Aflarea statutului de seropozitivitate poate influenţa în mod diferit viaţa omului şi a persoanelor apropiate lui. Unii suspectau boala, pentru alţii ea a fost o surpriză absolută. Cert este faptul că aflarea acestei informaţii constituie un eveniment ieşit din comun. Criza psihologică este parte integrantă a procesului de acceptare a bolii, pentru că boala afectează şi schimbă întreaga viaţă a omului. Maladia include câteva componente: senzorial – perceperea bolii sau a altor dereglări de ordin somatic; emoţional – chinurile sufleteşti în legătură cu cele întâmplate cu un larg spectru de emoţii, de la teamă până la speranţă; volitiv – necesitatea de a depăşi maladia; raţional – cunoaşterea faptului îmbolnăvirii.
Care sunt reactiile oamenilor, atunci cand merg la testare?
Cea mai frecventă este anxietatea legată de statusul incert al sănătăţii. Pentru cei care merg în cuplu şi serostatusul e negativ, atât testarea, cât şi aflarea rezultatului constituie experienţe pozitive: „A fost ca în ziua în care m-am căsătorit” este afirmaţia unui bărbat de 42 de ani, cu rezultat negativ. În cazul cuplurilor serodiscordante, studiile arată că ambii parteneri apreciază că aflarea rezultatul pozitiv al unuia dintre ei le-a întărit relaţia, în ciuda implicaţiilor medicale evidente, în timp ce la cuplurile pozitiv seroconcordante, aflarea rezultatului colateral pozitiv duce la slăbirea relaţiei de cuplu.
O reacţie tipică ce poate apărea atunci când o femeie merge la testarea pentru HIV este aceea de frică faţă de partener. Aceasta se întâmpla mai ales în culturile diferite de a noastră, în care mijloacele contraceptive sunt interzise, iar acţiunile şotiei strict monitorizate de partener/familie. Într-un alt studiu realizat pe femei însărcinate deja internate a arătat că femeile cu factori de risc pentru HIV erau mai reticente în a accepta retestarea, iar per ansamblu testul pentru HIV a fost cel mai des refuzat dintre cele disponibile pentru femeile însărcinate, în special de femeile care aveau o relaţie echitabilă cu partenerul.
Teama că medicul va dezvălui unei terţe părţi un eventual rezultat pozitiv este iarăşi un aspect problematic la testare şi de multe ori cei veniţi îşi camuflează anumite comportamente de risc practicate, afirmând că doresc să fie testaţi din alte motive decât cele reale. Aşadar, senzaţia de ruşine este una omniprezentă, mai ales atunci când se asociază cu comportamente stigmatizate social precum întreţinerea de relaţii homosexuale, folosirea în comun a acelor pentru administrarea drogurilor. Nimic nu exercita o presiune mai puternică decât societatea, care, acţionând în aceste cazuri ca un organism care sufocă o conştiinţă individuală, produce pe lângă toate neajunsurile enumerate şi un puternic sentiment de vină provenind dintr-un aşa-zis comportament imoral. Acesta poate fi cazul unui cuplu homosexual, al unui partener care regretă că nu a folosit o metodă de protecţie cu parteneră sănătoasă, al unei femei care îşi reproşează că nu a fost îndeajuns de puternică încât să îţi convingă partenerul potenţial infectat să o protejeze sau al unei mame despre care se presupune că ar fi putut să-i transmită virusul copilului său prin laptele matern. Iar pentru aceşti oameni, toate persoanele la care se pot gândi se coalizează simbolic într-o supraindividualitate care arată punitiv cu degetul persoana condamnată la vulnerabilitate fizică şi psihologică. Mai mult, cuplul de forţe psihice ruşine-vină este printre cei mai autosabotanţi factori cu care are de lucrat psihologul în consilierea persoanelor susceptibil de a fi infectate cu HIV.
La modul grosier, există două reacţii majore pe care le pot avea oamenii înainte de testare, atunci când trebuie să decidă dacă urmează să facă pasul sau nu: (1) reacţia de acceptare („E dureros, dar în câteva zile am acceptat situaţia.”- F, 29 de ani, seropozitivă) că e nevoie să se meargă la un control sau (2) reacţia de negare prin respingere, amânare: „Dacă nu vrei să faci testarea, ei [cei care te testează] trebuie să-ţi spună <<Ok, să ne spui când te simţi pregătita pentru un test HIV>>” (F, 23 ani, seronegativă). Negarea sau tergiversarea este mai probabilă în cazurile în care persoana în cauză este o victimă a unui abuz sexual şi totodată, mai justificabilă deoarece este un mecanism de apărare mai primitiv, care intervine într-o situaţie pe măsura. Per ansamblu, interesul pentru testarea HIV creşte direct proporţional cu nivelul de expunere la risc. Totuşi, dacă o persoană se prezintă la testare, nu înseamnă neapărat că aceasta îşi şi conştientizează comportamentele de risc.
Se pare că persoanele cu un statut socioeconomic mai ridicat, provenind din ţări mai bine dezvoltate, cu o educaţie mai buna şi vârsta mai tânăra dau dovadă de o disponibilitate mai mare pentru a fi testate, cât şi în ceea ce priveşte partea de consiliere la care au acces.
Orice persoană care a aflat despre diagnosticul său seropozitiv are nevoie de asistenţă psihologică şi sprijin în traversarea următoarelor etape de adaptare la statutul de seropozitiv prin discutarea, reflectarea şi acceptarea sentimentelor lui, prin oferirea informaţiei necesare, prin intensificarea convingerii că el singur îşi va putea dirija în continuare viaţa.
Psiholog Cluj – Stela Neamt