Terapia maritală este un subtip al terapiei interpersonale dedicată ajutării a doi indivizi angajaţi unul faţă de celălalt, să-şi rezolve evitările unilaterale sau reciproce. Literatura şi eşantionarea informală a terapeuţilor relevă că psihoterapeuţii maritali nu sunt întotdeauna de acord cu privire la modalităţile în care pot să ajute cuplurile să-şi rezolve problemele când unul sau ambii membrii ai diadei sunt evitativi. Metodele folosite pot fi dintre următoarele: psihoterapia de cuplu psihodinamică, răbdarea şi compromisul în cadrul relaţiilor în care schimbarea este puţin probabilă sau încheierea unei relaţii cu un partener care este prea rigid sau nu doreşte să se schimbe. (Vedel şi Emmelkamp, 2004)
Terapia de cuplu, de familie sau în grup poate fi benefică în ruperea tiparelor care perpetuează comportamentul evitativ. În mod frecvent, un soţ funcţionează ca un ajutor care interacţionează cu lumea, permiţând evitativului să-şi restricţioneze contactele sociale la minimum fără a genera consecinţe adverse. Aceştia trebuie să înţeleagă rolul pe care îl au în întărirea comportamentului evitativ. După ani în care şi-au încurajat soţii evitativi, care îşi părăsesc locul de muncă fără motiv sau izbucnesc fără a-şi fi exprimat anterior sentimentele, mulţi parteneri sunt ei înşişi supuşi unui stres considerabil. Evitativii sunt hipersensibili la respingere chiar şi în privinţa partenerilor lor şi ajung uşor să se implice în relaţii triunghiulare, inclusiv relaţii extramaritale. Aceste relaţii sunt considerate ca find sigure deoarece asigură intimitatea relaţiilor sexuale şi totodată un anumit grad de distanţă. Terapia cuplului nu poate fi urmată în timp ce acest gen de relaţii sunt active. Amantul ascuns care asigură confort şi protecţie când soţul este furios şi retras trebuie abandonat pentru a îmbunătăţi relaţia maritală.
Deoarece evitativii sunt temători îndeosebi cu privire la relaţiile sociale, terapia în grup condusă într-un context al acceptării şi al sprijinului este foarte valoroasă dacă grupul este sensibil la temerile individului şi poate răspunde empatic. Acceptarea caldă de la o varietate de oameni dintr-un grup asigură un puternic contraargument la respingerea timpurie din partea familiei. Mai mult, grupurile pot fi adesea eficiente în a identifica caracteristicile pozitive ale evitativilor, pe care aceştia din urmă nu le observă la ei sau pur şi simplu le devalorizează. Evitativii nu ar trebui să fie forţaţi să interacţioneze ci mai degrabă să li se permită să observe de pe margine până când se simt pregătiţi să rişte expunerea (Millon, 2000). Asemenea grupuri oferă persoanei oportunitatea unică de a achiziţiona şi de a practica abilităţi sociale şi comportamentale într-o „machetă” a lumii sociale.
Teoriile psihodinamice văd comportamentul evitativ ca fiind condus de ruşinea de a nu ajunge la ego-ul ideal. Prin prisma acestei formulări, evitativii se tem de opiniile celorlalţi pentru că ei înşişi nu ajung la nivelul propriilor standarde internalizate şi se văd ca fiind slabi, deficienţi sau chiar dezgustători, uneori chiar până la punctul unei disocieri ca o escapadă de la durerea provocată de propria-i conştiinţă de sine. Tratamentul accentuează o puternică înţelegere empatică a experienţei umilirii sau ruşinii şi o privire asupra rolului experienţelor timpurii în crearea emoţiilor prezente. Amintirile din copilărie sunt analizate pentru a clarifica rădăcinile tulburării. Pentru că evitativii folosesc imaginaţia ca pe un mecanism de coping central, ai aduc adesea un material interpretativ bogat în procesul terapeutic. Imaginarea succesului, acceptării şi auto-actualizării pot fi contrastate cu viaţa lor actuală şi relaţionate cu amintirile timpurii din copilărie. Sentimentele de ruşine pot fi văzute ca derivând dintr-o comparaţie a sinelui cu standardele unui superego punitiv şi aspru. În aceste sens, o atenţie deosebită trebuie acordată rolului figurilor parentale în crearea pattern-urilor auto-condamnării. Evitativii trebuie să se debaraseze de aceste introiecţii vicioase.
Psiholog / Psihoterapeut Cluj – Stela Neamt
Bibliografie
Millon T., Grossman S., Millon C., Meagher S., Ramnath R. (2000) – Personality Disorders in Modern Life, John Wiley & Sons, Inc.;
Vedel E, , Emmmelkamp P. (2004) – Behavioral Couple Therapy in the Treatment of a Female Alcohol-Dependent Patient With Comorbid Depression, Anxiety, and Personality Disorders, Clinical Case Studies.