Tulburarea de personalitate histrionică presupune tendinţa de a dramatiza, căutarea atenţiei, emoţionalitate pervazivă, exhibiţionism, frivolitate şi labilitate (Widiger şi Frances, 2002). Subiecţii cu tulburare de tip histrionic se simt iritaţi atunci când nu se află în centrul atenţiei, de aceea încearcă prin diferite mijloace să atragă atenţia asupra lor fie dramatizând, flirtând, abordând entuziast diferite subiecte în limbaj afectiv. Histrionicii se comportă ca şi când ar fi pe o scenă (Millon, Davis, 1996), asumându-şi o identitate de împrumut. Sunt extrem de emoţionali şi senzitivi la aprecierile celorlalţi. Pot fi întâlniţi purtând îmbrăcăminte provocatoare sau comportându-se provocator. Acest comportament curtenitor este îndreptat nu numai spre persoanele faţă de care individul are un interes sexual sau romantic, ci survine într-o gamă largă de relaţii sociale, ocupaţionale şi profesionale, depăşind ceea ce este adecvat contextului social. Sunt preocupaţi de modul în care arată din punct de vedere fizic. Sunt extrem de preocupaţi de impresia pe care o lasă imaginea lor asupra celorlalţi şi din această cauză sunt capabili să consume mult timp, bani şi efort pentru a fi cât mai atrăgători. Caută apropierea celorlalţi dar le este greu să împartă intimitatea.
Experienţiază schimbări bruşte ale stării emoţionale dar se întâmplă rareori să adopte comportamente autodistructive. Emoţiile pe care le manifestă vis-a-vis de alte persoane apar şi dispar prea repede pentru a fi resimţite profund, ceea ce poate să-i determine pe ceilalţi să acuze individul de falsitatea acestor emoţii (Marcovitz, 2009). În plus sunt persoane foarte sugestibile, opiniile şi sentimentele lor sunt foarte uşor influenţate de alte persoane. Au tendinţa de a acţiona pe baza unor supoziţii şi de a adopta convingeri în mod precipitat.
Comorbiditate
Tulburarea de personalitate histrionică a fost asociată cu rate mari de tulburare de somatizare, tulburare de conversie, şi tulburare depresivă majoră. Ceea ce poate fi menţionat este dificultatea menţinerii unei relaţii funcţionale cu partenerul de viaţă, trasăturile de personalitate histrionice interferând negativ cu echilibrul familial.
Este foate posibil ca pacienţii diagnosticaţi cu tulburare de personalitate histrionică să împărtăşească şi criterii specifice tulburărilor de personalitate borderline, narcisistă, antisocială şi dependentă.
Diagnostic diferenţial
Pentru mult timp dependenţa ca nevoie s-a considerat că joacă un rol important în cazul a două tulburări de personalitate: tulburarea de personalitate dependentă şi cea histrionică. Totuşi cele două nu sunt similare. Comportamentele interpersonale sunt diferite. În cazul dependenţilor apare nevoia excesivă de a fi luat în grijă care duce la comportamente submisive şi la teama manifestă de separare. În cazul histrionicilor predomină nevoia de atenţie şi emoţionalitatea excesivă.
O altă diferenţă care apare este aceea la capitolul conştientizării. Persoanele dependente sunt conştiente de nivelul lor crescut de dependenţă şi de formele pe care le îmbracă comportamental, în timp ce histrionicii au insight minim în acest domeniu. Se pare că atât histrionicii cât şi dependenţii sunt caracterizaţi printr-un nivel mare de dependenţă implicită, însă doar subiecţii cu tulburare de tip dependent au un nivel crescut de dependenţă auto-atribuită (Bornstein, 1998).
Un grad mare de asemănare există între histrionism şi tulburarea de personalitate borderline, ambele făcând parte din clusterul B şi împărtăşind următoarele caracteristici: comportamente manipulative, trecerea rapidă de la o emoţie la alta, căutarea atenţiei. Diferenţa constă însă în tendinţa spre comportamente autodistructive, reacţii coleroase şi sentimentele cronice de insatisfacţie şi perturbarea identităţii a subiecţilor borderline.
