Schizofrenia la copil, precum si psihozele infantile in general, reprezinta un domeniu care suscita numeroase controverse in lumea medicala si academica. In timp ce unii autori din trecut negau existenta acestor patologii la varste atat de fragede, majoritatea specialistilor contemporani accepta schizofrenia ca o realitate a copilariei. Totusi, aspectul clinic este radical diferit fata de cel al adultului, din cauza faptului ca psihicul copilului este inca in plina formare, fiind influentat direct de particularitatile psihologice ale varstei de aparitie.
Specialistii in psihiatrie si psihologie au stabilit trei forme principale ale schizofreniei la copil, bazate pe momentul debutului:
- Autismul infantil precoce (specific varstei anteprescolare);
- Schizofrenia infantila propriu-zisa;
- Schizofrenia din perioada pubertatii si adolescentei.
Autismul infantil precoce: Mai mult decat o simpla izolare
Descris pentru prima data de Leo Kanner in 1943, autismul infantil precoce este considerat forma autistica cea mai timpurie. Statisticile arata o frecventa mult mai ridicata la baieti decat la fete, intr-o proportie de aproximativ 3 la 1. Debutul bolii se situeaza de obicei inaintea varstei de doi ani si jumatate, existand cazuri unde semnele sunt vizibile inca din primele luni de viata.
La nastere, acesti copii par absolut normali, fara anomalii fizice sau neurologice evidente. Totusi, intre luna a 4-a si a 8-a de viata, se poate remarca absenta miscarilor anticipatorii (copilul nu intinde mainile spre parinte) si lipsa zambetului social. Copilul devine treptat apatic, dezinteresat de anturaj si se refugiaza intr-o lume interioara unde jocurile ritualizate si repetitve devin principala ocupatie.
Simptomele cardinale ale tabloului clinic
Atunci cand debutul survine dupa o perioada de evolutie aparent normala, specialistii consemneaza trei piloni simptomatici principali:
1. Tulburarea comunicarii interumane (Izolarea autista)
Copilul manifesta o indiferenta totala fata de persoanele din jur. Privirea sa este adesea orientata „dincolo de oameni”, evitand contactul vizual direct („ochi in ochi”). Fata de examinatori sau chiar fata de parinti, dezinteresul este cvasitotal; el nu reactioneaza la prezenta sau absenta figurilor de atasament, purtandu-se ca si cand ar fi singur pe lume.
In contrast cu aceasta inabilitate sociala, copilul autist poate fi extrem de indemanatic in manipularea obiectelor neinsufletite. El manifesta o „nevoie obsedanta” pentru mentinerea mediului neschimbat (imuabil), orice modificare a mobilierului sau a rutinei zilnice putand declansa crize de manie si panica.
2. Tulburarea limbajului vorbit
Aceasta este o trasatura constanta si dureroasa pentru familie. Limbajul poate lipsi complet sau poate fi inlocuit de sunete fara semnificatie. Daca limbajul se dezvolta, apare o discrepanta uriasa intre vocabular si abilitatea de a-l folosi social. Copilul poate pronunta cuvinte complexe (stereotipii), dar nu le insereaza intr-o conversatie.
Utilizarea neadecvata a pronumelui personal este tipica: copilul vorbeste despre sine la persoana a II-a sau a III-a (ex: „vrea baiatul apa” in loc de „vreau apa”). Vorbirea este monotona, lipsita de intonatie, avand adesea un aspect „papagalicesc”.
3. Stereotipiile si ritualurile
Elementul final al triadei il reprezinta miscarile repetitive: rotirea corpului, mersul pe varful picioarelor sau miscari bizare ale mainilor. Jocul, activitatea esentiala a copilariei, isi pierde caracterul creativ si imaginativ. Copilul autist prefera obiecte simple (sfoara, butoane, robinete) pe care le manipuleaza la nesfarsit intr-un mod ritualizat, evitand jocul colectiv.
Perspective clinice: Psihoza simbiotica si factorii psihologici
O forma particulara este psihoza simbiotica hiperkinetica, descrisa de Margaret Mahler. In acest caz, indiferenta este inlocuita de un atasament patologic, exagerat fata de mama, cu care copilul face o „simbioza”. Orice incercare de separare provoaca anxietate extrema, crize de plans si tulburari de somn.
Este esential de mentionat ca traumele psihologice prelungite, legate de separarea timpurie de mama sau de o carenta afectiva grava, pot induce comportamente asemanatoare cu autismul. In aceste situatii, reinserarea rapida intr-un mediu cald si stimulativ poate duce la disparitia simptomelor. Aceasta subliniaza importanta mediului si a procesului de autocunoastere pentru parinti in gestionarea relatiei cu cel mic.
Intelegerea acestor patologii complexe necesita o abordare multidisciplinara. De la procesul de evaluare psihologica initial, pana la sedintele de psihoterapie, drumul spre recuperare este unul de durata. Daca observati semne de retragere sau intarzieri de limbaj, consultarea unui psiholog cu experienta poate oferi claritatea necesara pentru un diagnostic corect si un plan de interventie personalizat.
Bibliografie
- Predescu, V. (1989) – Psihiatrie, Editura Medicala, Bucuresti
- Kanner, L. (1943) – Autistic disturbances of affective contact
- Mahler, M. (1952) – On child psychosis and schizophrenia
