Printre reacţiile emoționale cele mai frecvent întâlnite la aflarea unui rezultat pozitiv la testarea HIV se numără următoarele:
o Şocul – este o reacţie firească a omului la o informaţie care reprezintă o ameninţare pentru viaţă. Reacţia de şoc, de regulă, include: starea de amorţeală, de tăcere „uluită”, de exprimare a neîncrederii în cele spuse; sentimentul de ruşine, buimăceală, neîncredere în prezent şi viitor; disperarea („Of, Dumnezeule, sunt pierdut/ă!”); stare de labilitate emoţională (trecerea rapidă şi imprevizibilă de la lacrimi la râs şi invers); înstrăinarea, distanţarea de problemele şi circumstanţele existente, refuzul de a participa la discuţie, la activitate sau la întocmirea planurilor de tratament.
o Negarea – unele persoane pot reacţiona la comunicarea diagnozei puse printr-un refuz categoric de a crede în realitatea unui asemenea fapt („Asta nu mi se poate întâmpla mie!”). Ca reacţie iniţială, negarea are ca şi consecinţă diminuarea temporară a stresului, dar pe termen lung ea afectează negativ procesul de adaptare la noile condiţii de viaţă. Starea de negare împiedică persoana să îşi conştientizeze şi să îşi asume responsabilitatea (personală şi socială) care îi revine din momentul informării.
o Ideaţii şi acte suicidale – pentru persoana care a aflat despre statutul său HIV creşte riscul unui deznodământ suicidal. Suicidul poate fi perceput ca o posibilitate de a evita suferinţele fizice şi de a pune capăt frământărilor şi suferinţelor persoanelor apropiate. Suicidul poate fi activ (mutilare intenţionată cu urmări letale) şi pasiv (comportament ce duce la distrugerea sănătăţii).
o Teama – persoana care trăieşte cu HIV are multiple temeri. Cele mai intense sunt teama de moarte şi teama de suferinţă din cauza bolii şi/sau a singurătăţii. Foarte puternice sunt şi teama de a fi abandonat (respins) de cei apropiaţi şi de societate, teama de a lăsa copiii/familia fără sprijin, teama pierderii capacităţilor fizice sau mintale, teama de a pierde confidenţialitatea. Uneori cauza apariţiei fricii este întemeiată pe experienţa altor persoane. Dar de cele mai multe ori ea este determinată de informarea insuficientă privind HIV/SIDA. Temerile pot fi diminuate, discutându-le în mod deschis.
o Depresia – foarte des persoana cu statut seropozitiv ajunge în starea de depresie în momentul conştientizării că virusul a pus stăpânire pe întreg corpul, că maladia este incurabilă şi că situaţia i-a scăpat de sub control. Depresia poate fi accentuată şi de o serie de cauze externe, cum ar fi creşterea frecvenţei examenelor medicale şi internărilor. În afară de aceasta, pot contribui la dezvoltarea şi/sau intensificarea depresiei capacităţii de reproducere, de executare a funcţiilor părinteşti, precum şi de planificare pe termen lung.
o Neliniştea/alarmarea – neliniştea intră în viaţa persoanei infectate cu HIV ca urmare a sentimentului de confuzie puternic şi pervaziv. Neliniştea poate fi provocată de diverse cauze: sporirea riscului de contaminare cu alte boli; scăderea capacităţii de activitate eficientă; pierderea sănătăţii şi a independenţei financiare etc.
o Diminuarea stimei de sine – stima de sine începe să sufere imediat după diagnosticarea infecţiei HIV. Înstrăinarea vecinilor, a colegilor de serviciu, a cunoscuţilor şi rudelor poate accentua sentimentul pierderii propriei valori sociale şi a încrederii în sine, ceea ce, la rândul său, conduce la diminuarea autoaprecierii – cerc vicios. Situaţia o pot agrava maladiile asociate cu infecţia HIV, care provoacă schimbarea aspectului exterior, precum şi epuizarea fizică, pierderea forţelor fizice şi a controlului asupra propriului corp.
