,, – Iarasi plangeee? Oare ce vrea?!”
Instinctul de mama si cunostintele personale pe care le-am dobandit de-a lungul timpului despre copii sunt de multe ori insuficiente pentru a putea afirma ca STIM cum sa ne crestem copiii! Pe de alta parte, dorinta de a ne educa propriii copii inca de ,,mici’’ apare de multe ori prea devreme, astfel incat ne lasam bebelusii sa planga, pentru ca ,,trebuie sa invete ca nu totul li se cuvine’’ sau, de multe ori, cadem in capcana ,,nu stiu’’: NU STIU ce vrea, NU STIU ce are, NU STIU ce sa mai fac! CAND sa ne educam copiii si CUM sa o facem cel mai bine depinde foarte mult de relatia copil-parinte, relatie care se contureaza inca din perioada prenatala.
Comunicarea Prenatala
Astfel, pentru a intelege cum COMUNICAM cu bebelusul inca de timpuriu, trebuie sa analizam putin si dezvoltarea fizica a acestuia cat timp se afla in pantecele mamei; mentionam aici 3 stadii ale dezvoltarii fatului: stadiul germinal, stadiul embrionar si stadiul fetal, acestea urmand sa fie descrise intocmai ca si in lucrarea lui H. Rudolph Schaffer, ,,Introducere in psihologia copilului’’.
- Primul stadiu dureaza 2 saptamani – de la conceptie pana la implantarea celulei-ou in peretele uterin – si presupune divizarea celulelor care isi vor asuma rolurile pe care le vor juca mai departe ca parti ale corpului, formand organe, membre si sisteme fiziologice.
- Al doilea stadiu se intinde pe o perioada de aproximativ 6 saptamani, cand embrionul are doar 2,5 cm, insa la nivelul infatisarii acesta se afla deja pe drumul recunoasterii sale ca fiinta umana. Trebuie subliniat faptul ca acest stadiu in care se afla organismul este foarte vulnerabil la efectele negative ale anumitor factori externi precum rubeola, fumatul, antibioticele, alcoolul sau alte substante care influenteaza dezvoltarea fatului.
- Stadiul fetal dureaza 7 luni si presupune practic cresterea rapida a copilului, cu tot ceea ce tine de dezvoltarea oaselor, a sistemului nervos, circulator, respirator sau a organelor senzoriale.
A fost necesar sa mentionam aceste stadii si sa le descriem intr-o maniera foarte generala, tocmai pentru a ne organiza discutia in jurul celui din urma. Astfel, studiile arata ca dezvoltarea sistemului auditiv care apare in stadiul fetal, permite bebelusului sa auda la inceput glasul mamei, iar mai apoi si alte sunete usor indepartate. Si acum iata-ne in opozitie cu ,,mitul’’ bine-cunoscut conform caruia mama este cea mai apropiata fiinta de copilul sau, ea fiind singura care il poarta in pantece 9 luni si tot singura care poate comunica cel mai eficient cu acesta, linistindu-l ori de cate ori e nevoie.
Ei bine, odata ce bebelusul ajunge la finele stadiului fetal, acesta poate auzi sunete care vin si din afara corpului mamei, de unde intelegem faptul ca poate la fel de bine sa isi auda si tatal, nu-i asa? Cu toate acestea, se pare ca mama este deseori singura care comunica cu bebelusul in perioada prenatala, astfel incat atunci cand acesta ajunge in mediul extern, cu siguranta va recunoaste doar vocea sa din noianul de stimuli auditivi si vizuali care il bombardeaza dintr-o data. Tocmai de aceea ea este singura care il calmeaza cel mai rapid atunci cand plange, chiar chiar daca nu face altceva decat sa ii vorbeasca usor, sa ii cante sau sa ii citeasca o poveste.
Asadar, dragi tatici, puneti-va in practica spiritul parental inca dinainte sa va luati in brate copilul! Micutul va simte si va aude, asa ca profitati de ,,mica sa abilitate’’ si incepeti sa ii cititi cate o poveste, sa ii cantati cate putin sau chiar sa il mangaiati usor spunandu-i diferite vorbe dulci inainte de culcare. Acest lucru va va ajuta in comunicarea perinatală cu micutul dumneavoastra care va va recunoaste vocea si se va simti mult mai linistit in acest mediu strain pentru el.
