Legătura dintre depresie şi dependenţă este bine investigată. De fapt, cele două sunt atât de frecvent asociate încât unii psihologi, care au cercetat această problemă, au încercat să determine dacă acestea pot fi măsurate în mod separat (Overholser, 1991 apud Millon etal., 2004). Psihologii cognitivişti frecvent subliniază sentimente de deznădejde/lipsă de speranţă şi de neputinţă ca două componente cheie în depresie. Conexiunea este evidentă: subiectiv, cel puţin, persoanele fără speranţă nu au nimic de aştepatat cu plăcere/nerăbdare, şi persoanele neajutorate nu au resurse să-şi orienteze viaţa spre ceva mai bun. Ambele caracteristici sunt strâns legate de personalitatea dependentă. Pentru că persoanele dependente au puţine competenţe recunoscute de ei, pot avea doar câteva relaţii încordate şi un sentiment de totală neajutorare. De asemenea, fără nici o posibilitate de a învăţa vreodată cum să stăpânească complexitatea vieţii pe cont propriu, ei sunt copleşiţi uşor de lipsa de speranţă. Abandonul real poate determina persoana dependentă să caute reasigurare şi sprijin/suport. Vinovăţia excesivă şi auto-condamnarea sunt frecvente, de asemenea, ca mijloace de stârnire a înţelegerii/compasiunii. (Millon etal., 2004)
Studiile in psihologie, au aratat că în cazul unui individ cu depresie, dependenţa complică recuperarea. Se întâmplă lucruri rele pentru toată lumea, pe parcursul normal al vieţii, dar evenimentele neplăcute sunt devastatoare în special pentru persoanele depresive, ale căror resursele de coping şi motivaţie sunt deja compromise. Confruntarea cu adversitatea obişnuită este de multe ori o problemă majoră în psihoterapie, subiecţii care experienţiază evenimente de viaţă neplăcute sunt mai predispuse la recăderi. Mai mult decât atât, în cazul în care aceste evenimente afectează aspecte ale vieţii, care sunt foarte apreciate, recăderea devine şi mai probabilă: Eliminarea unuia din puţinele lucruri pe care un depresiv recuperat îl consideră ca fiind cel mai plăcut sau consolidant într-o existenţă deja tristă stă la baza dezastrului. Cu toate acestea, luând în considerare nivelul de dependenţă al fiecărui individ, predicţiile privind persoanele care vor avea recăderi şi durata recăderilor pot fi îmbunătăţite (Lam, Verde, Power, & Checkley, 1996apud Millon etal., 2004 ). Depresivii recuperaţi înalt dependenţi au recăderi mult mai rapid decât cei cu niveluri mai reduse de dependenţă, chiar dacă nivelul adversităţii este aceeaşi pentru ambele categorii. Asocierea între dependenţă şi recădere în depresia majoră a fost găsită chiar şi la subiecţii evaluaţi la şase ani după prima examinare (Alneas & Torgersen, 1997 apud Millon etal., 2004).
Multe studii, in psihologie au indicat faptul că trăsăturile personalităţii dependente oferă vulnerabilitate pentru dezvoltarea depresiei, ca răspuns la pierderea interpersonală.
Psiholog Cluj / Psihoterapeut Cluj-Napoca
Cabinet de Psihologie – Stela Neamt
Bibliografie:
Millon T. et al., (2004). Personality Disorders in modern life, 2nd edition, John Wiley and Sons;