Psihoterapia si rolul psihologului in Tulburarea de Personalitate Paranoidă

paranoia_

Psihoterapia si rolul psihologului in Tulburarea de Personalitate Paranoidă 

 

Tulburarea de personalitate paranoidă este caracterizată de un pattern pervasiv de neîncredere în ceilalţi oameni, ostilitate, răceală emoţională, hipersenzitivitate la critică, credinţe rigide (Bernstein & Useda, 2007) şi se încadrează în Clusterul A de tulburări de personalitate din DSM IV, alături de tulburarea de personalitate schizoidă şi schizotipală.

Intervenţii specifice

               Atat pentru psiholog/psihoterapeut cat si pentru pacienţii cu TPP, faza iniţială în psihoterapia cognitiv – comportamentală este de cele mai multe ori o etapă extrem de stresantă, tensionantă şi incomodă, deoarece, după cum bine ştim, în partea de început a oricărei forme de psihoterapie, este nevoie de obţinerea unor informaţii personale despre pacient, de o împărtăşire a emoţiilor, gândurilor, nedumeririlor, problemelor pacientului pentru  a se putea face o anamneză şi o evaluare cât mai riguroasă pe baza căreia se va contura un tablou clinic, o listă de probleme şi un plan de lucru, adică intervenţia prorpiu-zisă. Pe lângă acest proces de evaluare să nu uităm că, mai înainte de toate, un rol fundamental îl are stabilirea unei relaţii terapeutice, unei alianţe între pacient şi psihoterapeut bazată pe încredere, pe colaborare.

La începerea psihoterapiei cu scopurile iniţiale ale clientului, este mai productiv, ca psihologul să isi focuseze atentia in constructia terapiei pe creşterea sensului de auto-eficacitate privind situaţiile problemă, sau a creşte convingerea clientului că poate să facă faţă oricărei probleme pe care o va întâmpina.

Există două căi principale prin care se poate face acest lucru. În primul rând, dacă clientul este capabil să facă faţă situaţiei, dar supraestimează ameninţarea impusă de situaţie sau subestimează capacitatea lui de a face faţă ameninţării, intervenţia psihoterapeutica, care rezultă într-o evaluare, într-un mod cât mai realist a capacităţii clientului de a face faţă, va creşte autoeficacitatea. A doua cale, dacă clientul nu este capabil să facă faţă situaţiei, sau dacă este loc pentru îmbunătăţirea abilităţilor de coping, intervenţiile care îmbunătăţesc abilităţile de coping vor creşte autoeficacitatea. În practica psihologica, adesea se lucrează mai eficient, folosind ambele perspective în combinaţie.

Psihologii practicanti au relatat, ca nu este eficient să se inceapă cu schimbarea ideilor paranoide. Mai degrabă, eforturile pentru a evalua gradul de pericol impus de acţiune şi reevaluarea capacităţii proprii de a face faţă situaţiei sunt mai eficiente.

Se poate folosi o schemă care indică un continuum al competenţei, deoarece persoanele cu tulburare de personalitate paranoidă au o perspectivă dihotomică legată de competenţă şi autoeficacitate.

Incompetenţă           _0_1_2_3_4_5_6_7_8_9_10     Competenţă

O altă problemă  a persoanelor cu tulburare paranoidă care trebuie abordată în psihoterapie este perspectiva dihotomică legată de incredere, autenticitate. Aceasta se poate realiza prin mici “experimente comportamentale” în care persoana cu tulburare de personalitate paranoidă testează gradul de încredere al unei persoane. Atunci când se testează percepţiile clientului legat de răuvoinţa celorlalţi , este important să nu se presupună că perspectiva clientului este necesar distorsionată.

Indivizii paranoici, adesea  se dovedesc a avea unii asociaţi răuvoitori sau să aibă serioase înstrăinări de persoane cunoscute. Scopul este ca pacientul, să fie capabil să diferenţieze între persoanele care sunt în general de încredere, persoane în care poţi avea încredere numai în anumite împrejurări sau circumstanţe şi persoane care sunt răuvoitoare sau care nu prezintă încredere, mai degrabă decât a presupune că toate persoanele sunt rău intenţionate. Este de asemenea important să  se ia în considerare impactul persoanelor semnificative asupra credinţelor clientului. Nu este neobişnuit pentru indivizii paranoici să se căsătorească tot cu persoane paranoice. Astfel că este nevoie ca psihologul/psihoterapeutul să  lucreze cu ambii parteneri în sedintele de psihoterapie.

