Din punctul de vedere al teoriei memoriei, explicarea amneziilor traumatice necesita o analiza profunda a modului in care creierul proceseaza evenimentele extreme. Encodarea unei amintiri traumatice nu urmeaza aceleasi reguli ca un proces mnezic obisnuit; ea este insotita de modificari fiziologice si biochimice radicale. In momentele de pericol iminent, organismul intra intr-o stare de activare extrema (hiper-arousal), care exclude o acceptare „rece” si obiectiva a datelor. In schimb, engrama (urma lasata in memorie) este legata indisolubil de starea de activare emotionala. In acest context, procesul de autocunoastere trece prin intelegerea faptului ca amintirile noastre cele mai dureroase sunt stocate intr-un mod diferit de restul experientelor de viata.
Dualitatea sistemelor mnezice: Sistemul „Cald” versus Sistemul „Rece”
Studiile psiho-biologice moderne, precum cele realizate de Metcalfe si Jacobs (1996), propun diferentierea intre doua sisteme mnezice distincte care intra in joc in conditii de stres major:
- Sistemul mnezic „rece”: Este localizat in regiunea hipocampica a sistemului limbic. Aceasta memorie este ordonata categorial, logica si capabila sa plaseze evenimentele intr-un context spatial si temporal precis. Este memoria care ne permite sa povestim ce am facut ieri intr-o succesiune cronica.
- Sistemul mnezic „cald”: Este guvernat de structurile regiunii amigdaliene (nucleus amigdalae). Amigdala exercita o functie de amplificare reglata de afecte, evaluand impresiile si amplificandu-le selectiv pe baza relevantei emotionale. Aici sunt stocate elementele care tin de supravietuirea biologica.
In timpul unui eveniment potential traumatic, regiunea hipocampica poate fi atat de suprasolicitata incat functia sa de prelucrare si ordonare a imaginilor perceptive se blocheaza. Rezultatul este o „imagine mnezica amigdaloida” – aspatiala, atemporala si fragmentata.
Fenomenele intruzive si disocierea temporala
Consecinta acestui blocaj este reprezentarea disociata a traumei. Amintirea nu mai este vazuta ca un eveniment din trecut, ci ia forma unei trăiri actuale, sub forma de flash-back-uri sau alte fenomene intruzive specifice SBSP (Sindromul bazal de suprasarcina psihotraumatica). Deoarece informatia nu a fost procesata de hipocamp, creierul nu o poate localiza in timp; prin urmare, ori de cate ori amintirea este accesata, victima o resimte ca si cum s-ar intampla „aici si acum”. Aceasta incapacitate de localizare temporala este o caracteristica fiziologica a creierului traumatizat, nu o simpla confuzie mentala.
Calea spre recuperare: De la fragment la limbaj
Recuperarea dupa o amnezie traumatica sau integrarea amintirilor fragmentare necesita un mediu sigur si suportiv. Fie prin procesul natural de elaborare a traumei, fie in cadrul unei sedinte de psihoterapie, obiectivul este coborarea treptata a nivelului extrem de ridicat de excitatie.
Pe masura ce blocada informationala se reduce:
- Informatia traumatica poate fi, in sfarsit, prelucrata in hipocamp
- Amintirile sunt conduse catre regiunile corticale superioare
- Informatia este legata de centrul vorbirii, devenind accesibila lingvistic si cognitiv
Dintr-o data, ceea ce era doar o senzatie fizica terifianta sau o imagine izolata poate fi povestit si integrat in istoria personala a individului.
Validitatea amintirilor post-amnezice
Exista adesea dezbateri despre validitatea amintirilor care revin dupa o perioada de amnezie, in special in cazurile de maltratare fizica sau sexuala. Totusi, cazurile victimelor accidentelor arata ca aspectele vitale si de importanta personala sunt amintite in detaliu atunci cand sunt comparate cu relatarile martorilor oculari. Ideea ca amintirile recuperate sunt, in mod automat, nevalide, contrazice cunostintele actuale din psihotraumatologie. In situatiile cu relevanta legala, este crucial sa fie elaborate criterii de credibilitate riguroase, dar fara a invalida suferinta reala a celui care si-a recapatat memoria.
Trauma modifica arhitectura memoriei, dar nu o distruge definitiv. Daca te confrunti cu goluri de memorie legate de evenimente stresante sau daca traiesti senzatii coplesitoare pe care nu le poti explica, este esential sa stii ca exista explicatii stiintifice pentru aceste stari. Recomandarea este sa apelezi la psihoterapie individuala specializata in trauma. In cadrul sedintelor, intr-un ritm adaptat nevoilor tale, vei invata tehnici de reglare emotionala si vei putea incepe procesul de reconstructie a propriei povesti, transformand fragmentele dureroase intr-o intelegere integrata si vindecatoare a sinelui.
Bibliografie
- Fischer, G., Riedesser, P. (1998) – Tratat de Psihotraumatologie. Editura Trei (versiune romaneasca 2001)
- Metcalfe, J., Jacobs, W. (1996) – A “hot-system/cool-system” view of memory under stress. PTSD Research Quarterly
