Dezvoltarea umana cuprinde mai multe aspecte: fizice, cognitive, perceptuale, motorii si emotionale. Factorii care influenteaza aceasta dezvoltare sunt in principal de doua tipuri: pe de o parte interni (biologici, ereditari) si pe de alta parte mezologici, de interelationare cu mediul extern.
Cognitia este un termen complex ce cuprinde o serie de procese ca invatarea, memoria, perceptia, gindirea, imaginatia, atentia si constiinta, creativitatea si inteligenta.
La inceput abordarea dezvoltarii cognitive s-a facut unilateral, urmarindu-se preponderent evolutia biologica si genetica si s-a omis luarea in calcul a factorului mezologic, de interelationare cu mediul inconjurator si cu cel psiho-social. Sigmund Freud a fost printre primii care a atras atentia asupra rolului deosebit de important a relatiei parinte-copil in dezvoltarea cognitiva a celui din urma. De partea cealalta, fondatorul behaviourismului, John B. Watson acorda o atentie primordiala daca nu cvasitotala influentei mediului psiho-social asupra dezvoltarii cognitive.
In momentul actual sunt doua teorii principale ale dezvoltarii proceselor cognitive: Piagetiene si non Piagetiene. Rolul deosebit al psihologului elvetian Jean Piaget a constat in incercarea de a uni cele doua abordari asupra dezvoltarii cognitive a copilului, luind in considerare ambii factori, interni si externi.
In teoria sa Piaget considera ca fiinta umana este dornica de cunoastere si este extrem de receptiva inca de la inceputul existentei ei. Aceasta dezvoltare cognitivo-perceptuala cuprinde dupa Piaget, 4 stadii: stadiul I sau inteligenta senzori-motorie de la nastere la 2 ani, Stadiul II sau preoperational de la 2 la 7 ani, Stadiul III sau al gindirii operationale concrete de la 7 la 11 ani, Stadiul IV sau a gindirii operationale formale, de la 12 ani.
Invatarea, gindirea, atentia si memoria reprezinta domenii ale cognitiei care interelationeaza strins, iar memoria joaca rolul central. Memoria este procesul psihic care stocheaza, conserva si permite evocarea informatiei. Exista o strinsa interdependenta intre celelate procese cognitive si memorie, aceasta din urma fiind la baza gindirii, invatarii, limbajului, a comunicarii si a altor domenii cognitive. Varsta a III-a este caracterizata de scaderea performantelor memoriei dar intr-un mod diferentiat: cu pastrarea si retinerea informatiilor cu sens in detrimentul informatiilor fara sens.
Bibliografie
Sase studii de psihologie – Jean Piaget – Editura: Trei , Colectie: Psihologia pentru toti, ISBN:9786064002730
Psiholog Cluj, Psihoterapeut – Stela Neamt
Cabinet de psihologie