Concurent cu intervenţia cognitivă primară, este important să se modifice interacţiunile interpersonale disfuncţionale astfel încât clientul să nu mai provoace reacţii ostile faţă de alţii care îi susţin perspectivele paranoice. După îmbunătăţirea relaţiilor interpersonale este mai uşor să se folosească ghidajul pentru a-i arăta clientului că stilul de interacţiune anterior i-a provocat reacţii ostile faţă de ceilalţi.

Spre sfârşitul terapiei, este posibil a  « fine- tune -  regla fin «  noua perspectivă a clientului legată de oameni şi noile abilităţi interpersonale care îl vor ajuta să-şi dezvolte o abilitate crescută de a înţelege perspectiva celorlalţi şi a empatiza cu aceştia. Aceasta poate fi realizată prin punerea unor întrebări care îi cer clientului să anticipeze impactul acţiunilor proprii asupra celorlalţi, să considere cum se simte dacă rolurile au fost inversate, sau să infereze gândurile şi sentimentele altor persoane legate de acţiunile sale şi să examineze corespondenţa între aceste concluzii şi datele existente.

La începutul sedintelor de psihoterapie, psihologul va constata ca, pacientul va considera aceste întrebări dificile şi nu va şti cum să răspundă, dar pe măsură ce va primi feedback de la psihoterapeut şi din interacţiunile interpersonale, abilitatea acestuia de înţelege acurat perspectiva altora, va creşte gradat. Clientul descoperă ca agravarea acţiunilor altora nu este necesar motivată de intenţii răuvoitoare şi că aceste acţiuni pot fi mai puţin grave dacă fiecare înţelege perspectiva celuilalt.

În încercarea de a-i îmbunătăţii pacientului capacitatea de a vedea şi conştientiza şi perspectiva pe care ceilalţi oameni o au asupra lucrurilor, situaţiilor din jurul lor, psihologul poate să recurga la întrebări care să îl provoace pe pacient să anticipeze impactul pe care acţiunile sale le au asupra celorlalţi oameni, să încercăm să vedem cum ar reacţiona el dacă rolurile s-ar inversa sau să inferăm gândurile şi sentimentele  persoanelor cu care el intră în contact vizavi de acţiunile pacientului şi mai apoi să analizăm corespondenţa dintre aceste concluzii şi datele deja existente.

Chiar dacă la început pacientul va găsi aceste sarcini dificile de rezolvat, odată ce începe să primească un feedback atât de la psihoterapeut, cât şi de la cei cu care interacţionează, capacitatea sa de a identifica şi înţelege într-un mod mai acurat perspectiva celorlalţi oameni este foarte probabil să se îmbunătăţească. Astfel, practicând astfel de sarcini în psihoterapia, pacientul începe să descopere şi să îşi dea seama ca de fapt acţiunile şi intenţiile celor din jur nu sunt răuvoitoare sau întreprinse împotriva lor, ci pot să fi percepute ca fiind  pertinente şi bine intenţionate dacă luăm în considerare perspectiva celor care le pun în practică.

Astfel, psihoterapia cognitiv-comportamentala, se focalizează atât pe învăţarea/ dezvoltarea / optimizarea unor  abilităţi de coping mai eficiente, care să îl ajute pe pacient să facă faţă stresului şi anxietăţii datorate convingerilor lor rigide şi pervasive că cei din jur complotează împotriva lor, drept pentru care trebuie să fie mereu în gardă, tensionaţi şi temători.

 

Psiholog Cluj – Stela Neamt

 

Bibliografie

Beck, A., Freeman, A., Davis, D., & associates (2004). Cognitive Therapy of Personality Disorder, (2nd edition). New York: The Guilford Press.

Bodner, E. & Mikulincer, M. (1998), Learned Helplessness and the  Occurence of depressive –like and paranoid – like responses : The role of attentional focus, Journal of Personality and Social Psychology,Vol 74, Nr.4, 1010-1023

Dimaggio, G., Catania, D., Salvatore, G., Carcione, A., Nicolo, G. (2006),  Psychotherapy of paranoid personality disorder from the perspective of dialogical self theory, Counselling Psychology Quarterly

Klonsky, E.D., Oltmanns, E.T., Turkheimer,E., Fiedler, E.T. (2000),  Recollections of conflict with parents and family support in the personality disorders,  Journal of Personality Disorders, 14

Millon, T., Grossman, S., Millon, C., Meagher, S., & Ramnath, R. (2004). Personality disorders in modern life (2nd edition). Hoboken, NJ: John Wiley & Sons, In

Verheul, R. & Herbrink, M. (2007). The efficacy of various modalities of psychotherapy for personality disorders: A systematic review of the evidence and clinical

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>