cel care le permite partenerilor să obțină rezultate deosebite, imposibil de atins individual. Ei reuşesc să alterneze în mod optim cooperarea şi autonomia, dând naştere unuia dintre cele mai stabile şi mai satisfăcătoare vieți în doi;

cuplul aflat în decalaj este specific partenerilor a căror dispoziție este întotdeauna diferită. Pasiunea lor se hrăneşte din absența idealizată a celuilalt. În căsătorie, decalajul dispozițiilor, nevoilor şi sentimentelor creează permanente dispute.

Dincolo de modificările produse în desfăşurarea şi manifestarea relațiilor afective din cadrul cuplului, aceste cinci tipuri pot fi observate de-a lungul întregii istorii a umanității.

 

Psiholog Cluj – Psihoterapeut Cluj-Napoca

Cabinet de psihologie Stela Neamt

 

Bibliografie:

▪ Thery, I. (coord.), 1995, Recomposer une famille, des roles et des sentiments, Paris: Textuel.

  • Prof. Dr. Maria Nicoleta Turliuc, Psihologia cuplului si a familiei, Editura: Performantica, Anul: 2004

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *