Cluj-Napoca, Bld. Eroilor, Nr. 10, et.1, ap.14
psiholog_stelaneamt@yahoo.com
0740032422
Durerea: aspecte psihologice

Durerea: aspecte psihologice

Tara Symonds

Prin reevaluarea teoriilor anterioare legate de durere şi teoria controlului porţii, capitolul de faţă evidenţiază infruenţa factorilor psihologici asupra experienţei noastre legată de durere. Astfel se va arăta cum teoria psihologică a fost aplicată controlului durerii, atât pentru pacientii cu boli cronice cât şi pentru cei cu boli acute, se vor analiza personalitati individuale, stari comportamentale la durere şi strategii de copiere.

Senzaţia de durere este necesară pentru a putea funcţiona şi supravieţui. Teoriile recente legate de durere sau concentrat să explice procesul psihologic care are loc în timpul durerii acute. Au fost realizate în acest sens teorii sofisticate care iau în calcul importanţa factorului psihologic în experienţa durerii. Prezumţia că în experienţa durerii factorii psihologici joacă un rol important, a fost acceptată în unanimitate.

Melzack and Wall (1965) au propus o a treia metodă, care, pe lângă cea a specificaţie şi cea a tiparului ar putea ajuta la o întelegere generală mai bună a procesului durerii, dar care nu au explicat complexitatea totală a durerii. Durerea se crede că este dependentă de foarte mulţi factori, cum ar fi atenţia persoanei asupra sursei durerii, emoţii, anxietate, abilitaţile de copiere, sau deteriorarea fizică a organismului.Cu toate acestea , in ultimi ani aceasta teorie a fost supusa multor critici.

Factorii psihologici cei mai importanţi din acest proces sunt personalitatea, comportamentul neadecvat şi procesele cognitive incorecte. Studiile iniţiale făcute de către psihiatrii au explicat problema fenomenului durerii ca fiind strict legată de personalitate şi dereglările emoţionale. Breuer and Freud (1893) au fost printre primii psihiatrii care au încercat să explice fenomenul durerii nespecifice. Comportamentul la durere, personalitatea, tehnicile de copiere şi mediul social al individului sunt la fel de importante în a determina modul în care durerea este percepută şi raportată.

Fordyce et al. (1973) argumentează că durerea este în strânsă legatură cu comportamentul şi cu factorii de mediu înconjurător şi nu cu o tulburare de personalitate moştenită. Ideea că durerea cronică sau nespecifică este dependentă de factori de mediu se bazează pe teoria conditionării operante a  lui Skinner (1971).Comportamentele durerii sunt foarte importante deoarece ele demonstreaza cât de bine acea persoană se identifică cu durerea.

Dacă durerea trăită se doreşte să fie complet evaluată, trebuie să se ţină seama  deopotrivă de factorii fiziologici cât şi de cei psihologici, precum şi de exprimarea comportamentală a durerii.

In ultimii ani s-a observat un inters crescând în rolul strategiilor de copiere particulare folosite de catre pacienţii care suferă dureri. Mai multe tipuri de strategii de copiere au fost identificate pe care Fernandez (1982) le-a catalogat ca fiind: tehnici ilustratorii, auto-determinante şi tehnici de distragere a atenţiei.

Modelul de evitare a fricii (FAM) (Letham et al., 1983; Slade et al., 1983), este o explicaţie clară a procesului durerii, venind atât din latura psihologică cât şi fizică pentru a explica cum o durere acută poate să devină cronică. Pentru durerea acută se impune o intervenţie psihologică în forţă, deoarece factorii psihologici nu îşi fac efectul doar atunci cand durerea se cronicizează. Frica influenteză răspunsul individului la durerile acute sau cronice. Pacientul poate să dezvolte o reacţie mai importantă în cazul unei dureri acute decât factorii fiziologici în determinarea ratei de recuperare.

Acceptarea că experienţa durerii nu are doar influenţe fiziologice ci şi psihologice a dus la diferite moduri de măsurare a durerii. Metoda de evaluare va fi dependentă de aspectul durerii pe care dorim să-l măsurăm (fiziologic sau psihologic).

Controlul durerii la pacienţii cronici încorporează o varietate de metode cum ar fi psihologică, medicală şi ocupaţională. Controlul durerii acute implică în mare parte doar metode tradiţionale (repaus, odihnă, medicaţie), fără ca, la modul general, sa fie luat în calcul şi impactul psihologic. Main et al. (1992) a afirmat că suferinţa (stresul) a apărut şi în stadiul de durere acută, deci nu este vorba doar de problema cronică.

S-a stabilit că durerea este un semn necesar a unei răni fizice. Dar, ceea ce este acum evident din acest scurt studiu al rolului psihologiei în experienţa durerii, este că indivizii vor reacţiona în moduri diferite, în funcţie de experienţele anterioare, tehnicile de copiere, stilul comportamental precum şi de gradul de întelegere a problemei. Toate acestea ne duc la ideea că doi indivizi cu acelaşi tip de răni, sau de durere pot avea căi diferite de recuperare. Viitorul în ceea ce priveste cercetarea durerii stă într-o abordare multidisciplinară, compusa din personalul medical si psihologi.

 

Pitts, M. K. (1998). The experience of treatment. In M. K. Pitts & K. Phillips (Eds.), The Psychology of Health. (2nd ed.): Routledge.

 

Psiholog STELA NEAMT, Cluj-Napoca

 

 

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Phone: 0740032422
Blvd. Eroilor, Nr. 10
Romania, Cluj-Napoca