Pentru unii psihologi psihologia personalităţii este definită ca rezultanta apartenenţelor grupale, a rolurilor şi a statusurilor sale. Despre fiecare om se poate spune că are o pluralitate de „Euri sociale”, întrucât fiecare persoană pe care o cunoaşte îşi face o anumită imagine despre el. Psihologia socială a întreprins studiul sistematic al noţiunii de rol, dându-i o importanţă esenţială în explicarea relaţiilor interpersonale. Personalitatea este explicată prin multitudinea determinanţilor săi sociali, interpretaţi ca statusuri şi roluri diverse, care furnizează modele de comportament. Gordon Allport apreciază că interpretarea rolului social este un punct de intersecţie între sistemul de personalitate (apanaj al psihologiei) şi sistemul social (ca domeniu predilect pentru sociologie şi antropologie).
Statusul social reprezintă poziţia pe care un individ o ocupă pe una din dimensiunile sistemului social şi se exprimă prin profesie, sex, vârstă etc. El defineşte identitatea socială, rolul explicit, drepturile şi obligaţiile individului. Rolul social se defineşte ca „modelul de comportament asociat unei poziţii sociale sau unui status sau punerea în act a drepturilor şi datoriilor prevăzute de statusurile indivizilor şi grupurilor într-un sistem social” (C. Zamfir, L. Vlăsceanu et al., 1993, pp. 517-518). Pentru a exercita un rol, un individ trebuie să aibă drepturile şi obligaţiile poziţiei pe care o ocupă. Rolul social este un concept major pentru a defini identitatea socială a indivizilor (R. Boudon et al., Dictionnaire de sociologie, 1996, pp. 197). Sistemul rol – status-urilor sociale se constituie ca model de învăţare a comportamentelor sociale.
În ceea ce priveşte relaţia dintre rol şi personaj, se constată că, pe de o parte, există situaţia în care individul refuză să adere la un anumit rol social special pretins de apartenenţa sa la un anumit grup, iar pe de altă parte, se întâlnesc cazuri în care acesta poate să adere complet, până la identificare cu rolul pe care îl joacă în virtutea statusului său. Dacă individul continuă să-şi asume rolul dincolo de limitele stricte ale statusului său, rolul dă naştere la personaj.
Edwin Goffman, un mare teoretician al rolului insista asupra prezentării de faţadă, care comportă două aspecte esenţiale: aparenţa şi maniera. Aparenţa rezidă în stimulii care operează la momentul dorit pentru a releva statutul social al actorului, iar maniera corespunde stimulilor care operează la momentul dorit ca avertisment cu privire la rolul interacţiunii pe care subiectul („actorul”) se pregăteşte să-l joace în situaţia viitoare.
Bibliografie
ALLPORT, G. (1991). Structura şi dezvoltarea personalităţii, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică.
BOUDON, R.; BESNARD, PH.; CHERKAOUI M.; LÉCUYAR B.-P. (sous la direction de) (1996). Dictionnaire de la sociologie, Paris, Larousse.
ZAMFIR, C.; VLĂSCEANU, L. (1993). Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Editura Babel.
Psiholog / Psihoterapeut Cluj – Stela Neamt