Psihoterapia in cazul tulburarii de personalitate paranoide (TPP) ridica provocari unice, in special din cauza tendintei acestor pacienti de a termina prematur tratamentul. Pentru terapeut, miza este convingerea clientului sa continue procesul pana la o schimbare semnificativa, combatand ideea ca intoarcerea la psihoterapeut este un semn de slabiciune sau esec.
Un element esential este anticiparea situatiilor viitoare in care suspiciozitatea si hipervigilenta ar putea parea justificate. Desi persoanele cu TPP nu se pot „vindeca” complet, calitatea vietii lor poate fi considerabil ameliorata.
Dinamica interactiunii maritale
Trasaturile paranoide – hipersensibilitatea, gelozia si necrederea – genereaza disfunctii maritale severe. Apare adesea un cerc vicios distructiv in relatia de cuplu:
- Pacientul paranoid acuza sau critica.
- Partenerul non-paranoid reactioneaza pasiv sau secretiv pentru a evita conflictul.
- Aceasta retragere alimenteaza si mai mult suspiciunea pacientului paranoid.
Terapeutul care lucreaza individual cu un astfel de pacient ar trebui sa ia in considerare terapia de cuplu sau sesiunile comune pentru a modifica acest tipar care intretine psihopatologia. Receptivitatea la tratament creste, de obicei, in perioadele de criza, cand pacientul experimenteaza anxietate sau depresie acuta.
Terapia de familie si maritala: Principii si obiective
In psihoterapia de familie, abordarea poate fi combinata cu terapia individuala pe termen lung, fiind indicata in special pentru adolescentii paranoizi a caror dinamica familiala contribuie la mentinerea dificultatilor.
Scopul central al terapiei maritale este reducerea patologiei personalitatii la ambii parteneri si intarirea dezvoltarii pozitive a cuplului. Provocarile pentru terapeut includ:
- Monitorizarea constanta: Pacientul urmareste atent comportamentul terapeutului pentru a detecta semne de partinire.
- Gestionarea geloziei: Pacientii pot deveni suspiciosi daca terapeutul este de sex opus sau pare sa ia partea partenerului.
- Confruntarea neincrederii: Odata stabilita alianta terapeutica, terapeutul poate sustine partenerul non-paranoid in provocarea tiparelor de gandire rigide ale celuilalt.
Aceasta confruntare se realizeaza treptat si doar cand pacientul are un control adecvat al impulsivitatii. Desi raspunsul initial poate fi unul de furie, in timp, rigiditatea comportamentala incepe sa se diminueze, facand loc unei interactiuni mai flexibile si mai apropiate de conceptul de relatie sanatoasa.
Concluzie: Desi dificila, abordarea integrata (individuala si de cuplu) ofera cele mai bune sanse de ameliorare. Psihologul poate ghida partenerii prin acest labirint al neincrederii catre o colaborare functionala. Daca simti ca suspiciunea iti domina viata de familie, o evaluare psihologica initiala poate fi primul pas spre echilibru.
Bibliografie
- Harbir (1981) – DSM-IV-TR Personality Disorders. Brunner – Routledge, New York.
- Meissner (1989) – Terapia de familie in tulburarile paranoide.
- DSM IV TR (2000) – Manual de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale.
