Diferentele de Gen in Dependenta

Dependenta este o dispozitie a personalitatii observata mult mai frecvent la femei decat la barbati, conform specialistilor in psihologie. O perspectiva provocatoare asupra acestui fenomen sugereaza ca sentimentele aparente de insecuritate ale femeilor ar putea spune mai putin despre natura lor intrinseca si mai mult despre calitatea persoanelor cu care acestea se afla in relatie. Dupa cum subliniaza Coyne si Whiffen (1995), barbatii si femeile difera prin ceea ce cauta in relatii, dar si prin ceea ce isi furnizeaza reciproc. Exista ipoteza ca multe femei ar parea mult mai putin dependente daca nu ar fi implicate in relatii cu parteneri nedemni de incredere, care le submineaza autonomia. In acest context, procesul de autocunoastere devine esential pentru a deosebi trasaturile proprii de influentele nocive ale mediului extern.

Prevalenta si diagnosticul TPD

Statisticile arata ca femeile primesc diagnosticul de Tulburare de Personalitate Dependenta (TPD) intr-un procent semnificativ mai mare decat barbatii. Cercetarile asupra mediilor familiale (Baker, Capron & Azorlosa, 1996) indica faptul ca persoanele dependente provin adesea din familii care pun un accent redus pe functionarea independenta. Aceste medii sunt caracterizate printr-un nivel scazut de coeziune si un grad ridicat de control parental.

Conform teoriei cognitive a lui Beck, pacientii cu TPD prezinta seturi specifice de convingeri disfunctionale. Acestia au tendinta de a se vedea ca fiind neajutorati si inadecvati, considerand ca au nevoie permanenta de cineva „puternic” care sa ii ghideze. Aceste seturi de credinte sunt mult mai frecvente la persoanele cu TPD decat la cei cu alte tulburari de personalitate, confirmand specificitatea acestui profil psihologic. Un studiu efectuat de Beck si colegii sai ( Beck et al., 2001 apud Beck, Freeman, Davis & assoc., 2004) a examinat daca seturi specifice de convingeri disfunctionale au fost diferentiat asociate cu cinci dintre tulburarile de personalitate (dependenta, evitanta, obsesiv-compulsiva, narcisista, si paranoida), astfel cum a prezis/a prevazut teoria cognitiva a lui Beck.

Mecanisme etiopatogenetice in dezvoltarea dependentei

Investigarea cauzelor care duc la formarea unei personalitati dependente releva cateva modele parentale deosebit de influente (Sperry, 2003):

1. Supraindulgenta si intruziunea mamei: Acesta este un proces care incepe devreme si impiedica formarea unor mecanisme de coping sanatoase. Copilul nu invata sa solutioneze problemele sau sa ia decizii singur. Ca adult, individul va simti o frica paralizanta in fata procesului decizional, apeland mereu la altii pentru ghidare.
2. Recompensa parentala pentru loialitate: Parintii pot recompensa subtil copilul pentru faptul ca ramane dependent si „loial”. Acest comportament apare adesea cand parintele se simte amenintat de independenta copilului. Pedepsele „creative” sau retragerea afectiunii apar ori de cate ori copilul incearca sa ia decizii care contravin vointei parintilor.
3. Pattern-ul de comportament familial controlat: Include grija excesiva, lipsa de optiuni oferite copilului si un mediu familial inalt controlat. Aceste comportamente inhiba dezvoltarea initiativei si a increderii in sine.

Factori declansatori ai crizei

Exista elemente cheie care pot precipita o criza majora in cazul unei personalitati dependente:

• Expectantele pentru incredere in sine: Cand viata ii pune in situatia de a fi nevoiti sa aiba incredere in fortele proprii (de exemplu, la job sau dupa decesul unui protector), acesti indivizi experimenteaza o anxietate
• Propensiunea pentru a fi singur: Frica de singuratate este motorul principal al multor comportamente disfunctionale. Cand individul pierde „baza” dependentei sale (prin divort sau separare), se confrunta cu o criza de identitate profunda, simtindu-se complet incapabil sa supravietuiasca singur.

Vindecarea presupune nu doar gestionarea simptomelor, ci si o reconstructie a imaginii de sine. Recastigarea controlului asupra propriei vieti necesita timp si un suport specializat constant. Daca simti ca nevoia de ceilalti te impiedica sa iti atingi potentialul sau daca te simti paralizat de gandul de a lua singur decizii, recomandarea este sa apelezi la psihoterapie individuala. Terapia te poate ajuta sa identifici originile acestor temeri si sa iti construiesti, pas cu pas, o autonomie sanatoasa si o incredere autentica in capacitatile tale.

Bibliografie

• Beck, A. T., Freeman, A., Davis, D. Denise & Associates (2004) – Cognitive therapy of personality disorders. New York: Guilford Press.
• Widiger, T., Mullins-Sweatt, S. (2008) – Personality Disorders in Tasman, A. et al., Psychiatry Third Edition. John Wiley & Sons.