Diferențele de gen în Dependență

Dependenţa este o dispoziţie a personalităţii văzută  mult mai frecvent la femei decât la bărbaţi, arată specialiștii în psihologie. O reformulare provocatoare a dependenţei la femei este că sentimentele aparente de insecuritate pot spune mai puţin despre femei decât  despre persoanele cu care femeile sunt în relaţie. „Bărbaţii şi femeile pot să difere, în ceea ce ei caută în relaţii, dar ei pot să difere, de asemenea, în ceea ce îşi furnizează reciproc” (Coyne si Whiffen 1995 apud Widiger şi Mullins-Sweatt, 2008). Cu alte cuvinte, „Femeile ar putea părea (şi ar fi), mai puţin dependente dacă  nu ar fi fost implicate în relaţii cu astfel de oameni nedemni de încredere” (Widiger şi Anderson 2003 apud Widiger şi Mullins-Sweatt, 2008).

             Femeile primesc diagnosticul de TPD într-un procent semnificativ mai mare decât  bărbaţii, arată specialiștii în psihologie. Un studiu asupra mediilor familiale ale subiecţilor nonclinici a arătat că persoanele dependente au familii care au pus un accent redus pe funcţionarea independentă, cu nivel redus de coeziune, şi cu nivel  ridicat de controlul (Baker, Capron, & Azorlosa, 1996 apud Beck, Freeman, Davis & assoc., 2004 ). Un studiu efectuat de Beck si colegii săi ( Beck et al., 2001 apud Beck, Freeman, Davis & assoc., 2004) a examinat dacă seturi specifice de convingeri disfunctionale au fost diferenţiat asociate cu cinci dintre tulburările de personalitate (dependentă, evitantă, obsesiv-compulsivă, narcisistă, şi paranoidă), astfel cum a prezis/a prevăzut teoria cognitivă a lui Beck. Aceşti cercetători au descoperit că pacienţii cu TPD prezintă/au seturi de credinţe, teoretic, în concordanţă cu personalitatea dependentă în mod semnificativ mai frecvent decât pacienţii cu alte tulburări de personalitate şi pacienţii fără un diagnostic de tulburare de personalitate.

             În explorarea mecanismelor etiopatologenetice ale tulburării de personaliate e important ca psihoterapeutul să investigheze (Sperry, 2003):

-supraindulgenţa şi intruziunea mamei (are loc devreme în dezvoltarea copilului şi continuă pe parcursul tuturor etapelor dezvoltării, înaintea conturării mecanismelor de coping. Astfel, copilul nu învaţă în mod real să soluţioneze problemele şi să ia propriile decizii fără a apela la ghidare. La vârsta adultă, aceşti indizivi au nevoie întotdeauna de a fi ajutaţi de ceilalţi pentru a lua decizii. Adultul se simte neajutorat şi inadecvat în a  formula propriile decizii, fiindu-le frică în a tot procesul de luare de decizii).

–recompensa parentală ( acest comportament recompensează copilul pentru a rămâne loial părinţilor. Acest comportament este iniţiat o dată  ce copilul are o vârstă suficientă  încât figura parentală să fie ameninţată. De multe ori, comportamentul parental este prezentat copilului într-o manieră non-ameniţătoare astfel încât părintele apare ca fiind un ajutor pentru copil datorită cunoştinţelor sale superioare. Acest proces are loc subtil, iar pedepsele creative au loc ori de câte ori copilul ia propriile decizii care contravin deciziilor părinţilor).

-pattern-ul de comportament familial ( include suprahrănirea, grija excesivă, hrănirea non-contingentă, lipsa de opţiuni prezentate copilului, ostilitatea şi mediul familial controlat.Toate aceste comportamente au loc după stadiul oral descris de Freud).

            Elementele cheie care precipită criza în cazul stilului de personalitate dependent sunt (Sperry, 2003):

-expectanţele pentru încredere în sine (individul cu tipul de personalitate dependent demonstrează o nevoie excesivă de a fi luat în grijă. Când individul se confruntă cu nevoia de a fi    de a avea încredere în sine, această nevoie poate precipita criza personală)

-propensiunea pentru a fi singur (este cumva asociată cu nevoia de încredere în sine .Când individul dependent pierde baza dependenţei sale, se poate confrunta cu o criză).

Psiholog Cluj / Psihoterapeut Cluj – Napoca

Cabinet de Psihologie Stela Neamt

Bibliografie:

Beck, A. T., Freeman, A., Davis, D. Denise & Associates. (2004). Cognitive therapy of personality disorders. (second edition). New York: Guilford Press;

Widiger, T., Mullins-Sweatt, S. (2008) Personality Disorders în Tasman, A., Kay, J., Lieberman,  J., First, M. şi Maj, M. Psychiatry Third Edition , John Wiley & Sons