Variabilele psihologice si psiho-sociale
in bolile de inima coronariene
Philip Evan, a arătat, că în societatea modernă, un nivel ridicat al mortalităţii îl pricinueşte, boala de inimă coronarială (CHD). Ca si concept de boala, CHD înfăţişează doua tipuri de anomalii coronariene: angina pectorală şi infarctul miocardic.
Cauza cea mai răspândită a obstrucţiilor arterelor este ateroscleroza. Aceasta constă în depunerea de grăsimi care se pot calcifia, pe peretele arterelor. Motivul aparitiei acestor depozite de grasime nu este pe deplin cunoscut încă. S-au identificat anumiţi factori de risc ce pot favoriza apariţia aterosclerozei: creşterea nivelului de colesterol, tabagismul, hipertensiunea arterială, obezitatea, diabetul, lipsa activitaţii fizice şi istoricul de infarct în familie.
Variabilele psihologice şi psiho-sociale, includ stres-ul ca factor de risc al CHD. Un studiu recent (Theorell,1982) arată că expunerea la anumite evenimente sociale poate duce la CHD, mai ales acele evenimente care produc schimbări majore şi stresante în rutina individului, evenimente care necesită un grad mare de adaptabilitate. O experienţa negativă majoră de viata pentru mulţi este somajul prelungit (Arnetz et al., 1991) prin asocierea lui cu nivelul scazut al lipoproteinelor de inalta densitate (HDL/LID).Capacitatea de control este, bineînţeles, un factor cheie în teoriile cele mai recente ale stres-ului, o satisfacţie scăzută dată de locul de muncă, nevoia de a munci la un nivel mai rapid, toate caracterizează locurile de muncă cu statut scazut (Patel 1994).
Posibilitatea de a relaţiona factorii psihologici cu CHD în particular s-a conturat de la idea că anumiţi oameni, prin intermediul anumitor caracteristici de comportament, sunt mai mult expuşi riscului la CHD decât alţii. De la această idee a luat naştere conceptul persoanei de Tip A,oameni cu o pofta ridicată de competiţie, de realizare şi recunoaştere, împreună cu o tendinţă către ostilitate şi agresiune, şi un simţ extraordinar al urgenţei şi nerăbdării.Friedman şi Rosenman iniţial au stabilit Tipul A folosind o metoda a interviului structurat (SI/IS).
De la aceste prime studii majore, au fost făcute mai multe investigaţii pe această temă (Booth-Kewley and Friedman, 1987; Matthews, 1988).Decând mai mulţi cercetători au raportat rezultate negative sau chiar contradictorii privitoare la Tipul A, este necesar să determinăm caracteristicile care fac distincţia între studiile de încredere şi celelalte. Doua astfel de caracteristici par a ieşi ăn evidenţă. Studiile care au folosit metoda IS au indicat că acesta este un adevărat factor de risc, în timp ce studiile care au folosit metoda Jenkins de Supraveghere a activitatii (JAS), au fost înclinaţi spre concluzii negative.
Deşi conceptul de Tip A a fost asaltat în ultimii ani, este prematur să-l abandonăm. Deşi s-a inregistrat o situaţie de cercetare a rolului componentelor (cum ar fi indicii de ostilitate), există totuşi cazuri care continuă să considere conceptul de Tip A global. Este posibil ca anumite expresii “toxice” psiho-dinamice variate din cadrul comportementelor clasice de Tip A să aibă accente diferite la indivizi diferiti.
Pot să fie luate în calcul 3 motive care sprijină principiul studiilor de intervenţie a Tipului A şi ele se bazează pe: (1) interpretarea studiilor existente asupra riscului BIC, (2) dovada că tiparul comportamental de Tip A poate să fie în mod negativ relaţionat cu alte probleme de sănătate, nu doar bolile de inima coronariene şi (3) faptul că studiile de intervenţie constituie puternice testări experimentale ale ipotezelor relaţionarii riscului.
Price (1982) înaintează teoria cognitivă a Tipului A, care se pare că are asemănări cu teoria raţional-emotivă a lui Ellis a tulburărilor nevrotice (Ellis 1984) prin care lupta nepotolită, competitivă a subiecţilor de Tip A, sentimentele ostile şi aşa mai departe, îşi au originea în credinţa că respectul de sine se măsoară doar în realizări. Recunoaşterea de către alţii este văzută ca o resursă fluctuantă pentru care o persoană trebuie să se lupte în mod constant.
Luând în considerare ca o metoda de tratament care modifică o arie extinsă de tipare comportamentale de Tip A, a dat rezultate pozitive, ar părea discutabil, cel puţin din perspective pragmatice, clinice şi etice, să nu se diminueze concentrarea/atenţia specialiştilor pâna în momentul în care există motive întemeiate.
S-a sugerat că stres-ul şi tiparul comportamental de Tip A pot interacţiona în relaţie cu riscul CHD. La fel, şi ca şi stres-ul, tiparul comportamental de Tip A nu poate fi asociat doar cu CHD, ci şi cu un întreg şir de boli.
Pitts, M. K. (1998). The experience of treatment. In M. K. Pitts & K. Phillips (Eds.), The Psychology of Health. (2nd ed.): Routledge.
Psiholog STELA NEAMT