Copilaria este definita de catre specialistii in psihologie ca o perioada definitorie in care se culeg date relevante, care ulterior vor avea un ecou puternic in viata de adult. Pe masura ce crestem si interactionam cu mediul inconjurator, incepem sa construim in inconstient o lista complexa cu trasaturile pe care le vom cauta la un moment dat la partenerul sau partenera de viata. Aceasta cautare nu este una intamplatoare, ci urmeaza un tipar intern bine stabilit.
Marcel Zentner (2005), psiholog renumit, numeste aceasta complicata harta psihologica „Conceptul de Personalitate al Partenerului Ideal”, in timp ce Helen Fisher, expert in studiul naturii iubirii si a atractiei, i-a dat numele mai accesibil de Harta Iubirii. Aceasta harta functioneaza ca un sistem de ghidare emotionala care ne dicteaza, adesea fara sa stim, spre cine sa ne indreptam atentia si cine sa ne trezeasca interesul romantic.
Componentele unice ale hartii amoroase
Harta iubirii este unica in cazul fiecaruia dintre noi, explica Helen Fisher. Ea se formeaza dintr-o constelatie de factori si evenimente care converg pentru a crea un set specific de preferinte. Zestrea mamei, modul in care tatal foloseste cuvintele, felul in care parintii, fratii si alti apropiati isi exprima dragostea sau isi gestioneaza veniturile – toate acestea lasa urme adanci. Ceea ce prietenii din copilarie considerau a fi amuzant, lucrurile admirate de colegi, viziunea profesorilor asupra onoarei, dreptatii si bunatatii sau valorile pretuite de comunitate contribuie la formarea unor idiosincrasii comportamentale unice.
Apoi, aceasta imensa harta subconstienta ne ghideaza in timp ce cunoastem potentiali parteneri, pana in momentul in care ne gasim “alesul”. Din acest motiv, este deseori greu sa le facem cunostinta prietenilor nostri singuri cu alti oameni, deoarece nu le cunoastem hartile iubirii interioare. Asa se explica si de ce anumite cupluri ramân impreuna chiar si in conditiile in care niciunul dintre prietenii celor doi iubiti nu poate gasi vreo explicatie trainiciei legaturii respective. In realitate, ei raspund unor nevoi profunde, inscrise in propriile harti.
Teorii despre fortele primare ale atractiei
Psihologii ne-au oferit numeroase teorii referitoare la fortele primare care contribuie la dezvoltarea hartii noastre amoroase. Adeptii lui Freud sunt de parere ca femeile au tendinta de a se indragosti de barbati care seamana cu tatii lor, in timp ce barbatii prefera femeile care se aseamana cu mamele lor. Acestia cred ca incercam sa ne reunim cu prima noastra dragoste adevarata: parintele de sex opus.
Alti specialisti sunt de parere ca ne alegem un partener care sa semene cu acela dintre parinti cu care avem inca probleme nerezolvate. Cautam, in mod inconstient, un partener care sa fi suferit traume similare cu cele traite de noi in copilarie sau care sa ne ofere tipul de atasament (sigur, ambivalent sau evitant) cu care am fost obisnuiti. Acest mecanism este adesea o incercare a psihicului de a vindeca rani vechi intr-un context nou. Pentru a intelege aceste alegeri, procesul de autocunoastere este esential, ajutandu-ne sa discernem intre o atractie sanatoasa si una bazata pe tipare repetitive dureroase.
Diferente intre genuri si evolutia hartii
Fiecare dintre noi suntem influentati de anumite experiente mai mult decat de altele, experiente care alcatuiesc modelul unic al hartii amoroase personale. De-a lungul vietii si pe masura ce experimentam cateva “dezastre romantice”, ne reorganizam si ne aprofundam portretul partenerului ideal. Invatam ce functioneaza si ce nu, ajustand harta in functie de realitatile traite.
Este interesant faptul ca cercetarile arata ca femeile au harti ale iubirii mai clare si mai precise decat barbatii. De asemenea, ele par a fi mai capabile decat barbatii sa isi aleaga un partener care se incadreaza in tiparul lor ideal. Aceasta calitate feminina are si rezultate pozitive: oamenii tind sa fie mai fericiti intr-o relatie de cuplu de lunga durata atunci cand partenerii lor au mai multe trasaturi conforme cu idealul lor pre-stabilit.
Iluziile pozitive: Cand dragostea este oarba
Totusi, nici macar o buna harta a iubirii nu este la fel de eficienta precum iluziile noastre pozitive. Fericirea pe care o gasim intr-o relatie depinde mai putin de cat de mult se potriveste celalalt in harta noastra in mod obiectiv, cat de masura in care consideram noi ca se integreaza respectivul. Fenomenul este rezumat in celebra zicala „dragostea e oarba” si vine adesea ca un rezultat al deceptiilor anterioare. Aceasta este o metoda de aparare a psihicului care ne mentine fericiti alaturi de un partener, permitandu-ne sa ignoram imperfectiunile care nu se potrivesc cu harta noastra ideala.
Atunci cand harta iubirii ne conduce catre relatii dificile sau cand simtim ca alegem mereu acelasi tip de partener nepotrivit, explorarea acestor mecanisme in cadrul unor sedinte de psihoterapie individuala poate fi transformatoare. Un psihoterapeut cu experienta te poate ajuta sa deconstruiesti aceste influente subconstiente, oferindu-ti claritatea necesara pentru a face alegeri mai sanatoase. In final, psihologia iubirii ne invata ca suntem arhitectii propriilor relatii, dar numai daca devenim constienti de planurile dupa care am construit pana acum.
Bibliografie
- Marcel Zentner (2005) – „Ideal Mate Personality Concepts and Compatibility in Close Relationships: A Longitudinal Analysis”.
- Helen Fisher (2009) – Why Him? Why Her?: How to Find and Keep Lasting Love.