Comunicarea Perinatala
Pentru ca stim cat de mult plang bebelusii si cat de ,,enervanti’’ pot fi uneori, trebuie sa intelegem de ce micutii exploratori aleg sa planga atat de mult. Ei bine, plansul acestora e absolut normal! De cele mai multe ori le este frica de o posibila separare fata de mama, motiv pentru care orice moment in care nu o zaresc prin preajma poate fi factorul declansator al unei serii de plans.
De asemenea, tot Schaffer aminteste ca a iesi din burtica mamei inseamna a interactiona cu o sumedenie de stimuli straini, care nu fac altceva decat sa induca spaima copilului, pana cand acesta se obisnuieste cu ei prin asa-zisa metoda a habituarii: care presupune prezentarea repetata a aceluiasi stimul, pana cand micutul nu ii mai acorda atat de multa atentie, adica se obisnuieste cu el.
Totodata, tehnica preferintei este o alta metoda prin care parintii pot gestiona micile probleme ale adaptarii bebelusului la noul mediu. Astfel, acesta va tinde sa prefere stimuli cunoscuti cum ar fi vocea mamei pe care o recunoaste de pe vremea cand era in pantecele ei! Studiile confirma faptul ca bebelusii au preferinte vizuale bine conturate: mai mult pentru suprafetele cu modele decat pentru cele simple, pentru obiecte solide decat pentru cele bidimensionale, pentru obiecte in miscare decat pentru cele stationare, pentru contururi cu contrast mare decat pentru cele cu contrast mic si, in general, pentru stimuli simetrici decat asimetrici (H. Rudolph Schaffer, ,,Introducere in psihologia copilului’’).
Recomandari pentru o interactiune optima
Pentru o interactiune cat mai buna intre parinti si bebelusi, psihologii recomanda:
- Cititul povestilor/povestirea si mangaierea burtii de catre AMBII parinti in perioada prenatala.
- Ascultarea unor melodii relaxante (de pilda, muzica clasica) si nu numai! in perioada pre si postnatala.
- Grija mamei fata de sanatatea sa in perioada prenatala, dar si postnatala (in vederea alaptarii!).
- Atentie suplimentara fata de preferintele bebelusului in perioada postnatala.
- Obisnuirea bebelusului cu stimuli noi prin metoda habituarii.
- Incercarea parintilor de a-i expune pe copilasi la stimuli pe care i-au mai ,,intalnit’’ in perioada prenatala (spre exemplu, o anumita melodie, vocea mamei, a tatalui etc.).
- Utilizarea tipului de vorbire ,,motherese’’ (stil de vorbire caracteristic printr-o intonatie exagerata, tonuri mai inalte si multe ridicari si coborari ale vocii) care s-a demonstrat stiintific ca ii sporeste atentia bebelusului si astfel usureaza invatarea limbajului.
Asadar, mentionam ca este extrem de important sa fiti atenti la plansul copiilor dumneavoastra, in special cat timp sunt ,,bebelusi’’, intrucat acesta este UNICUL mod prin care ei pot sa va transmita ca ,,ceva’’ nu este in regula! Printre numeroasele motive ale plansului se numara foamea, setea, somnul, durerea, dar, de cele mai multe ori, teama de abandon, care se fructifica tot mai mult pana in jurul varstei de 2 ani. De aceea va incurajam sa le acordati atentie micutilor, sa comunicati cat mai mult posibil cu acestia, si sa ii asigurati intotdeauna ca sunt in siguranta in preajma dumneavoastra! Nu definiti plansul precum o caracteristica a ,,rautatii’’, astfel incat sa il pedepsiti sau sa il ignorati, pentru ca nu veti face altceva decat sa inhibati anumite trairi ale micutului care in viitor se vor manifesta in alt mod.
Si nu uitati: copilul dumneavoastra nu este ,,rau’’ sau ,,cuminte’’, ,,educat’’ sau ,,needucat’’, ci pur si simplu se afla la o varsta la care are nevoie de o interactiune armonioasa cu cei din jurul sau, chiar daca el la randul lui nu le va putea raspunde prin cuvinte… Sa stiti ca intotdeauna o va face prin alte metode precum zambitul, imbratisatul sau chiar ganguritul.
Bibliografie
- ,,Introducere in psihologia copilului’’ – H. Rudolph Schaffer
- ,,Consiliera copiilor’’ – Kathryn Geldard, David Geldard, Rebecca Yin Foo
- Articol scris de: Popa Hermina-Maria, studenta la Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, U.B.B., Cluj-Napoca, profilul Psihologie, anul II, Inscrisa in program de internship, in cadrul Cabinetului Individual de Psihologie Stela Neamt.
