Cuplul este definit, in general, ca o pereche sau reunire de doua persoane bazata pe o legatura constanta sau datorata unei apropieri accidentale. In ambele cazuri insa, reunirea trebuie sa functioneze, chiar daca ea este adesea dificila. Cuplurile accidental formate, fara trecut si fara viitor, fac obiectul de studiu al psihologiei sociale. In contextul psihologiei cuplului si familiei ne intereseaza cuplurile care tind sa se mentina in timp, in care exista relatii sentimentale si/sau sexuale, in care se manifesta un puternic inter-determinism mutual, partenerii stimuland-se si potentandu-se reciproc.
Aceasta interactiune profunda este fundamentul pentru o dezvoltare personala autentica. Prin intermediul partenerului, individul are sansa unei oglindiri care faciliteaza procesul de autocunoastere, esential pentru evolutia ambilor membri ai uniunii.
Casatoria ca proces de constructie a personalitatii
In acceptiunea psihologica, casatoria este calea unor prefaceri ale personalitatii prin experienta conjugalitatii si parentalitatii. Cu alte cuvinte, casatoria este constructia complicata a “relatiei psihologice” dintre cei doi soti, alcatuita din numeroase elemente subiective si obiective. Din punct de vedere psihologic, relatia maritala deplina nu este creata de un act al Starii civile sau de Biserica si nici printr-o alegere prealabila fragila, ci prin faptul duratei sale. Adevarata casatorie este legatura fecunda, care dureaza si care sfideaza timpul.
In cadrul acestei perspective, casatoria nu mai este inteleasa ca un eveniment, ci ca un proces de constructie desfasurat in timp. Ea se situeaza la intersectia unui vast domeniu public si a unui spatiu minuscul, mai degraba secret decat privat. Aceasta evolutie constanta poate fi sustinuta, in momente de impas, prin psihoterapie individuala sau de cuplu, oferind cadrul necesar pentru recalibrarea obiectivelor comune.
Dinamica dintre domeniul public si cel privat
Distinctia dintre public si privat se modifica pe parcursul vietii de cuplu. Raportul dintre cele doua variaza de la o familie la alta, de la un mediu socio-cultural la altul si de la o epoca istorica la alta:
- Domeniul Public: Include momentul initial al casniciei, consfintirea sa legala, religioasa si comunitara (sarbatorirea ei impreuna cu rudele si prietenii). Publice sunt si toate evenimentele si actiunile pe care partenerii conjugali le impartasesc, in decursul convietuirii lor ulterioare, cu ceilalti membrii ai comunitatii.
- Domeniul Privat: Incepe cu experienta celor doi soti din noaptea nuntii si include toate activitatile considerate prea intime pentru a fi relevate celorlalti.
Relatia conjugala creeaza contextul aparitiei unor comportamente de “culise” si a unor auto-dezvăluiri profunde. Acestea permit o mai buna intercunoastere a partenerilor si “sudarea” cuplului, dar si explorarea partii intunecate a experientelor umane. Totusi, domeniul privat poate ascunde perspectivei publice si unele insatisfactii, diversele forme de neglijare domestica (a partenerului sau a copiilor), conflictele sau violenta domestica.
Aceste aspecte sensibile sunt adesea dezvaluite in sedintele de psihoterapie de cuplu. Este important de retinut ca o experienta privata intra, prin relatarea ei unor persoane din afara mediului familial, in domeniul public. Mentinerea unei comunicari sanatoase si a unui spatiu privat securizant este vitala pentru stabilitatea familiei. Atunci cand tensiunile devin greu de gestionat in interior, apelarea la un psihoterapeut din Cluj poate oferi suportul necesar pentru a transforma conflictele in oportunitati de crestere.
Concluzie: Cuplul nu este o entitate statica, ci un sistem viu, in continua transformare. Intelegerea casatoriei ca proces si gestionarea atenta a granitelor intimitatii sunt piloni fundamentali pentru o relatie durabila si implinitoare.
Bibliografie
- Mitrofan, I., Ciuperca, C. (1998) – Incursiune in psihosociologia si psihosexologia familiei, Bucuresti: Edit Press Mihaela SRL.
