Terapia cognitiv comportamentală are câteva asumpţii referitoare la pacient, care în cazul persoanelor cu probleme de caracter nu se susţin.
O astfel de asumţie este că pacienţii se vor conforma cu protocolul tratamentului terapeutic. CBT susţine că pacienţii sunt motivaţi să-şi reducă simptomele, să-şi dezvolte abilităţi, dar mai ales să-şi rezolve problema cu care se confruntă, astfel încât ei se vor conforma procedurilor de tratament din timpul ședințelor de psihoterapie. Persoanele cu probleme de caracter nu doresc mereu să se conformeze acestor proceduri; unii nu-şi fac temele de casă; pot să dea dovadă de rezistenţă în învăţarea unor strategii de autocontrol. Aceşti pacienţi pot apărea mai motivaţi să obţină consolarea din partea terapeutului decât să înveţe strategii pentru a se ajuta.
O altă asumţie este că pacienţii, prin training, pot să-şi recunoască cogniţiile şi emoţiile şi să le dezvăluie psihoterapeutului. De cele mai multe ori, persoanele cu probleme de caracter nu pot să facă acest lucru. Ei îşi blochează gândurile şi emoţiile negative. Evită amintirile negative, situaţiile şi comportamentele care sunt esenţiale pentru un progres în ceea ce îi priveşte. Acest pattern de evitare se dezvoltă probabil ca şi un răspuns instrumental. Emoţiile negative precum anxietatea şi depresia sunt „împiedicate” de stimuli asociaţi cu amintiri din copilărie. Evitarea devine astfel o strategie de coping cu efecte negative dificil de schimbat.
Psihoterapia cognitiv comportamentala spune de asemenea că pacienţii îşi pot schimba cogniţiile iraţionale cu ajutorul analizei empirice, discursului logic, experimentelor comportamentale, paşi treptaţi şi repetiţie. Young susţine că pacienţii cu probleme de caracter sunt rezistenţi la aceste tehnici, şi chiar şi după luni de psihoterapie nu apare nicio îmbunătăţire.
Aceşti pacienţi nu au aceeaşi flexibilitate psihologică, răspunzând astfel mai puţin la tehnicile CBT. Mai degrabă, aceşti pacienţi sunt rigizi în gândire. Rigiditatea este un marcaj al tulburărilor de personalitate ( American Psychiatric Association, 1994, p. 633). Aceşti pacienţi au tendinţa să nu aibă speranţa unei schimbări. Problemele lor de caracter sunt ego-sintonice: paternurile lor distructive par să facă parte din ei atât de mult încât ei nu pot concepe modificarea lor.
O altă asumţie CBT este aceea că pacientul se poate angaja într-o relaţie de colaborare cu terapeutul timp de câteva şedinţe. Pacienţii cu probleme de caracter au de cele ai multe ori dificultăţi în a forma o alianţă terapeutică, datorită problemelor lor anterioare de relaţionare interpersonală. Datorită faptului că de cele mai multe ori dificultăţile interpersonale sunt principala problemă, relaţia psihoterapeutică este cea mai bună modalitate de a trata aceşti pacienţi – aspect care este adesea neglijat în CBT.
În sfârşit, o altă asumţie este aceea că pacienţii au probleme uşor de perceput ca şi scopuri ale terapiei. Aceşti pacienţi însă au probleme vagi, cronice şi persistente. Sunt nefericiţi în ariile importante ale vieţii şi sunt nesatisfăcuţi mereu.
Bibliografie:
American Psychiatric Association. (1994). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (4th ed.). Washington, DC: Author.
Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko, Marjorie E. Weishaar (2003). Schema Therapy, The Guilford Press, New York, London
Stela Neamt – Psiholog, Psihoterapeut – Cluj – Napoca