Cluj-Napoca, Bld. Eroilor, Nr. 10, et.1, ap.14
psiholog_stelaneamt@yahoo.com
0740032422
Psihologia medicala si dilema eutanasiei.

De-a lungul timpului moartea a fost considerată atât morală cât si legală. Încă din antichitate, pornind de la Legea celor Douăsprezece Table, care prevedea jertfirea copiilor cu malformaţii imediat ce veneau pe lume,  la popoarele nomade si la eschimosi, înlăturarea celor neputincioşi şi bolnavi, în contextul socioreligios specific, avea un rol strict economic de supravieţuire a celor apţi, Astarastoaie, V., (2008).

Filozofii antici au făcut asersiuni prin care se aproba ideea de moarte dirijată de către consiliul de conducere al societăţii. Se vorbea chiar despre o “Ars (bene) moriendi”,- arta de a muri uşor( aşa cum trebuie ). Lăsarea bolnavului muribund ” în voia naturii”, era impusă de posibilităţile foarte modeste ale medicinei antice.

În evul mediu, deşi este considerată o perioadă sumbră din punct de vedere cultural, a fost introdusă noţiunea de sacralitate a vieţii. Creştinismul, iudaismul, islamismul, susţineau că viaţa umană este de origine divină condamnând euthanasia sub orice formă. Cu toate acestea practica a fost mentinută în secret pentru stări de necesitate în situaţii exceptionale cum ar fi TBC, rabie, ciumă.

Posibilităţile tehnice restrânse şi educaţia religioasă a medicilor în spirit abstentionist şi fatalist fac ca moartea să survină cât se poate de natural, în absenţa unei intervenţii decisive, muribunzii fiind lăsaţi în seama preoţilor şi călugărilor.

În perioada Renaşterii, ideile vremii au fost impregnate de umanism , care au dus prin exagerare mai târziu, în Europa şi SUA la ce se poate denumi mai degraba humano – centrism (anthropocentrism).

Ideea determinării morţii reapare în 1516, odată cu publicarea în latină a romanului politic şi social “UTOPIA” a umanistului şi omului de stat englez Thomas Morus. În această lucrare, care a transformat un nume propriu al unei insule în substantiv comun, autorul prezintă euthanasia celor grav bolnavi, chinuiţi de dureri ca una din cele mai importante instituţii dintr-o comunitate ideală imaginară. Omorul din compasiune este văzut de el ca “un act de înţelepciune,..un act religios sfânt”.

Mai târziu în secolul XIX practicienii medicinei s-au confruntat adesea cu solicitări de a provoca o moarte caritabilă din motive de compasiune faţă de chinurile suferite de muribunzi.

Pe la mijlocul secolului a apărut şi ideea unor asezăminte pentru asistenta bolnavilor pe moarte. Unităţile de acest tip au apărut ulterior în mai multe ţări. Înfiinţarea unor astfel de “anticamere ale morţii”, “aziluri pentru muribunzi”, a fost criticată, pe motiv că solicitarea unei internări acolo echivala cu o condamnare.

In ultimii ani, sub influenta anumitor curente si a unor conceptii ce fetisizeaza relativismul, se încearca legalizarea euthanasiei ca o solutie umana si demna pentru sfârsitul vietii. O astfel de decizie impune însa o analiza a consecintelor pe termen scurt si lung.

Euthanasia reprezinta o problema extrem de complexa, care se situeaza practic la confluenta dintre viata si moarte, dintre liberul arbitru si canoanele religioase, între terapie si interventie deliberata pentru a provoca moartea. Introducerea în acest univers dramatic presupune abordarea unor serii de notiuni care definesc si legifereaza în acelasi timp raporturile ce se stabilesc la nivelul anumitor practici definite ca stiintifice în contact cu viata umana.

Emoţia este un fel de gândire, dar emoţiile sunt fiabile.  Ne simţim empatici atunci când vedem o persoană pe moarte. În momentul în care vedem un bolnav aflat într-o fază terminală a bolii, Primul nostru impuls este de ai curma suferinţa. Cu toate acestea, în spatele acestei emoţii se află speranţa că lucrurile pot sa ia o turnură fericită: că viaţa persoanei nu are valoare şi nu ne stă nouă în putere să decidem când se e momentul potrivit să se  termine.

Putem avea oare o emoţie similară atunci când vorbim de un pacient aflat într-un stadiu medical terminal şi care trece prin nişte dureri inumane, sau o persoană imobilizată la pat pe viaţă atunci când viaţa nu mai are nici o valoare. În cazurile extreme se impune să fim empatici sau de a lua o hotărâre? euthanasia o solutie pentru sfârsitul vietii?Astarastoaie, V., (2008).

