O tema tabu precum abuzul sexual asupra copiilor provoaca rapid in discutii o polarizare clara. Adesea, in procesul de culegere a datelor cu privire la caz, psihologul sau psihoterapeutul se confrunta cu doua tabere opuse: un grup care bagatelizeaza tema, diminuand astfel semnificatia sa reala, si partea adversa, revoltata, care nu este gata sa admita problematica afectiva complexa legata de acest act. In acest context sensibil, procesul de autocunoastere si vindecare a victimei este ingreunat de stigmatul social.
Consecinte clinice si comportamentale
In studiile empirice psihologice, au fost raportate drept consecinte pe termen lung numeroase disfunctii: inhibitiile sexuale, tulburarile de orgasm si sentimentele de greata fata de sexualitate in general (si fata de sexul faptasului in special). De asemenea, pot aparea comportamente promiscue, precum si tulburari psihice legate de comportamentul de relatie si de legatura.
In functie de gradul de severitate a abuzului, cercetarile clinice releva o rata inalta a:
- Comportamentului autolitic si actiunilor suicidare.
- Simptomelor de anxietate si depresie.
- Tulburarilor de somn, somatizare si starilor disociative.
- Dependentei ridicate de droguri si alcool, partial in legatura cu prostitutia (valabil mai ales pentru victimele de sex feminin).
Regula fundamentala stabilita de specialisti (G. Fischer; P. Riedesser, 1998) indica faptul ca, cu cat mai devreme a aparut abuzul, cu atat mai sever a fost si cu atat au fost mai redusi factorii protectori, rezultand o simptomatica ulterioara mai grava si mai generalizata.
Mecanisme de aparare si scheme traumacompensatorii
Simptomele trebuie intelese din punct de vedere psihotraumatologic ca o uniune complexa intre vatamarea traumatica si incercarile disperate de autosalvare ale psihicului. Aceasta uniune se lasa descifrata numai intr-un studiu temeinic al cazurilor individuale. Experientele relationale precoce formeaza fundamentul reprezentarilor noastre despre lume, impartind locurile si oamenii in „sfere sigure” si „sfere nesigure”.
Aparitia fobiilor, cum ar fi agorafobia, trebuie explicata pe baza logicii dezvoltarii acestor reprezentari. Anxietatea ridicata este o manifestare consecutiva frecventa, mai ales in abuzul intrafamilial. Daca intervin experiente de violenta fizica, riscul unei simptomatici anxioase ulterioare creste natural, afectand capacitatea adultului de a stabili relatii de incredere.
Disocierea si Personalitatea Borderline
Starile de traire disociate sunt semne distinctive pentru asa-numita „tulburare borderline”. Acesta implica un clivaj intre reprezentarile de obiect „bune” si „rele” (Kernberg, 1975). In cazul abuzului sexual, acest clivaj se pune pe seama dialecticii schemelor relationale intrafamiliale defectuoase. Victima invata sa vada lumea in „alb si negru”, ca o strategie traumacompensatorie de aparare: trebuie sa existe persoane „bune” versus „rele” pentru a putea identifica sferele sigure intr-un mediu altfel periculos.
Calea spre vindecare prin psihoterapie
In cadrul sedintelor de psihoterapie individuala, se urmareste o iesire din acest cerc traumatic. Cei afectati invata sa orienteze diferentierea intre semenii bine sau rau-voitori pe baza unor criterii realiste, renuntand treptat la viziunea rigida in alb si negru. Acest proces este anevoios si necesita un mediu securizant, oferit de un psiholog cu experienta.
Vindecarea presupune nu doar reducerea simptomelor, ci si reconstructia intregului sistem de valori si relatii. O interventie terapeutica corect realizata poate ajuta victima sa isi recastige demnitatea si sa dezvolte mecanisme de adaptare sanatoase, lasand in urma rolul de victima pentru a deveni un supravietuitor rezilient.
Bibliografie
- Fischer, G.; Riedesser, P. (1998) – Traumatologie psihica.
- Kernberg, O. (1975) – Borderline Conditions and Pathological Narcissism.
- Horowitz, M. J. (1979) – States of Mind.
