Intr-una din zile, in timp ce ma aflam la cabinetul de psihologie, sedintele de psihoterapie mi-au fost intrerupte de apelul repetat al reprezentantilor media din Cluj-Napoca. Motivul era un presupus caz de abuz sexual asupra unei fetite, petrecut chiar in incinta scolii. In calitate de psiholog clinician si psihoterapeut, am decis sa ma aplec asupra acestei probleme, deoarece este vital ca parintii sa stie la ce anume ar trebui sa fie atenti pentru a-si proteja copiii. Aceasta tema, desi extrem de dureroasa, necesita o discutie deschisa si o profunda autocunoastere a propriilor prejudecati pentru a putea actiona eficient.
Evolutia istorica si stiintifica a temei
Tema abuzului infantil a avut in societate, ca si in stiinta, o istorie foarte agitata. Un exemplu clasic este vechea teorie freudiana conform careia pacientele cu simptome „isterice” ar fi fost abuzate in copilarie. Desi initial a fost intampinat cu o „tacere de gheata” de catre comunitatea stiintifica a vremii, Freud a deschis calea catre intelegerea traumei. Astazi, stim ca mecanismul de formare a tulburarilor nevrotice este complex; nu toate traumele produc aceleasi tablouri clinice, insa impactul unei traume infantile ramane un factor determinant pentru sanatatea mintala la varsta adulta.
Multe persoane reactioneaza si astazi intr-un mod irational la aceasta tema tabu. Este important sa intelegem ca negarea sau bagatelizarea fenomenului nu face decat sa izoleze si mai mult victima. O trauma psihologica poate evoca manifestari diverse, de la somatizari pana la tulburari de comportament severe, iar interventia timpurie prin psihoterapie copii este singura cale spre o integrare sanatoasa a experientei.
Epidemiologie si profilul agresorului
Cercetarile psihologice bazate pe metodici retrospective releva date ingrijoratoare. Studiile realizate in SUA si Europa concordă asupra faptului ca aproximativ 30% dintre femei si 10% dintre barbati raporteaza contacte sexuale nedorite inainte de varsta de 18 ani. Aceste cifre includ toate variantele de contact sexual si atacuri, atat in mediul familial, cat si in cel extrafamilial.
In ceea ce priveste faptasii, acestia sunt predominant de sex masculin, insa datele recente indica o crestere a raportarilor privind implicarea feminina (pana la 10%). Definirea unei relatii abuzive este esentiala: aceasta apare atunci cand comportamentul figurii de legatura (parinte, profesor, ruda) nu este determinat de trebuintele de dezvoltare ale copilului, ci serveste exclusiv satisfacerii nevoilor adultului. Pe langa proeminenta egoista a adultului, apare adesea si o componenta de respingere emotionala a copilului, transformand abuzul intr-o experienta dublu traumatizanta.
Dificultatile de comunicare si factorii de risc
Cea mai frecventa forma de abuz emotional este, din pacate, si cel mai greu de demonstrat. Copiii abuzati adesea nu indraznesc sa vorbeasca despre intamplarea rusinoasa, mai ales daca agresorul este un parinte sau o persoana cu care au, in rest, o relatie pozitiva. Copilul ramane singur cu experienta sa, simtind o rusine paralizanta care ii blocheaza capacitatea de a cere ajutor.
Motivele acestei taceri variaza: frica de represalii, dorinta de a proteja familia sau sentimentul ca ei insisi sunt vinovati. Factorii de risc intervin ca o „suprasarcina” in profilul subiectului. Daca acestia nu sunt eliberati prin resurse protectoare si corectoare, vor deveni factori de impovarare permanenta. Din acest motiv, este vital sa se apeleze la o evaluare psihologica riguroasa si la sedinte de psihoterapie imediat ce exista cea mai mica suspiciune.
In cadrul unui cabinet de psihologie, specialistul poate oferi copilului un spatiu sigur in care sa isi exprime suferinta fara teama de a fi judecat. Protectia copilului incepe cu vigilenta adultilor si cu curajul de a sparge tacerea in fata abuzului.
Bibliografie
- Fischer, G., Riedesser, P. (1998) – Tratat de psihotraumatologie.
- Heyne (1994) – Cercetari asupra incidentei abuzului sexual.
- Freud, S. (1900) – Scrisori catre Wilhelm Fliess.
