Cel putin de pe vremea lui Aristotel, oamenii s-au întrebat: Cum pot fi fericiţi?. Şi totuşi, singura întrebare la care se răspunde în cadrul şedinţelor de psihoterapie este:”cum putem reduce suferinţa” credem ca psihologia şi psihiatria au găsit niste răspunsuri la întrebarea cu suferinţa, ceea ce este bine. Însă chiar daca răspunsurile vor fi complete, psihologia nu trebuie să se termine acolo. Foarte puţini sunt cei care se multumesc să fie mai puţin nervoşi, mai puţin speriaţi, mai puţin depresivi. Psihoterapia viitorului ar trebui sa presupună (în opinia autorilor: Seligman, E.P. and Csikszentmihalyi, M. (2000) ) şi locul unde te duci să vorbesti despre puterile tale.
Oamenii evaluează în permanenţă mediul extern şi intern (evaluare primară) şi nu răspund pasiv la aceste evaluări. Diferenţele individuale în evaluarea situaţiilor de viaţă sunt majore. Deseori stresul este redus doar la una din componentele sale, caz în care controlul stresului este deficitar.
Adaptarea la stres implică atât existenţa unor resurse reale (intelectuale, emoţionale, fizice, sociale) dar de cele mai multe ori recurge din autoevaluarea proriilor resurse ca fiind negative sau ameninţătoare. Nu de puţine ori există discrepanţă între resursele reale şi evaluarea acestor resurse care generează starea de stres. Factorii individuali cum sunt stima de sine, asertivitatea, optimismul, autoeficacitatea sau locusul de control sunt factori de protecţie împotriva stresului.
În funcţie de evaluările primare şi secundare, persoana raspunde într-un anumit fel la eveniment. Răspunsul la acest eveniment, evaluat ca fiind stresant poate fi diferit: acţiune directă asupra stresorului; căutare de informaţii despre stresor; neimplicare; activarea unor mecanisme de apărare, reinterpretarea lui de tipul gândirii pozitive. Specificitatea răspunsului la stres este conturat de factorii personali, existând diferenţe marcante în formă, intensitate şi amplitudinea răspunsului.
Pentru exemplificarea situaţiei de stres, am luat studiul de caz al unui elev aflat în preajma examenului de bacalaureat. În perioada de anticipare a confruntării cu stresorul (înaintea examenului de bacalaureat), în timpul confruntării cu stresorul (în cazul simularilor facute în timpul probelor) elevul a manifestat reactii la stres: fiziologice (dureri de inimă, apetit alimentar scazut, dureri de cap), cognitive (blocaje ale gândirii, deficit de atenţie, dificultăţi de reactualizare), emoţionale (iritabilitate crescută, pierderea interesului ptr. prieteni, anxietate) şi comportamentale (performanţe scăzute la scoală, izolare de prieteni, comportamente agresive).
Ca să reducem cât mai mult stresul trebuie să identificăm potenţialele surse de stres să evaluăm realist resursele personale: evaluare primară „este evenimentul stresant pentru mine?” şi evaluare secundară „pot să fac faţă acestui eveniment?”. În acelaşi timp trebuie ştiut că unii factori de stres pot fi schimbaţi (pentru examenul de bacalaureat la elev: schimbarea conotaţiei negative poate fi modificată printr-o pregătire mai asiduă).
Pentru această abordare, in sedintele de psihoterapie, psihologul ar putea să recurga la familiarizarea cu anumite tehnici de control al stresului şi anume cateva modalităţi de management al stresului:
1. Informaţii cu privire la sursele de stres: examenul de bacalaureat; anticiparea perioadelor de stres şi realizarea unui plan de acţiune (perioada examenului); strategii de adaptare eficace la stres (exerciţii de relaxare)
2. Constientizarea reacţiilor la stres: identificarea şi exprimarea emoţiilor (anxietate, iritabilitate, disconfort, frustrare); identificarea reacţiilor cognitive (ce cred despre capacitatea mea de a face faţă la examen).
3. Solicitarea ajutorului direct şi receptivitatefaţă de acesta; practicarea unor exerciţii de relaxare.
4. Dezvoltarea unor abilităţi şi comportamente de management al stresului: dezvoltarea asertivităţii, comunicării pozitive cu ceilalţi, învaţarea unor metode de relaxare.
5. Dezvoltarea stimei de sine: stabilirea priorităţilor şi limitelor personale, participarea la activităţi care dezvoltă stima de sine; stabilirea unor scopuri realiste.
Despre viitorul intervenţiilor psihoterapeutice se crede că exerciţiile de sporire a fericirii ar putea servi drept metode psihoterapeutice în cazul dereglărilor depresive. Aceste exerciţii nu doar au sporit fericirea, dar au si diminuat depresia pe termen relativ lung. La fel ca într-o şedinta de psihoterapie, psihologii invaţă oamenii agitaţi să se relaxeze, pe cei depresivi să combată gândurile depresive, pe cei cu conflicte interioare să combată sursa acelor conflicte. Prin noile intervenţii psihologice, se vede o alternativă la psihoterapiile la care se discuta doar despre ceea ce e negativ în viaţa cuiva (şi care trebuie combătut). Psihoterapia este înţeleasă ca fiind şedinţa la care te duci şi vorbeşti despre necazurile şi slăbiciunile tale. Poate pe viitor, pacientii / clientii se vor putea duce acolo doar ca să-şi consolideze punctele forte. Asta se speră să se realizeze prin intervenţiile psiholologice in cadrul cabinetelor de psihologie.
Bibliografie:
Seligman, E.P. and Csikszentmihalyi, M. (2000) Positive Psychology: An Introduction. American Psychologist, 55, 5- 14. http://dx.doi.org/10.1037/0003-066X.55.1.5
Psiholog Cluj / Psihoterapeut Cluj-Napoca
Cabinet de psihologie – Stela Neamt