Experienta tratamentului medical
Marian Pitts
Autoarea, arata rolul psihologului in experienţele pacientilor oferite de spitalizare, operaţie şi tratament. Ea examinează, modul în care factorii psihologici influenţează reacţiile pacienţilor la aceste condiţii, precum şi dacă psihologii specializaţi în psihologia clinica pot sa aibă un rol în reducerea disconfortului asociat cu o internare, precum şi la inducerea unei recuperări rapide.
Pentru majoritatea oamenilor prima internare în spital vizează schimbări majore în tiparele rutinelor lor zilnice. Pe lângă spitalizare, confruntarea cu o intervenţie chirurgicală reprezintă o considerabilă sursă de stres. La această stare, concură mai mulţi factori, determinându-i pe psihologi să recurgă la diferite strategii care să reducă acest stres. Astfel s-a demonstrat că prioritar este ca personalul medical care interacţionează cu pacienţii să fie familiarizaţi cu eventualele simptome de stress, ale pacienţilor spitalizaţi.
Mai multe studii de specialitate au examinat reacţiile psihologice la spitalizare. Taylor (1979) a studiat reacţiile pacienţilor în detaliu. Ea a sugerat că pierdera controlului şi depersonalizarea sunt caracteristicile comune ale spitalizării. Ea ne descrie rolul ”pacientului ideal” în contrast cu “pacientul rău” .
În mare măsură este cunoscut că toate bolile duc cu ele atât caracteristici fizice precum şi psihice. Grija este cea mai bună când pacientul este tratat întrun mediu în care implicaţiile sociale şi psihologice sunt recunoscute, pe lingă cele fizice evidente.
Studiile facute pe pacienţii care înaintea intervenţiei chirurgicale au beneficiat de asistenţă specializată, care au avut ca scop pregătirea fizică şi psihică şi informarea pacientului cu privire la operaţie, au demonstrat scăderea nivelului de anxietate şi depresie. Nivelele ridicate, sau scazute de anxietate şi depresie pot să reducă recuperarea, astfel se doreste menţinerea sub control ale acestora la cotele normale.
Primele studii legate de anxietatea pre-operatorie şi relaţia acesteia cu o recuperare post–operatorie de succes au fost facute de catre Janis (1958,1969). El a raportat existenţa unei relaţii sinusoidale între frica pre-operatorie şi recuperare.
Pregătirea psihologică înainte de operaţie, poate să influenţeze recuperarea post-operatorie. Ea se întinde pe mai multe arii: de la simpla furnizare de informaţii cu privire la operaţie până la metode de control al stresului şi mecanisme de coping. Meta-analizele efectuate ulterior, Mumford et al. (1982), Devine and Cook (1983, 1986) and Hathaway (1986), toate raporteaza efecte moderate asupra unei arii de interventii.
Efectele intervenţiilor psihologice, pot să fie rezultatul diferenţelor de personalitate. Aceste diferenţe pot să fie foarte importante în zona adoptării tehnicii de copiere. A fost sugerat de foarte mulţi autori Evans et al., 1984; Miller and Mangan, 1983) că indivizii pot fi deosebiţi şi prin felul în care caută să obţină informaţii legate de un posibil eveniment ameninţător. Sunt pacienţi care caută să obţină cât mai multe informaţii cu privire la întreaga procedură pre-şi-post operatorie, iar alţi pacienţi preferă să lase luarea deciziilor în grija profesioniştilor. Aceste diferenţieri individuale trebuie luate în considerare când se pregăteşte o intervenţie eficientă.
S-au efectuat foarte multe cercetări în legătură cu spitalizarea copiilor. Melamed şi colegii săi au efectuat un numar de studii care investighează efectele benefice ale “modelării dupa film” ca si metoda de pregatire pentru operaţie. Aceste studii au avut impactul lor asupra pregătiri pentru operaţie a copiilor, devenind aproape o regulă să se întâlnească cu parinţii, să urmarească o filmare, să asiste la o mică intâlnire înainte de operaţie.
Metodele folosite de către psihologi în pregătirea copiilor pentru procedurile medicale invazive, trebuie să fie speciale şi diferite faţă de ale adulţilor . Adolescenţii sunt foarte rar luaţi in calcul când se pregatesc pentru internări sau intervenţii. Acestia au şi ei nevoie de pregătire care ar trebui să li se ofere.
Din ce în ce mai mult sa demonstrat ca pot să existe foarte multe metode “informaţionale” care să pregatescă pacientul pentru spitalizare şi operaţie. În mare masura reuşita se datorează pregătirii personalului medical în acest scop si introducerea psihologilor clinicieni in echipa interventionala.
Pitts, M. K. (1998). The experience of treatment. In M. K. Pitts & K. Phillips (Eds.), The Psychology of Health. (2nd ed.): Routledge.