Continuam explorarea tematicii complexe a schizofreniei la copii si adolescenti, oprindu-ne asupra punctului central: schizofrenia infantila propriu-zisa. Aceasta forma de psihoza infantila este abordata astazi sub o lupa riguroasa, atat din punct de vedere psihiatric, cat si psihologic, reprezentand o provocare majora pentru diagnostic si interventie. Ea cuprinde formele cu debut brusc sau, mai frecvent, insidios, avand o evolutie lent progresiva care incepe de obicei dupa varsta de 3-5 ani si inainte de implinirea varstei de 12 ani (perioada preadolescentei).
Particularitatile varstei si debutul insidios
Tulburarile psihice specifice acestei etape – denumita de Freud si faza de latenta sau de tranzitie – nu pot fi asimilate pur si simplu cu autismul precoce sau cu schizofrenia adolescentului. Particularitatile de varsta confera tabloului clinic un aspect unic: in aceasta etapa, copilul reuseste sa stapaneasca tot mai bine mijloacele de comunicare verbala, insa procesul schizofrenic perturba grav aceasta evolutie.
Specialistii arata ca boala debuteaza adesea dupa o perioada de dezvoltare psihica normala sau chiar precoce. Copiii par initial linistiti, rezervati, cu preocupari intelectuale surprinzatoare pentru varsta lor (astronomie, geografie, istorie). Totusi, treptat, apar note bizare: scade interesul pentru joc, se instaleaza apatia, iar copilul se retrage intr-o lume interioara inaccesibila. Uneori, debutul este marcat simbolic de nasterea unui frate sau de interventii chirurgicale stresante.
Tabloul clinic: Intre realitate si fantezia patologica
Din perspectiva psihologica, schizofrenia infantila se manifesta prin cateva dimensiuni fundamentale:
- Tulburari de gandire si fantezia patologica Apare o lentoare a ritmului mental si o scadere a rezultatelor scolare. Suhareva descrie fenomenul de „fantezie patologica” sau „pseudodeliranta”, in care scolarul mic isi pierde capacitatea de a diferentia realul de imaginar. Copilul poate povesti evenimente fantastice in care el este eroul, dandu-le o nuanta bizara sau chiar reprobabila (cum este exemplul fetitei care afirma in cadrul sedintelor cu un psiholog ca a mancat carne de la mama sa). Ideile delirante propriu-zise (otravire, persecutie) apar mai clar abia dupa varsta de 10 ani.
- Tulburari de perceptie si constiinta eului Halucinatiile auditive si vizuale sunt reale in aceasta patologie. Mai mult, copilul poate prezenta tulburari de depersonalizare sau derealizare. Acesta isi poate simti corpul fragmentat sau incorporat intr-un animal („Sunt un calut”). Senzatiile corporale raman vagi, iar granita dintre propriul eu si mediul inconjurator se dizolva periculos.
- Afectivitate si vorbire Modificarile de vorbire reflecta gandirea fragmentata: perioade de mutism alternate cu solilocvii (dialoguri cu personaje imaginare sau obiecte). Din practica psihologica cunoastem cazuri de copii care mangaie si vorbesc cu propriile degete ca si cum ar fi entitati separate. Afectivitatea este dominata de o anxietate intensa, exprimata prin agitatie si panica bizar calificata de specialisti.
Jocul ca oglinda a patologiei
Daca la copilul sanatos jocul este un instrument de autocunoastere si explorare, la copilul cu schizofrenie acesta ia un caracter autist. Copilul se joaca singur, cu parteneri inventati, insistand absurd sa fie tratat ca un animal sau obiect (ex: o fetita de 8 ani care necheza si manca iarba, considerandu-se manz). Jocul isi pierde functia creativa si devine o insiruire de stereotipii gestuale, manierisme si ritualuri rigide.
Diagnosticul conform DSM-IV si importanta evaluarii
Dupa manualul DSM-IV (Childhood onset pervasive Developmental Disorder), criteriile pentru un diagnostic pozitiv includ defectul sustinut al relatiilor sociale (lipsa empatiei) si prezenta unor manifestari precum:
- Anxietate brusca si reactii excentrice la evenimente obisnuite
- Afecte reduse sau labilitate extrema a dispozitiei
- Opozitie agresiva la schimbarea mediului
- Anomalii de vorbire (voce monotona) si miscari bizare (mers pe varfuri)
Este esential ca debutul sa fie intre 30 de luni si 12 ani. Identificarea timpurie a acestor semne intr-un cabinet psihologic permite inceperea unei interventii multidisciplinare care sa sprijine copilul si familia in gestionarea acestei tulburari severe. Schizofrenia infantila nu inseamna doar o retragere din realitate, ci o restructurare dureroasa a modului in care cel mic percepe existenta, necesitand empatie si expertiza clinica de inalt nivel.
Bibliografie
- Predescu, V. (1989) – Psihiatrie. Editura Medicala Bucuresti
- Suhareva, G. E. – Clinical lectures on psychiatry of childhood