Subiecţii narcisici doresc să li se recunoască superioritatea spre deosebire de histrionicii care doresc să fie priviţi ca fiind fragili şi dependenţi pentru a atrage atenţia. Ceea ce are comun tulburarea de personalitate histrionică cu cea antisocială este impulsivitatea sporită, căutarea de aventură, superficialitatea şi imprudenţa. Doar că histrionicii sunt mai emoţionali şi nu se angajează în comportamente antisociale. Histrionicii manipulează pentru a obţine protecţie, iar antisocialii o fac doar pentru profit sau putere.
Evoluţie
Comparativ cu celelalte tulburări de personalitate, tulburarea histrionică este mai uşoară la fel ca cea dependentă şi obsesiv compulsivă, şi din această cauză nu a acaparat atât de multă atenţie în cercetare precum borderline sau cea antisocială.
Una dintre asumţiile principale ale persoanelor cu tulburarea de personalitate histrionică (HPD/TPH) este aceea că „Sunt neputincios şi incapabil să-mi iau viaţa în propriile mâini”. Aceste persoane ajung să aibă astfel de asumţii deoarece nu sunt capabile să aibă grijă de ele şi trebuie să găsească alte persoane să le îngrijească. Pentru a se asigura că nevoile le sunt corespunzător îndeplinite de ceilalţi caută mereu atenţia şi aprobarea lor.
O altă asumţie importantă este aceea că „trebuie să mă iubească toată lumea”, ceea ce duce la o frică intensă de a nu fi respinşi. Orice indiciu de o posibilă respingere este devastator, chiar dacă persoana care i-a respins nu este semnificativă pentru ei. Persoanele cu TPH caută atenţia şi aprobarea celorlaţi într-o manieră extremă, jucând mereu un rol pentru ceilalţi. Este singura modalitate prin care pot să obţină atenţia celorlalţi. Această luptă de a-i mulţumi pe ceilalţi nu ar fi neapărat una disfuncţională dacă nu ar transforma-o într-o dramă.
Persoanele cu TPH se consideră sociabile, prietenoase, agreabile şi chiar sunt considerate ca fiind fermecătoare la începutul unei relaţii. Pe măsură ce relaţia evoluează, ajung să fie văzute ca fiind prea pretenţioşi, mereu cerând reasigurări din partea partenerului. De asemenea apelează la diferite tehnici de manipulare a partenereului, ameninţări, chiar şi tentative de suicid.
Aceste persoane sunt atât de preocupate de a obţine aprobări externe încât ajung să nu mai aibă o identitate în afara celorlaţi. Relaţiile lor sunt superficiale şi bazate pe jocul de rol.
Stilul de gândire caracteristic persoanelor cu TPH duce la anumite distorsiuni cognitive, mai specific, la gândirea de tip dihotomic. Pacienţii histrionici reacţionează puternic şi prompt, tragând pripit concluzii exagerate negative sau pozitive. Astfel, ei cataloghează instant o persoană ca fiind minunată sau, dimpotrivă, îngrozitoare.
O altă distorsiune cognitivă specifică pacienţilor histrionici este suprageneralizarea. Dacă una din aceste persoane este respinsă într-o situaţie, va concluziona în mod dramatic că vor fi mereu respinşi. Spre deosebire de depresivi, histrionicii pot la fel de uşor să exagereze şi în ceea ce priveşte aspectele pozitive, sau să treacă foarte uşor de la o extremă la alta.
Persoanele cu TPH au distorsiuni şi de tipul raţionalizarii emoţionale – considerându-şi propriile emoţii ca şi dovadă a realităţii. Astfel, persoanele histrionice au tendinţa să creadă că dacă se simt neadaptaţi, sunt neadaptaţi; dacă se simt proşti, sunt proşti.
Psiholog Cluj – Stela Neamt
Bibliografie:
Bornstein R. F., (1998). Implicit and Self- Attributed Dependency Needs in Dependent and Histrionic Personality Disorders. Journal of Personality Assesment, 71(1), 1-14
Marcovitz H., (2009). Personality Disorders. Gale, Cengage Learning,
Millon, T., & Davis, R. D. (1996). Disorders of personality: DSM-IV and beyond. New York: Wiley.
Widiger, T.A.,&Frances,A.J.(2002). Toward a dimensional model for the personality disorders. In P.T. Costa & T.A.Widiger (Eds), Personality disorders and the five factor model of personality, Washington, DC: American Psychological Association