Cuplul în accepţiunea psihologică

cuplul in aceptiunea psihologica

Cuplul este definit, în general, ca o pereche sau reunire de două persoane bazată pe o legătură constantă sau datorată unei apropieri accidentale. În ambele cazuri însă, reunirea trebuie să funcţioneze, chiar dacă ea este adesea dificilă. Cuplurile accidental formate, fără trecut şi fără viitor, fac obiectul de studiu al psihologiei sociale. În contextul psihologiei cuplului şi familiei ne interesează cuplurile care tind să se menţină în timp, în care există relaţii sentimentale şi/sau sexuale, în care se manifestă un puternic inter-determinism mutual, partenerii stimulându-se şi potenţându-se reciproc.

În accepţiunea psihologică, căsătoria este calea unor prefaceri ale personalităţii prin experienţa conjugalităţii şi parentalităţii. Cu alte cuvinte, căsătoria este construcţia complicată a “relaţiei psihologice” dintre cei doi soţi, alcătuită din numeroase elemente subiective şi obiective (I. Mitrofan şi C. Ciupercă, 1998, p.15). Din punct de vedere psihologic, relația maritală deplină nu este creată de un act al Stării civile sau de Biserică şi nici printr-o alegere prealabilă fragilă, ci prin faptul duratei sale. Adevărata căsătorie este legătura fecundă, care durează, care sfidează moartea.

În cadrul acestei perspective, distincţia dintre public şi privat se modifică. Căsătoria nu mai este înţeleasă ca un eveniment, ci ca un proces de construcţie, desfăşurat în timp. Ea se situează la intersecţia unui vast domeniu public şi a unui spaţiu minuscul, mai degrabă secret decât privat.

Momentul iniţial al căsniciei, consfinţirea sa legală, religioasă şi comunitară (sărbătorirea ei împreună cu rudele, prietenii şi cunoştinţele mai apropiate) ţine aproape în întregime de domeniul public. Experienţa celor doi soţi din noaptea nunţii are însă un caracter privat. Publice sunt şi toate evenimentele şi acţiunile pe care partenerii conjugali le împărtăşesc, în decursul convieţuirii lor ulterioare, cu ceilalţi membrii ai comunităţii în care trăiesc. Private rămân doar activităţile şi experienţele considerate prea intime pentru a fi relevate celorlalţi.

Relația conjugală creează contextul apariţiei unor comportamente de “culise”, a unor auto-dezvăluiri profunde, permiţând mai buna intercunoaştere a partenerilor şi “sudarea” cuplului, ca şi a părţii întunecate a experienţelor umane. Domeniul privat poate ascunde perspectivei publice şi unele insatisfacţii, diversele forme de neglijare domestică (a partenerului sau a copiilor), conflictele sau violenţa domestică, aspect care sunt adesea dezbaluite in sedintele de psihoterapie de cuplu. Dar, o experienţă privată intră, prin relatarea ei (unor persoane din afara mediului familial), în domeniul public. Raportul dintre viaţa publică şi cea privată variază de la o familie la alta, de la un mediu socio-cultural la altul şi de la o epocă istorică la alta.

Psiholog Cluj / Psihoterapeut Cluj-Napoca

Cabinet psihologic – Stela Neamt

Bibliografie

Mitrofan, I., Ciupercă, C., 1998, Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia familiei, Bucureşti: Edit Press Mihaela SRL.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *