O temă tabu ca abuzul sexual al copiilor duce în discuţie rapid la o polarizare clară. Adesea, in procesul de culegere a datelor cu privire la caz, psihologul / psihoterapeutul se confrunta cu două tabere: un grup care bagatelizează tema şi astfel diminuează semnificaţia sa reală şi partea adversă, care este foarte revoltată şi nu este gata să admită problematica afectivă legată de ea.
În studiile empirice psihologice, au fost raportate, drept consecinţe pe termen lung, inhibiţiile sexuale şi tulburările de orgasm, sentimentele de greaţă faţă de sexualitate în general şi faţă de sexul făptaşului în special, homosexualitatea şi comportamentul promiscuu, ca şi tulburări ale comportamentului de relaţie şi de legătură.
În funcţie de gradul de severitate a abuzului (Ellinger şi Schötensack, 1991) este relatată concordanţa între experianţa clinică şi cercetările clinice în ceea ce priveşte rata înaltă a: comportamentului autolitic şi acţiunilor suicidare (Sedney şi Brooks, 1984; Briere şi Runtz, 1988a), a simptomelor depresive, stărilor anxioase (Fromuth, 1986), tulburărilor de somn, tulburărilor de somatizare şi disociative (Briere şi Runtz, 1988a), ca şi o înaltă dependenţă de droguri şi de alcool, parţial în legătură cu prostituţia (Brown şi Anderson, 1991). Aceasta este valabil mai ales pentru victimele de sex feminin ale abuzului.
Regulă: cu cât mai devreme a apărut abuzul, cu atât mai sever a fost şi cu atât au fost mai reduşi factorii protectori, respectiv, corectori, cu atât mai gravă şi mai generalizată este simptomatica ulterioară, (G. Fischer; P. Riedesser, 1998).
Simptomele trebuie înţelese din punct de vedere psihotraumatologic ca o uniune complexă între vătămarea traumatică şi încercări de autosalvare, unire care se lasă pusă în vedere numai într-un studiu temeinic al cazurilor individuale şi în studii comparative de caz. Dacă acest pas metodic este neglijat, atunci în cadrul studiilor statistice, grupate şi orientate pe variabile, ne vom confrunta pe rezultate autocontradictorii.
Studiile psihologice arata ca, experienţele relaţionale care formează fundamentul reprezentărilor relaţionale, în istoria de viaţă (Kernberg, 1975) stau la dispoziţia sistemului de reguli cu ajutorul cărora obiectele şi locurile lumii se împart în sfere sigure şi sfere nesigure. Apariţia fobiilor trebuie explicată pe baza logicii dezvoltării reprezentărilor relaţionale, mai ales pe baza schemelor traumacompensatorii.
Acest procedeu combinat cu studii psihologice statistice de grup şi analize de caz poate fi lămurit pe baza exemplului agorafobiei. Anxietatea ridicată a fost descrisă în diferite cercetări psihologice ca manifestare consecutivă mai ales abuzului intrafamilial (Schetky, 1990). Dacă intervin experienţe de violenţă, atunci creşte, natural, riscul unei simptomatici anxioase ulterioare.
Stările de trăire disociate care se lasă expuse cu ajutorul unei “analize structurale” a stărilor dispoziţionale tipice personalităţii (Horowitz, 1979, Fisher, 1996) sunt şi un semn distinctiv pentru aşa-numita “tulburare borderline”. Clivajul sau disocierea unei singure stări de trăire nu conduce încă la un clivaj al identităţii nucleare. Pentru personalitatea borderline, alături de acest clivaj “orizontal” al personalităţii între reprezentante de obiect bune şi rele (Kernberg, 1975). În cazul abuzului sexual, aceasta se poate pune pe seama → dialecticii schemelor relaţionale intrafamiliale.
Psihologii remarca, ca la fel ca şi în agorafobie diferenţa ca atare este importantă; chiar şi atunci când în cazul individual nu este clar care este indiciul după care se deosebesc oamenii buni de cei răi totuşi, în sensul unei strategii traumacompensatorii de apărare, se susţine că există şi trebuie să existe persoane “bune versus rele” şi, corespunzător, există sfere sigure versus nesigure.
In cadrul sedintelor de psihoterapie se arata ca, o ieşire traumatică constă în aceea că cei afectaţi învaţă să orienteze diferenţierea între semenii bine − şi răuvoitori pe baza unor criterii realiste şi să relativizeze pe această cale viziunea de până acum în alb şi negru.
Psihoterapeut / Psiholog Cluj – Stela Neamt