Cu prilejul plângerilor de abuz infantil intrafamilial a început în Statele Unite o dezbatere publică foarte încărcată emoţional despre validitatea amintirilor asupra abuzul sexual infantil pe care le poate avea un adult (G. Fischer, P. Riedesser, 1998). În timp ce multe victime ale abuzului sexual nu pierd niciodată amintirea acestor evenimente, în cazurile deosebit de grave, în care abuzul sexual se leagă, de exemplu, de maltratarea agresivă prelungită, se ajunge la deformări ale memoriei, mai ales pe baza proceselor de disociere peritraumatică. Conţinuturile temei traumatice nu pot să fie în aceste cazuri amintite verbal, în mod conştient. Ele au devenit inaccesibile memoriei explicite, fiind totuşi “amintite”, în forma simptomelor corporale, înscenărilor comportamentale şi stărilor excepţionale, care sunt legate de afectele şi emoţiile originare, traumatice.
Dacă aceste amintiri clivate sunt din nou activate, reapare şi materialul din memorie (state-dependent-recall), în timp ce în stare normală cotidiană a personalităţii ele pot rămâne inaccesibile.
Astfel în timpul unei psihoterapii, în cazul stimulării afective corespunzătoare, se pot reântoarce amintirile până acum clivate ale evenimentelor traumatice. La recunoşterea semnelor particulare ale acestor amintiri (de exemplu, impresii senzoriale disociate, vii şi hiperclare, amintirea fragmentelor situaţionale aparent lipsite de context şi legătură cu afectele traumatice), acestea se pot diferenţia fiabil − după o verificare atentă − de iluzii de memorie, sugestie sau falsificare intenţionată.
Această posibilitate şi chiar apariţia unor imagini mnezice până atunci latente sau refulate este contestată de reprezentanţii unei “mişcări False Memory”, bine organizată. Se susţine că aceste lucruri se datorează fundamentalmente unei sugestii din partea terapeutului. Deşi încărcătura de interes a unei astfel de afirmaţii este transparentă, o cercetare experimetală a memoriei s-a alăturat acestei argumetaţii false-memory. Loftus prezintă, printre altele, teza după care conform unei cercetări proprii, amintirile traumatice nu pot să fie supuse unei atât de unilaterale, încât să lase totalmente în afară datele care li se opun. În acestă cercetare, (Loftus şi al., 1994), un eşantion larg de femei abuzate sexual au fost întrebate despre soarta amintirii abuzului de-a lungul vieţii lor, 19% dintre ele au spus că au pierdut pentru o perioadă total amintirea abuzului, alte 12% au menţionat lacune puternice, trecătoare, în memorie. O treime din ele au susţinut posibilitatea contestată de Loftus a unor fenomene amnestice în relaţie cu o experienţă de abuz.
Este nevoie de o explicaţie sociodinamică pentru faptul că dezbaterea este tensionată exclusiv în cazul temei fierbinţi a abuzului intrafamilial, în timp ce în cazul altor evenimente traumatice tulburările de memorie şi amneziile nu sunt contestate. În cazul accidentelor grave, traumelor de război, catastrofelor şi maltratării severe amneziile sunt cunoscute de mult în clinică şi sunt bine susţinute empiric. Spre deosebire de abuzul copiilor, în jurul acestor evenimente nu s-a format niciodată o mişcare false-memory.
Bibliografie
Fischer, G., Riedesse, P.(1998): Lehrbuch der Psychotraumatologie. Aufl. München, Basel 1998 (UTB Wiss.). Tratat de Psihotraumatologie. Editura Trei pentru versiunea românească, 2001
Loftus, E. F., Polensky, S. Fullilove, M.T.(1994): Memories of childhood sexual abuse: Remembering and repressing. Psychology of Women Quarterly l8
Psiholog / Psihoterapeut Cluj – Stela Neamt