o Pseudo-ipohondria – persoana ajunge să se îngrijoreze excesiv în privinţa sănătăţii sale, chiar şi cele mai neînsemnate schimbări fizice provoacă o nelinişte puternică. Ipohondria poate avea caracter temporar, manifestându-se doar în perioada imediat următoare comunicării diagnosticului sau permanent, când adaptabilitatea la maladie este dificilă.
o Furia, invidie – unii oameni se înfurie, se simt nedreptăţiţi („de ce tocmai mie?”). Comportamentul lor devine distructiv, ţinta fiind fie propria persoană, fie cei din jur. Pot apărea tendinţe de autopedepsire.
o Pierdere – persoanele cu HIV au sentimentul pierderii propriilor aspiraţii, a farmecului fizic, a posibilităţii relaţiilor sexuale, a condiţiei sociale, a stabilităţii şi independenţei financiare. Pe măsură ce creşte necesitatea în îngrijiri fizice, se accentuează şi senzaţia de pierdere a intimităţii şi a controlului asupra propriei vieţi. Deosebit de periculoasă este pierderea încrederii în sine, deoarece aceasta se asociază şi cu diminuarea motivaţiei şi încrederii în capacitatea personală de a lupta cu infecţia HIV.
o Culpabilitatea – în momentul când persoanei i se comunică diagnosticul HIV, de regulă, ea trăieşte un sentiment puternic de vinovăţie. Culpabilitatea se manifestă atât faţă de propriul comportament, al cărui rezultat a fost infecţia HIV (sex neprotejat sau consum de droguri injectabile), cât şi vizavi de cei pe care, fără să ştie, este posibil să-i fi contaminat. În mare măsură starea persoanei se agravează şi mai mult din cauza atitudinii societăţii faţă de subiectul HIV/SIDA. Ea se simte vinovată pentru durerea, neliniştea sau pierderile pe care boala le cauzează persoanelor dragi, familiei şi, în special, copiilor.
o Tendinţă spre izolare – persoana seropozitivă se poate manifesta prin renunţarea totală la contactele sociale. Una din cauzele principale ale unei asemenea reacţii este teama de a fi abandonat/respins: „Cu siguranţă toţi mă vor respinge, mai bine s-o fac primul”. În etapa iniţială, consilierul trebuie să manifeste respect faţă de nevoia clientului de a se izola. Dar dacă această stare persistă, consilierul trebuie să abordeze cauzele şi consecinţele ei şi să lucreze împreună pentru schimbarea acestei atitudini.
o Orientarea către sprijinul divin – teama de moarte sau de suferinţa pe care boala i-o poate provoca, sentimentul de vinovăţie, nevoia de iertare, împăcare şi acceptare pot deveni rezultatul căutării unui sprijin religios.
Stările psihologice pe care le poate trăi persoana infectată cu HIV sunt influenţate de faptul că diagnosticul deseori este neaşteptat pentru ea şi este nevoie de timp pentru a-l accepta şi a se adapta la viaţă într-o nouă realitate. Infecţia cu HIV determină o stare de confuzie faţă de toate aspectele vieţii umane, inclusiv calitatea şi durata vieţii, eficienţa tratamentului şi reacţia din partea societăţii. Aceste subiecte trebuie abordate deschis şi sincer. Drept răspuns la incertitudinea creată, persoana infectată cu HIV trebuie să întreprindă anumiţi paşi pentru a se adapta la noile condiţii. Chiar şi lipsa oricărei reacţii la comunicarea rezultatului poate constitui o încercare de a se adapta prin negare.
Orice persoană care a aflat despre diagnosticul său seropozitiv are nevoie de consiliere psihologică şi sprijin în traversarea următoarelor etape de adaptare la statutul de seropozitiv prin discutarea, reflectarea şi acceptarea sentimentelor lui, prin oferirea informaţiei necesare, prin intensificarea convingerii că el singur îşi va putea dirija în continuare viaţa.
Bibliografie
Sontag, S.(1995), „Boala ca metaforă. SIDA şi metaforele ei”, editura Dacia, Cluj-Napoca
Psiholog / Psihoterapeut Cluj – Stela Neamt