Studiul clasic al modificărilor comportamentului şi al învăţării sociale – subliniază importanţa regulilor familiale şi a structurilor de comunicare, asemenea reprezentanţilor teoriei sistemelor şi ai interacţionalismului simbolic. Ea se preocupă de interacţiunile comportamentale, de condiţiile în care o persoană învaţă o conduită socială şi influenţează sau schimbă comportamentul alteia. Acordând o mică atenţie, în mod direct, problemei normalităţii familiale, abordarea behavioristă defineşte familia normală în sensul funcţional al absenţei simptomelor. Orice comportament este socotit a fi adaptativ în funcţie de proprietăţile sale relaţional-funcţionale. De aceea, un comportament nu este în sine bun sau rău, normal sau patologic, ci, mai curând, este un mijloc de a atinge scopul relaţionării: intimitatea sau distanţa.
Psihologii teoreticieni ai schimbului social consideră că indivizii sunt permanent în căutarea relaţiilor care satisfac propriile lor interese personale. Cei doi cercetători care au articulat această teorie suntG. Homans (1950, 1961) şi P. Blau (1964), în timp ce, I. Nye (1976, 1979) are meritul deosebit de a fi arătat cum poate fi aplicată perspectiva schimbului social la domeniul familiei.
Din perspectiva psihologică, schimburile dintre două persoane pot fi pozitive sau negative. Cele pozitive includ oferirea şi primirea de recompense reciproce, iar cele negative oferirea şi primirea de costuri. Recompensele şi costurile din cadrul schimburilor pot fi intrinseci şi extrinseci. În general, oamenii caută schimburile recompensatoare şi le evită pe cele costisitoare. Noţiunea de reciprocitate este foarte importantă: reciprocitatea pe termen scurt este mai degrabă o caracteristică a relaţiilor disfuncţionale, în timp ce schimburile şi reciprocitatea pe termen lung caracterizează relaţiile funcţionale, normale.
Familia este contextul primar al învăţării sociale. În familiile puternic funcţionale, indivizii obţin – în cadrul schimburilor reciproce – beneficii semnificativ mai mari decât costurile lor. Eşecul unei relaţii maritale sau familiale este explicat prin deficitul de recompense schimbate sau prin modificarea sistemului recompenselor, dintr-unul pozitiv într-unul controlat, coercitiv. În ședintele de psihoterapie de cuplu, se releva si alţi factori care transformă o relaţie normală într-una disfuncţională sau patologică și anume deficienţele sau deficitul de comunicare. În plus, unii indivizi nu acceptă norma reciprocităţii. Unii acceptă recompensele din partea celorlalţi fără a oferi prea mult (numiţi exploatatori), alţii sunt concentraţi asupra ofertelor făcute, asupra dorinţei de a-i mulţumi pe ceilalţi fără a primi prea mult, iar alţii consideră că nu merită să primească ceva de la ceilalţi.
Mai mult chiar, un număr mare de indivizi nu ştiu să schimbe, în mod profund, confidenţe în relaţiile intime.
Alte căi de urmărit, de către psihoterapeuti sunt: selectarea partenerilor, luarea deciziei maritale, analiza puterii, rezolvarea conflictelor, motivele de-cristalizării iubirii, interacţiunea maritală, cea sexuală, problemele părinţi-copii, satisfacţia în cuplu şi dezvoltarea apropierii emoţionale.
Bibliografie
- Nye, F.I., Gecas V., 1976, “The Role Concept: Rewiew and Delineation”, in F.I.Nye et al. (eds.), Role Structure and Analysis of the Family, Beverly Hills, London: Sage Publications.
- The the Theory of Social Exchange of G.C. Homans (1950, 1961) şi P. Blau (1964)
Psiholog Cluj / Psihoterapeut Cluj – Napoca
Cabinet de Psihologie – Stela Neamt