Cel putin de pe vremea lui Aristotel, oamenii s-au intrebat in mod constant: Cum pot fi fericiti?. Si totusi, de cele mai multe ori, singura intrebare la care se raspunde in mod concret in cadrul sedintelor de psihoterapie este: ”cum putem reduce suferinta?”. Credem ca psihologia si psihiatria au gasit niste raspunsuri valoroase la intrebarea legata de suferinta, ceea ce este un pas inainte necesar. Insa, chiar daca aceste raspunsuri vor fi complete la un moment dat, psihologia nu trebuie sa se termine acolo. Foarte putini sunt cei care se multumesc doar sa fie mai putin nervosi, mai putin speriati sau mai putin depresivi; omul tinde in mod natural spre inflorire si implinire. Psihoterapia viitorului ar trebui sa presupuna (in opinia autorilor Seligman si Csikszentmihalyi, 2000) si locul unde te duci sa vorbesti despre puterile tale, nu doar despre vulnerabilitati.
Oamenii evalueaza in permanenta mediul extern si intern prin procesul numit evaluare primara si nu raspund niciodata pasiv la aceste evaluari. Diferentele individuale in evaluarea situatiilor de viata sunt majore si definesc modul in care percepem realitatea. Deseori, stresul este redus in mod eronat doar la una din componentele sale, caz in care controlul stresului ramane unul deficitar si incomplet.
Adaptarea la stres implica atat existenta unor resurse reale (intelectuale, emotionale, fizice, sociale), dar de cele mai multe ori aceasta rezulta din autoevaluarea propriilor resurse ca fiind negative sau amenintatoare. Nu de putine ori exista o discrepanta uriasa intre resursele reale de care dispunem si evaluarea subiectiva a acestor resurse, fapt care genereaza starea de stres cronica. Factorii individuali cum sunt stima de sine, asertivitatea, optimismul, autoeficacitatea sau locusul de control sunt factori de protectie esentiali impotriva stresului.
In functie de aceste evaluari primare si secundare, persoana raspunde intr-un anumit fel la evenimentele vietii. Raspunsul la un eveniment evaluat ca fiind stresant poate lua forme diverse: actiune directa asupra stresorului, cautare de informatii suplimentare, neimplicare intentionata, activarea unor mecanisme de aparare inconstiente sau reinterpretarea lui prin intermediul gandirii pozitive. Specificitatea raspunsului la stres este conturata de factori personali, existand diferente marcante in forma, intensitate si amplitudine.
Pentru exemplificarea situatiei de stres, am analizat studiul de caz al unui elev aflat in preajma examenului de bacalaureat. In perioada de anticipare a confruntarii cu stresorul, elevul a manifestat reactii complexe la stres pe patru planuri:
- Fiziologice: dureri in zona inimii, apetit alimentar scazut, dureri de cap tensionale.
- Cognitive: blocaje ale gandirii, deficit de atentie, dificultati majore de reactualizare a informatiei.
- Emotionale: iritabilitate crescuta, pierderea interesului pentru prieteni, stari de anxietate.
- Comportamentale: performante scazute la scoala, izolare sociala, comportamente agresive reactive.
Ca sa reducem cat mai mult stresul, trebuie sa identificam potentialele surse de stres si sa evaluam realist resursele personale prin intrebari cheie: „este acest eveniment stresant pentru mine?” (evaluare primara) si „pot sa fac fata acestui eveniment?” (evaluare secundară). In acelasi timp, trebuie stiut ca unii factori de stres pot fi schimbati direct; de exemplu, schimbarea conotatiei negative a examenului poate fi modificata printr-o pregatire mai asidua si o mai buna gestionare a timpului.
Pentru aceasta abordare, in sedintele de psihoterapie, psihologul recurge la familiarizarea cu anumite tehnici de control al stresului, oferind modalitati concrete de management al stresului:
- Informatii despre sursele de stres: anticiparea perioadelor critice si realizarea unui plan de actiune detaliat.
- Constientizarea reactiilor: identificarea si exprimarea emotiilor (anxietate, frustrare) si a gandurilor automate negative.
- Solicitarea ajutorului: invatarea receptivitatii fata de suportul social si practicarea exercitiilor de relaxare profunda.
- Abilitati de management: dezvoltarea asertivitatii, a comunicarii pozitive si a metodelor de relaxare musculara progresiva.
- Dezvoltarea stimei de sine: stabilirea prioritatilor, a limitelor personale si a unor scopuri realiste care sa valideze potentialul individual.
Despre viitorul interventiilor psihoterapeutice, se crede ca exercitiile de sporire a fericirii (psihologia pozitiva) ar putea servi drept metode principale in cazul dereglărilor depresive. Aceste exercitii nu doar ca sporesc fericirea subiectiva, dar au demonstrat ca diminueaza depresia pe termen lung. La fel ca intr-o sedinta de psihoterapie clasica, psihologii invata oamenii agitati sa se relaxeze, pe cei depresivi sa combata gandurile automate negative si pe cei cu conflicte interioare sa rezolve sursa acelor tensiuni.
Prin noile interventii psihologice, vedem o alternativa la psihoterapiile in care se discuta exclusiv despre ceea ce este negativ in viata cuiva. Desi psihoterapia este inteleasa traditional ca sedinta la care te duci sa vorbesti despre necazuri si slabiciuni, pe viitor, clientii se vor putea prezenta la un cabinet de psihologie doar pentru a-si consolida punctele forte si a-si maximiza starea de bine. Aceasta abordare proactiva permite omului sa nu mai vada stresul ca pe o bariera de netrecut, ci ca pe o provocare care poate fi depasita prin autocunoastere si utilizarea resurselor interne optime.
Bibliografie
- Seligman, E.P. and Csikszentmihalyi, M. (2000). Positive Psychology: An Introduction. American Psychologist, 55, 5-14.
