In psihologia clinica, s-au acumulat dovezi semnificative care indica faptul ca persoanele cu o structura de personalitate dependenta sufera intr-o masura mult mai mare decat media populatiei de tulburari alimentare. O meta-analiza realizata de Bornstein (2001) asupra relatiei dintre dependenta interpersonala si simptomele specifice anorexiei si bulimiei a confirmat o asociere pozitiva clara intre cele doua. Totusi, realitatea clinica este complexa: desi relatia este semnificativa, ea este relativ modesta si nespecifica, deoarece si alte trasaturi de personalitate pot fi implicate in patologia alimentara. In procesul de autocunoastere, identificarea acestor legaturi este primul pas spre eliberarea de sub tirania nevoii de validare externa.
Somatizarea ca strategie de adaptare indirecta
Persoanele dependente se confrunta adesea cu o incapacitate instrumentala de a detine controlul asupra propriei vieti si de a schimba situatiile dificile in mod direct. Din acest motiv, ele tind sa dezvolte strategii indirecte de coping. Teoretic, acesti indivizi dezvolta sindroame care indeplinesc doua functii majore: reducerea responsabilitatii personale si intarirea legaturii cu protectorii lor. Aceasta dinamica dubleaza asa-numitele „castiguri secundare” ale bolii.
In timp ce tulburarile de tip anxios lasa persoana expusa reprosurilor celor din jur (fiind perceputa ca „slaba” sau refuzand sa se maturizeze), bolile fizice si tulburarile alimentare ofera o „acoperire” mai eficienta. O boala organica sau o tulburare alimentara severa provoaca mai rapid simpatie si dorinta de ingrijire din partea celorlalti. Observatorii tind sa vad lumea ca fiind „cruda” fata de un individ perceput ca fiind „dulce si inocent”, care trebuie sa sufere atat de mult.
Boala ca scut si atac asupra sinelui
Astfel de simptome distrag atentia de la adevarata sursa a panicii: sentimentul ca ceilalti si-ar putea pierde interesul sau ca relatiile vitale se deterioreaza. Pentru unii, tulburarile alimentare sau somatizarile pot reprezenta si un atac mascat asupra propriei persoane. Este o forma de pedepsire a sinelui pentru faptul de a fi „neajutorat si incompetent”, deghizata sub forma epuizarii fizice.
De cele mai multe ori, aceasta relatie functioneaza pe o baza inconstienta. Totusi, in cazurile deosebit de grave, pacientul poate ajunge sa produca sau sa intretina in mod constient simptomele fizice pentru a-si asuma „rolul de bolnav”. Prin acest mecanism, individul manipuleaza direct statutul sau fizic pentru a se asigura ca nivelurile adecvate de atentie si grija raman accesibile.
Riscul pentru varietatea tulburarilor fizice
Analizele empirice coordonate de Greenberg si Bornstein (1988) concluzioneaza ca o persoana cu o orientare dependenta a personalitatii este la risc pentru o varietate larga de tulburari fizice, nu doar pentru un anumit tip de simptom. Exista cateva caracteristici specifice ale modului in care acesti subiecti interactioneaza cu sistemul medical:
- Sunt mai capabili sa isi vada problemele in termeni somatici decat in termeni psihologici;
- Este mult mai probabil sa caute ajutor medical decat persoanele independente;
- Au tendinta de a initia cautarea ajutorului mult mai devreme;
- Urmeaza tratamentele prescrise cu o constiinciozitate remarcabila, deoarece actul de a fi tratat le confirma statutul de asistat.
Pe langa tulburarile alimentare, acesti pacienti se confrunta frecvent si cu comorbiditati precum alcoolismul sau abuzul de alte substante, folosite adesea ca anxiolitice.
Drumul spre vindecare prin autonomie
Tratarea tulburarilor alimentare la o persoana dependenta necesita o abordare care sa nu vizeze doar comportamentul alimentar, ci insasi structura nevoii de tutela. Este esential ca pacientul sa invete sa isi exprime nevoile direct si sa isi asume responsabilitatea pentru propria stare de bine, fara a mai folosi boala ca moneda de schimb pentru afectiune.
Daca simti ca relatia ta cu mancarea a devenit o modalitate de a gestiona frica de abandon sau daca simptomele fizice par sa apara mereu in momentele de tensiune relationala, recomandarea este sa apelezi la psihoterapie individuala. Terapia ofera cadrul necesar pentru a explora legatura dintre emotiile tale si corp, ajutandu-te sa iti construiesti o identitate autonoma. Invatand sa te bazezi pe propriile forte, vei descoperi ca nu ai nevoie de „masca bolii” pentru a fi vazut, inteles si iubit intr-un mod sanatos.
Bibliografie
- Beck, A. T., Freeman, A., et al. (2004) – Cognitive therapy of personality disorders, Second Edition. New York: Guilford Press.
- Millon, T. et al. (2004) – Personality Disorders in modern life, 2nd edition. John Wiley and Sons.
