Cercetătorii şi practicienii CBT au făcut progrese remarcabile în dezvoltatea unor tratamente eficiente pentru tulburările de pe Axa I, din manualul de Psihodiagnostic și Evaluare Clinică. Deşi mulţi pacienţi cu tulburări de pe Axa I beneficiază de pe urma acestor tratamente terapeutice, un număr mare de pacienţi cu tulburări de pe Axa II nu beneficiază. De multe ori, pacienţii cu tulburări de personalitate nu răspund la terapia cognitiv-comportamentală (Beck, Freeman & Associates, 2004). O provocare actuală pentru psihoterapia cognitiv-comportamentală este dezvoltarea unor forme de tratament eficiente pentru aceşti pacienţi.
Problemele ce ţin de caracterul pacienţilor pot să reducă eficienţa tratamentelor CBT. Unii pacienţi solicită psihoterapie pentru tulburările de pe Axa I, cum ar fi depresia sau anxietatea, dar fie nu reuşesc să facă progrese în timpul tratamentului, fie odată cu încetarea tratamentului, recidivează. De exemplu, o pacientă care solicită CBT pentru agorafobie, după terminarea tratamentului (controlul respiraţiei, restructurarea gândurilor catastrofice, desensibilzarea progresivă) recidivează. Un istoric în care a depins de ceilalţi, sentimentele de vulnerabilitate şi incompetenţă – Schema Dependenţei şi Schema Vulnerabilităţii – o împiedică să se aventureze în viaţa reală de una singură. Îi lipseşte încrederea în sine să ia decizii, nu are abilităţi practice precum condusul unei maşini, planificarea cheltuielilor, alegerea unor destinaţii potrivite. Preferă să-i lase pe cei apropiaşi să se ocupe de toate aceste aspecte. Fără ghidarea terapeutului, o astfel de persoană nu poate să „dirijeze” situaţiile necesare pentru menţinerea a ceea ce a dobândit, câştigat pe parcursul terapiei.
Alţi pacienţi vin iniţial pentru terapia cognitiv-comportamentală pentru simptomele de pe Axa I. Odată acestea remediate, psihoterapia se centrează pe problemele de caracter ale acestora. De exemplu, un bărbat solicită CBT pentru tulburarea obsesiv-compulsivă. Odată problema rezolvată, individul are timp pentru alte activităţi; este pus in faţa unei vieţi sociale goale, datorată stilului său anterior de viaţă – solitar. Acest pacient are, după teoria lui Youg „schema imperfecţiunii”, căreia îi face faţă evitând interacţiunile sociale. Este atât de sensibil la respingere şi desconsiderare, încât din copilărie a evitat interacţiunile cu ceilalţi. Pentru a dezvolta o viaţă socială satisfăcătoare trebuie să se lupte cu paternul de evitare, pe care-l are de-o viaţă.
Alte persoane solicită CBT fără să aibă simptome specifice. Problemele lor sunt difuze şi vagi, fără factori precipitanţi evidenţi. Aceşti pacienţi au impresia că e ceva în neregulă cu viaţa lor, sau că lipseşte ceva important. Aceştia sunt pacienţii a căror probleme prezente sunt problemele de caracter. Ei solicită psihoterapie pentru dificultăţile majore care le întâmpină în relaţiile cu cei apropiaţi, sau la muncă. Deoarece aceste persoane nu au simptome semnificative pe Axa I sau au foarte multe astfel de simptome, (CBT) terapia cognitiv conportamentală este dificil de aplicat.
Bibliografie:
Aaron T. Beck, Arthur Freeman, Denise D. Davis, and Associates (2004). Cognitive Therapy of Personality Disorders, Second Edition, The Guilford Press, New York, London,
Stela Neamt – Psiholog, Psihoterapeut – Cluj – Napoca