Încărcătura (burden) caregivers-ilor şi burnout-ul sunt importante, prevalente şi pot fi prevenite. Psihologii conştienţi de simptome şi semne pot evalua, identifica, preveni şi interveni mai uşor în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii atât pentru pacienţi cât şi pentru cei dragi ai lor.
În enciclopedia despre îngrijirea vârstnicilor editată de Capezuti et al. (2007) sunt trecute în revistă tipurile de intervenţii utilizate în prezent, alături de avantajele şi dezavantajele lor (strategii de coping individuale, terapia de familie, grupurile de suport):
• Strategii de coping individuale
Principiul de bază în gestionarea burnout-ului constă în încurajarea indivizilor să facă orice pot pentru a schimba o situaţie dată sau de a-i antrena să facă faţă mai eficient când nu este posibil să o schimbe. Strategiile de coping centrate pe emoţii cele mai comune în rândul caregivers-ilor sunt abuzul de alcool şi de substanţe. Acestea au efectele expectate pe termen scurt, dar pe termen lung sunt dezadaptative. Tehnicile de relaxare precum relaxarea tensiunii (tension relaxation), detaşarea de problemă (letting go), conştientizarea senzorială (sensory awareness) şi yoga sunt activităţi de coping centrate pe emoţii utile pentru reducerea tensiunii musculare şi pentru dobândirea sentimentului de well-being.
Strategiile de coping centrate pe problemă sunt eforturi de a stăpâni situaţii stresante. Indivizii pot aborda direct sursa de stres şi pot căuta modificarea ei prin comunicarea interpersonală. Caregivers-ii ce fac parte din familie pot fi antrenaţi să comunice mai eficient şi să folosească strategii de coping funcţionale în mediul terapeutic. Modificarea perspectivei poate fi cerută, de asemenea, în gestionarea burnout-ului. Acţiunea directă pentru schimbarea personală implică învăţarea modului de a face unele lucruri în mod diferit.
• Terapia de familie
În cadrul terapiei de familie, poate ajuta centrarea pe context, relaţie şi găsirea unui sens. Psihoterapeutul trebuie să fie autentic şi implicat în influenţarea relaţiilor din cadrul familiei. Acordând atenţie nevoilor, sentimentelor şi cuvintelor fiecărui membru al familiei, psihoterapeutul îi poate ajuta să stabilească o relaţie care poate modifica mediul care a favorizat instalarea sindromului de burnout.
• Grupurile de suport
Caregivers-ii izolaţi de rude şi prieteni au o probabilitate mai mare de a experienţia burnout-ul. Grupurile de suport pentru caregivers-i îi ajută prin asigurarea unui anumit spaţiu şi timp pentru împărtăşirea sentimentelor lor de izolare şi frustrare datorate activităţilor de îngrijire. Participarea în grupurile de suport este mai probabilă în rândul caregivers-ilor mai în vârstă, mai educaţi, cu venituri mai mari şi care asigură îngrijirea unor persoane cu dizabilităţi fizice şi cognitive mai mari.
Grupurile de suport pentru caregivers-i sunt de două tipuri: grupuri de suport reciproc şi grupuri psiho-educaţionale, cu toate că cele mai multe grupuri îmbină aspecte din ambele tipuri.
În cazul primului tip de grup de suport scopul primar este constituit de dezvoltarea unei reţele de suport social în cadrul căreia participanţii pot oferi şi primi suport emoţional, pot comunica despre strategii de îngrijire a bolnavilor folosite de ei şi pot împărtăşi informaţii concrete despre resursele comunităţii.
Grupurile psiho-educaţionale implică un program structurat pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor şi deprinderilor participanţilor pentru copingul mai eficient cu stresorii legaţi de îngrijire şi pentru asigurarea unei îngrijiri mai bune. Un tip de grup psiho-educaţional se bazează pe principii cognitiv-comportamentale pentru antrenarea caregivers-ilor în vederea gestiunii depresiei şi furiei prin intermediul unor workshop-uri structurate a câte două ore. Fiecare şedinţă de terapie începe prin verificarea temei de casă date la ultima întâlnire, urmată de o lectură pe o anumită deprindere timp de 20-30 de minute. Lecţiile de managementul furiei se concentrează pe recunoaşterea gândurilor care duc la sentimente de frustrare, iar lecţiile de management al depresiei îi învaţă pe participanţi despre relaţia dintre evenimentele plăcute şi dispoziţie. Restul fiecărei şedinţe este petrecut prin personalizarea deprinderilor specifice prin discuţii, practică şi exerciţii pentru acasă.
Pentru caregivers-i grupurile de suport pot să îmbunătăţească deprinderile de rezolvare de probleme, să scadă stresul legat de îngrijire, să lărgească cunoaşterea despre serviciile disponibile şi să crească starea de bine socială şi psihologică.
Grupurile de suport reciproc par să fie eficiente mai ales la îmbunătăţirea suportului social, lărgirea reţelelor sociale şi ajutarea caregivers-ilor să reevalueze interpretările asupra situaţiilor de acordare a îngrijirii, conducând în mod posibil la evaluări mai pozitive a rolului lor. Grupurile psiho–educaţionale demonstrează efecte mai ţintite asupra stării de bine a caregivers-ilor, printre care reducerea distresului emoţional, reducerea simptomelor depresive, creşterea auto-eficacităţii percepute şi mai multe reacţii eficiente la comportamentele disruptive ale celor care beneficiază de îngrijire.
Bibliografie:
Capezuti, E.A, Siegler, E.L., Mezei, M.D. (2007). The Encyclopedia of Elder Care- The Comprehensive Resource on Geriatric and Social Care- Second edition. Springer Publishing Company
Psihoterapeut / Psiholog Cluj – Stela Neamt
Cabinet de Psihologie