Razboiul interior: Intelegerea si depasirea Stresului Post-traumatic (SPT)
Sindromul de stres post-traumatic (SPT sau PTSD) se instaleaza atunci cand un individ este expus unui factor de stres extrem si simptomele persista mai mult de o luna. Acest fenomen este descris in psihologie ca fiind un „stres intarziat”, care poate fi declansat in urma unor dezastre naturale, accidente grave, abuzuri fizice sau sexuale, violuri, decesul unei persoane dragi sau alte evenimente care au un impact traumatizant, atat fizic cat si psihic. Esenta acestui sindrom consta in faptul ca suferinzii au tendinta de a evita locurile, oamenii sau obiectele care le amintesc de eveniment, fiind extrem de sensibili chiar si atunci cand trec prin experiente obisnuite ale existentei umane. Procesul de autocunoastere si vindecare este unul complex, necesitand rabdare si suport specializat.
Evolutia conceptului si definitia TSPT
Complexul de simptome ale tulburarilor cauzate de influenta traumatizanta a diversilor factori stresanti, iesiti din comun in comparatie cu experienta obisnuita a unui om, a fost descris oficial in 1980 in DSM-III. Caracteristica principala a TSPT este manifestarea sa tardiva, dupa o perioada prelungita de latenta. Din acest motiv, este considerat un stres psihic intarziat, care poate fi intensificat de alti factori stresanti adesea greu de identificat in viata cotidiana a pacientului. Datele clinice indica faptul ca TSPT reprezinta o afectiune psihiatrica majora, producand o suferinta emotionala profunda si o inadaptare sociala considerabila. Tabloul clinic complex constituie o provocare semnificativa pentru specialisti in ceea ce priveste conduita psihoterapeutica.
Tabloul clinic: Simptome si reactii secundare
Simptomele stresului post-traumatic sunt diverse si afecteaza toate sferele vietii pacientului. Printre cele mai frecvente se numara:
- Indiferenta fata de viata cotidiana si lipsa reactiilor emotionale normale;
- Dificultati de concentrare si inexistenta activitatilor uzuale;
- Retrairea evenimentului traumatizant (flashback-uri, cosmaruri);
- Emotii exagerate, iritabilitate si accese de manie;
- Tulburari ale somnului.
Psihologii semnaleaza ca, pe langa aceste manifestari clinice, apar si o serie de „reactii” secundare grave, precum depresiile, anxietatea accentuata (mergand pana la atacuri de panica), halucinatiile, izolarea sociala voluntara si chiar consumul de droguri sau alcool ca forma de auto-medicatie. Aceste mecanisme de evitare ofera o usurare temporara, dar nu fac decat sa adanceasca trauma si sa impiedice recuperarea reala.
Optiuni de tratament: O abordare multidisciplinara
Cele mai bune rezultate in tratarea TSPT se obtin prin combinarea a doua tipuri de interventie: psihoterapia si tratamentul medicamentos. Adesea, o combinatie intre cele doua este necesara pentru a stabiliza pacientul si a-i permite sa proceseze experienta dureroasa.
Psihoterapia este extrem de eficienta in situatiile de gravitate medie sau in cazurile in care starea individului nu permite administrarea de medicamente (de exemplu, in timpul sarcinii sau cand exista un refuz categoric fata de medicatie). Interventiile acopera domenii precum:
- Terapia cognitiva: Pentru restructurarea gandurilor distorsionate legate de eveniment;
- Managementul anxietatii: Tehnici de relaxare si control al panicii;
- Terapia de abandonare: Pentru procesarea sentimentelor de pierdere.
Tratamentul medicamentos, prescris de medicul psihiatru, include de obicei antidepresive, anxiolitice sau alte tipuri de medicamente, in functie de simptomatologia specifica a fiecarui caz. Scopul este reducerea hiperactivitatii sistemului nervos pentru a permite pacientului sa se implice activ in procesul terapeutic.
Profilaxie si preventie
In cele mai multe cazuri, instalarea sindromului de stres post-traumatic poate fi evitata prin comunicarea timpurie a problemei stresante unui specialist psiholog sau psihiatru. Respectarea sfaturilor acestora si, daca este cazul, urmarea unui tratament imediat dupa evenimentul traumatizant sunt pasi esentiali. Informarea corecta in legatura cu boala, o atitudine optimista si dorinta sincera de a rezolva problema sunt, uneori, suficiente pentru a depasi situatia fara ca aceasta sa se transforme intr-o tulburare cronica.
Depasirea unei traume majore necesita o reconstructie a sentimentului de siguranta si o reintegrare a evenimentului in istoria personala. Daca simti ca trecutul continua sa iti dicteze prezentul si ca reactiile tale emotionale te impiedica sa traiesti o viata implinita, cea mai potrivita recomandare este sa apelezi la psihoterapie individuala. Acest serviciu ofera cadrul necesar pentru a deconstrui procesele cognitive disfunctionale si pentru a invata strategii de reglare emotionala care sa iti redea controlul asupra propriei vieti.
Bibliografie
- American Psychiatric Association (1994) – Diagnostic and statistical manual of mental disorders, Fourth Ed. (DSM-IV). Washington, D. C.
