Conceptul de coping a inceput sa capete o valoare tot mai mare in cercetarile legate de stres la sfarsitul anilor ’70, marcand o schimbare de paradigma in psihologie. Richard Lazarus, unul dintre pionierii acestui domeniu, sustinea ca pentru a intelege experienta umana, este mult mai important sa punem accentul pe modul in care persoana raspunde provocarilor (coping) decat pe natura stresului in sine. In esenta, stresul nu este ceva ce „ni se intampla”, ci rezultatul unei interactiuni dinamice intre individ si mediu.
Definirea Coping-ului: Efortul de a stapani realitatea
Copingul desemneaza un „efort cognitiv si comportamental de a reduce, stapani sau tolera solicitarile interne sau externe care depasesc resursele personale” (Lazarus si Folkman, 1984). Aceasta definitie subliniaza cateva aspecte critice:
- Caracterul de efort: Copingul nu este un raspuns automat, ci o actiune care consuma energie psihica
- Relatia subiect-situatie: Stresul emerge numai din aceasta relatie. Fara o evaluare cognitiva a situatiei ca fiind amenintatoare, stresul nu exista
- Triada dinamica: Copingul este de neconceput in afara legaturii dintre actiune, cognitie si comportament
Desi definitia clasica se concentreaza pe efortul constient, o perspectiva mai larga asupra „strategiilor adaptative” include si mecanismele defensive de sorginte inconstienta, acele reactii care nu sunt supuse controlului voluntar, dar care au rolul de a proteja egoul in momente de criza.
„Iluziile Pozitive” si rolul lor modulator
In clinica psihologica, intalnim frecvent tehnici de coping care, privite din exterior, pot parea mecanisme de „autoinselare”. Acestea includ:
- Supraestimarea sanselor de vindecare: Mentinerea sperantei chiar si in fata unui diagnostic sever
- Minimalizarea simptomelor: Un mecanism de aparare impotriva anxietatii coplesitoare
- Optimismul nejustificat: Denumit generic „iluzii pozitive”
Desi par a fi distorsiuni ale realitatii, aceste iluzii au o contributie modulatoare certa in relatia cu stresul produs de boala. Ele pot oferi pacientului ragazul necesar pentru a-si aduna resursele interne inainte de a infrunta realitatea cruda. Totusi, pericolul apare atunci cand aceste distorsiuni se indeparteaza prea mult de adevar, ducand la reevaluari ale unor situatii imaginate, construite mental, in locul celor reale.
De la Adaptare la Patologie: Riscul Rigiditatii
Atunci cand mecanismele defensive (cum sunt cele de tip proiectiv) sunt aplicate neselectiv si rigid, se poate ajunge la o departare periculoasa de realitate. Acest fenomen atinge un apogeu in cazul bolilor psihice grave sau in personalitatile dizarmonice (precum cea paranoidă). In bolile somatice, acest lucru se traduce prin hipocomplianta – pacientul nu mai urmeaza tratamentul deoarece mintea sa a construit o realitate paralela in care boala nu este atat de grava sau tratamentul este inutil.
In practica psihologica, s-a observat ca aplicarea exclusiva a unei singure tehnici adaptative duce inevitabil la dezadaptare. Daca singura ta unealta este ciocanul (de exemplu, negarea), vei tinde sa vezi orice problema ca pe un cui, ignorand complexitatea realitatii.
Flexibilitatea: Atributul Esential al Sanatatii Psihice
Atributele esentiale ale mecanismelor cognitive de coping la o persoana sanatoasa sunt flexibilitatea si adecvarea. O strategie care functioneaza in fata unui stres minor la birou s-ar putea dovedi complet ineficienta in fata unei pierderi personale majore.
Persoana rezilienta este cea care:
- Evalueaza situatia in mod realist (evaluare primara)
- Isi analizeaza resursele disponibile (evaluare secundara)
- Alege si schimba strategiile in functie de evolutia contextului
Orientarea spre scop a mecanismelor de coping nu trebuie sa prevaleze asupra flexibilitatii. Uneori, scopul cel mai sanatos nu este victoria asupra stresorului, ci acceptarea si adaptarea la o noua realitate.
Concluzie: Construirea unui Repertoriu Adaptativ
Copingul este o abilitate care se cultiva. Nu suntem victime pasive ale stresului, ci arhitecti ai propriului raspuns in fata acestuia. Prin intelegerea modului in care mintea noastra evalueaza amenintarile, putem invata sa inlocuim mecanismele defensive rigide cu strategii de coping flexibile si adecvate.
Daca simti ca stresul a devenit coplesitor sau daca observi ca mecanismele tale obisnuite de a face fata problemelor nu mai dau rezultate, recomandarea este sa apelezi la psihoterapie individuala. In cadrul sedintelor, vei putea explora, alaturi de un specialist, credintele irationale care iti saboteaza adaptarea si vei invata tehnici de reglare emotionala menite sa iti redea echilibrul. Cunoasterea propriilor mecanisme de coping este primul pas spre o viata traita cu sens, in care provocarile devin oportunitati de crestere, nu bariere de netrecut.
Bibliografie
- Lazarus, R.S., Folkman, S. (1984) – Stress, Appraisal and Coping. New York: Springer Publishing Company