Iată declaraţia Asociatiei Medicale Americane, cu privire la sinuciderea asistată de medic aşa cum apare pe site-ul lor: E-2.211 Physician-Assisted SuicidePhysician-Assisted Suicide

“Sinuciderea asistată de medic are loc atunci când un medic facilitează moartea unui pacient prin furnizarea mijloacelor necesare şi / sau a informaţiilor care să permită pacientului ……(de exemplu, medicul prescrie somnifere şi informaţii despre doza letală, în timp ce este conştient de faptul că pacientul poate să se sinucidă). Physician-assisted suicide occurs when a physician facilitates a patient’s death by providing the necessary means and/or information to enable the patient to perform the life-ending act (eg, the physician provides sleeping pills and information about the lethal dose, while aware that the patient may commit suicide).Este de înţeles, deşi tragic, că unii pacienţi în lipsirea de libertate extreme, cum ar fi cei care suferă de o boală aflaţi în stagiul terminal, dureroase, boli debilitante-ar putea veni să se decidă că moartea este de preferat la viaţă.”

Un alt tip de specialist implicat în acest dramatic proces a suferintei si a mortii este psihologul. Lumea psihologiei reflecta momentele vietii umane de la nastere si pâna

la moarte. Psihologii din cadrul institutiilor medicale si serviciilor gerontologice se întâlnesc cel mai des cu cazurile de deces, drept rezultat trebuie sa aiba cunostinte fundamentale despre suferinta si despre impactul ei, precum si abilitatile necesare de a-i ajuta pe cei care au pierdut pe cineva drag.

Studiile clasice asupra suferintei, realizate de Kubler-Ross(1969), ofera o paradigma a întelegerii dimensiunilor emotionale ale experientelor noastre despre moarte si apropierea mortii. Acestea includ:- negarea si izolarea;- furia, mania, invidia si resentimentul;- negocierea;- deprimarea;- acceptarea.

Aceste stadii nu survin într-o ordine previzibila si pot fi intercalate cu sentimente de speranta , anxietate si teroare. Asemenea celor sortiti mortii, atât familiile cât si cei din apropierea lor, afectati de dezolare, trec prin stadii de negare si acceptare.

Îngrijirea pacientilor aflati în stadii terminale de boala poate fi facuta acasa, dar si în spitale sau institutii specializate (hospice). Medicii si asistentii sociali care lucreaza aici trebuie sa fie dotati cu calitati speciale; ei trebuie sa-si învinga propria frica de moarte, pentru a putea oferi un confort în procesul de a muri. Atunci când i se ofera încredere si siguranta, muribundul corect informat poate aborda moartea ce se apropie cu demnitate si seninatate.

Cercetarile recente în ceea ce priveste sentimentele de suferinta au descries reactia mai mult decât sensibila a fiecarei persone la pierderea cuiva drag si au exprimat indoiala ca un asistent social ar putea întelege si trata suferinta unui client printr-o metoda predeterminata.

Vârsta unei persoane, sexul, starea sanatatii, rezistenta, mediul cultural, religia, experientele anterioare în ceea ce priveste moartea si disponibilitatea sprijinului familial si social pentru respectiva persoana, toate contribuie la aparitia unui sentiment de vulnerabilitate, acceptare sau pierdere atunci când moare cineva.

Pentru a putea oferi ajutorul de care au nevoie cei care sufera, psihologii accepta diverse metode pe care le folosesc unii oameni pentru a face fata pierderii si permit supravietuitorilor sa avanseze într-un ritm adecvat fiecarei personae sau situatii. Constiinta de sine si sprijinul sunt elementele cheie în abordarea mortii si apropierii mortii.

 

 Psiholog Cluj, Stela Neamt

 

Bibliografie:

Astarastoaie, V., (2008), Este euthanasia o solutie pentru sfârsitul vietii? Ziua USA, Iasi

Trif, A.B., Astarastoaie, V., Cocora, L., (2006), Euthanasia, suicidul asistat, Eugenia Pro versus contra, Editura Prohumanitas, Bucuresti.

Buzducea, D., (2005), Aspecte contemporane în asistenta sociala, Editura Polirom, Iasi

Krogsrud Miley, C., O’Melia, M., DuBois, B., (2006), Practica asistentei sociale, Editura Polirom, Iasi

 

 

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Phone: 0740032422
Blvd. Eroilor, Nr. 10
Romania, Cluj-Napoca