Cercetarile recente în psihologie, asupta hărții psihologice în iubire, au relevant, că imaginea pozitivă a părintelui de sex opus este un factor analizat în psihanaliză. Imaginea mamei fasonează modelul afectiv al persoanei iubite la băiat, imaginea tatălui la fete. Analiza psihologică, vorbește de o deplasare prin transfer a investirii libidinale oedipiene, (M.Turlic, 2004). Relaţia pozitivă, de securitate afectivă şi amor filial, cu părintele de sex opus – construită de la naştere la şase ani, asociază trăsăturile morfologice sau cele psihologice provenite din imaginile-amintiri ale acestor părinţi (aşa cum au fost ei percepuţi de copil în epocă) cu speranţa obţinerii aceleiaşi securităţi afective şi a sentimentului de iubire.
Pe de alta parte, imaginea negativă a figurii parentale de sex opus, relaţia negativă serveşte drept contra-model care va induce trăsăturile opuse ale morfologie sau personalităţii părintelui de sex opus.
Imaginea părintelui de acelaşi sex. Identificarea cu părintele de acelaşi sex – mai ales între trei şi şase ani – asigură acceptarea de către copil a sexului său biologic. Acest părinte, prin calităţile sale idealizate, influenţează construirea unui ideal al personalităţii, a unui ideal moral, care vor fi cuprinse mai întâi în Eu-l ideal, iar apoi, în imaginea ideală a persoanei iubite.
Apar și alte figuri ale mediului familial sau social, care au servit drept substitute eventuale. Relaţia afectivă arhaică, care fasonează calităţile căutate ulterior la iubită/iubit au putut fi stabilite şi în relaţia cu diverse alte persoane: fraţi, surori mai mari, bunici, bone, unchi, mătuşi etc.
Toate aceste amintiri fragmentare, vizând un anumit detaliu – ce rezumă un context – intervin inconştient pentru a determina atracţia actuală. Ceea ce frapează nu este o calitate prezentă la persoana întâlnită, ci asemănarea ei cu altă figură, întâlnită cândva în trecutul nostru. Această remarcă este valabilă şi pentru “iubirile din copilărie”.
Imaginea iubirilor din copilărie. Elanurile amoroase reale şi precoce sunt frecvente şi dacă uneori sunt esenţialmente afective, alteori ele au o tentă erotică, ce sporeşte odată cu vârsta, devenind tot mai conştientă. Un băiat de 8 ani poate fi îndrăgostit de o verişoară mai mare, de învăţătoarea lui, de o fetiţă din vecini sau de mama unui prieten. Aceste iubiri infantile sunt intense dar, fiind lipsite de viitor, se pierd în uitare. Rămâne totuşi o fixare inconştientă asupra unor caracteristici fizice (culoarea ochilor, a părului, forma nasului, privirea, mirosul, mersul etc.) sau comportamentale (maniera de a fi, dispoziţiile, atitudini etc.). Iubirile infantile au un rol important, deşi puţin studiat. Ataşamentele de acest gen apar din perioada preşcolară, a primei socializări (4-6 ani) şi se succed neîncetat până la sfârşitul pubertăţii.
Psiholog Cluj / Psihoterapeut Cluj-Napoca
Cabinet psihologic – Stela Neamt
Bibliografie
- Prof. Dr. Mihaela Nicoleta Turliuc – Psihologia cuplului și a familiei, 2004