Conceptul de stigmă în raport cu femeile şi bărbaţii infertili se referă la autopercepţia unei pierderi, eşec de rol (role failure ) şi o stima de sine scăzută. Acest cadru teoretic stă la baza înţelegerii infertilităţii asemeni unei experienţe culturale, religioase şi existenţiale.
Studiile în psihologie asupra mecanismelor de coping sugerează că oamenii cer suport social mai puţin în situaţii care le ameninţă stima de sine. Astfel că în ședințele de psihoterapie, psihologul se confruntă adesea cu acest subiect și anume cupluri care țin ascunsă problema infertilității de familie, prieteni.
A nu avea copii este o condiţie universală stigmatizantă care ameninţă stabilitatea stării de bine psihologică a individului, a cuplului şi societăţii. Copii aduc multe beneficii cuplului şi comunităţii, cum ar fi: stabilizează sau “cimentează” relaţiile maritale, întăresc relaţiile de rudenie, validează rolurile individuale, oferă un confort spiritual, oferă succesiune pentru proprietăţi şi oferă o relaţie unică interpersonală. (Convington şi Burns, 2006)
Dorinţa de a avea copii este văzută ca tipică şi normală în societăţi diferite şi acesta poate include o dimensiune de supravieţuire. Din acest motiv, este posibil să se considere că cuplurile care nu au copii au o formă de comportament deviant. Dacă infertilitatea este trăită ca o experienţă stigmatizantă, îi poate izola pe indivizi de potenţiale surse de suport social.
Persoanele care, nu dezvăluie dificultăţile lor în ceea ce priveşte fertilitatea altora, riscă să fie percepute ca persoane care în mod voluntar nu-şi doresc copii, percepţie care determină o atitudine stigmatizantă.
Din practica psihologică aflăm că acele cupluri care nu au copii şi care nu au vorbit nimănui despre probleme lor legate de fertilitate, se confruntă cu glume făcute pe seama lor şi comentarii asupra comportamentului lor sexual şi asupra rezultatelor potenţiale sau absente. O astfel de experienţă poate duce la o teamă sporită în raport cu dezvăluirea infertilităţii, sentimente de izolare, retragere din situaţii sociale, care pot avea impact asupra statusului emoţional. În sedințele de psihoterapie de cuplu vedem că în urma izolării, generată de stigmatizarea si presiunea socială, cuplurile se confruntă si cu o degradare a relației maritale, apare si nevoia de a da vina unul pe celălalt pentru situația creată.
Importanţa cunoaşterii problemei fertilităţii şi reacţiilor celorlalţi a fost subliniată de Jacobs N.N.& O’ Donohue W.T. (2007), care a arătat că, nu numai răspunsurile nesuportive ale celorlaţi sunt asociate cu o ajustare mai scăzută pentru moment, ci şi că acestea prezic simptomatologia depresivă şi distres în rândul cuplurilor care rămân infertile.
În concluzie, stigma socială datorită etichetei de „cuplu infertil” este experienţiată ca un eşec în îndeplinirea unei norme sociale prescrise precum şi o ameninţare la identitatea personală. Astfel infertilitatea poate fi un proces transformaţional în care individul a jelit (mourned engl.) pierderea funcţionării reproductive şi a rolului de părinte şi se luptă să compenseze stigma percepută.
Bibliografie
Convington S.N. & Burns L.H. (2006). Infertiliy Conunseling. A Comprehensive Handbook for Clinicians. Second Edition, Cambridge University Press
Jacobs N.N.& O’ Donohue W.T. (2007) Coping with Infertility. Clinically Proven Ways of Manging the Emotional Roller Coaster. Routledge. Taylor & Francis Group
Psiholog , Psihoterapeut – Cluj – Stela Neamt