Pentru mulṭi copii moartea este asociată cu un abandon, părintele decedat l-a abandonat pentru că nu-l iubea…, sau pentru că el nu a fost îndeajuns de bun… Aceaste asocieri pot duce la dezvoltarea unei anxietăți legate ṣi de pierderea celuilalt părinte.
Studii efectuate pe această temă au evidențiat următoarele nevoi pe care le pot avea ,,copiii în doliu”:
• au nevoie să ṣtie că se va avea grijă de ei
• că nu au cauzat ei moartea
• au nevoie să se simtă implicaṭi ṣi importanṭi
• au nevoie să-ṣi continue activitatea de rutină
• să existe cineva care să le răspundă la întrebări
Satisfacerea acestor nevoi este foarte dificilă pentru părintele în viaṭă deoarece el trece prin propriul proces de doliu, detaṣarea fiind foarte dificilă în aceste momente. Este un proces foarte dureros de a vorbi despre partenerul decedat. De multe ori părintele are tendinṭa de a ascunde copilului aspecte legate de moartea soṭului/ soṭiei cu scopul de a-l proteja pe acesta. Uneori, dacă părintele se află în negare sau refuză să simtă este deranjat de exprimarea durerii copilului care îl pune în contact cu propria durere, transferând astfel negarea ṣi reprimarea asupra acestuia.
În momentul în care un părinte a decedat ,sistemul familial din care acesta face parte încearcă să se reechilibreze. O modalitate prin care se face acest lucru este nevoia naturală de a redistribui responsabilităṭile familiale între persoanele rămase în sistem. Astfel, se întâmplă ca ṣi copilul să preia o parte din responsabilităṭi. Riscul care poate apărea constă în ,,parentificarea copilului” , adică noile responsabilităṭi îi forṭează maturizarea. Un exemplu ar fi investirea de către mamă a baiatului său de 10 ani ca ,,bărbatul casei”.Situații similare pot fi întâlnite și în familiile care divorțează… Consilierea psihologică se poate face atât în cazul doliului normal cât ṣi în cel complicat. În primul caz ea are rolul de a facilita procesul de doliu, iar în al doilea caz obiectivele consilierii ar fi rezolvarea conflictelor de separare, deblocarea procesului de doliu.
Copiii, la fel ca adulṭii trec prin acelaṣi proces de doliu, experimentează aceleaṣi emoṭii. Deṣi în faza iniṭială aceṣtia nu arată o durere intensă, cel mai probabil procesul de doliu va dura mai mult timp. Trecerea bruscă de la o stare emoṭională la alta, caracteristică copiilor, de la o stare de tristeṭe profundă la entuziasm, îi poate face pe adulṭi să creadă că ei nu trec prin doliu/separare. Pe măsură ce copiii cresc ṣi îṣi dezvoltă capacitatea cognitivă ṣi emoṭională de a înṭelege moartea unei persoane dragi, continua un proces de analiză a morṭii completându-l cu noi semnificaṭii. Cu cât un copil este mai mic atunci când un părinte moare, cu atât acest proces este mai îndelungat, copilul revenind cu diverse întrebări despre moarte chiar ṣi după mulṭi ani de la pierdere. Asta nu înseamnă că pentru copii mai mari aceste pierderi nu au efecte. Putem întâlni adulți care încă n-au aceptat această pierdere din copilărie. Ajunși părinți ,având copii la vârsta când ei au pierdut un părinte pot retrăi trauma și se pot gândi că se poate întâmpla și cu ei același lucru… Pot deveni ostili sau prea grijulii cu proprii copii , încercând a proteja sau pregătii ,,momentul” pentru copii lor, pentru că ei n-au fost pregătiți atunci când s-a întâmplat în copilăria lor…
Așadar aspectele legate de trauma trăită de un copil supus la un proces de separare/doliu pot fi destul de putenice și care pot avea efecte în viață pe termen lung.
Psiholog Cluj Psihoterapeut Cluj-Napoca
Cabinet de psihologie – Stela Neamt
<!–[if !supportLineBreakNewLine]–>
<!–[endif]–>