profil academic
Afilieri
  • Membru al Asociatiei de Psihoterapii Cognitive si Comportamentale din Romania;
  • Membru al Colegiului Psihologilor din Romania;
Certificari
  • 2009 ­ Psiholog cu drept de libera practica acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania ­ specializare: psihoterapii cognitive si comportamentale;
  • 2009 ­ Psiholog cu drept de libera practica acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania ­ specializare: psihologie clinica;
Psiholog Stela Neamt
  • Psiholog Clinician
  • Psihoterapeut
  • Sexolog
Despre Mine

Vocaţional am încercat mai multe ramuri şi rute profesionale, însă în cele din urmă m-am aplecat asupra psihologiei, care înainte de a fi o profesie, s-a dovedit a fi o mare pasiune. Mânată de asentimentul lui C.G. Jung că “Omul nu este doar o personalitate în devenire, ci este o persoană ce necesită iubire, libertate şi comuniune”, am ales să îmi îndrept întreaga atenţie spre fiinţa atât de complexă şi misterioasă care este “omul”.

Pe acest drum am câştigat o abilitate deosebită de a studia oamenii, o uşurinţă de a simţi în locul altora prin transpunere empatică, o pasiune de a-mi trăi viaţa adevărat şi frumos şi dorinţa incredibilă de a făptui. În efervescenţa vocaţiei am descoperit abilităţi şi dispoziţii care îmi permit cu uşurinţă să ajut, să comunic, să poart un mesaj care să facă lumea în care trăiesc puţin mai bună. Încrederea în psihologie, ca domeniul predilect în care pot spune ceva, mi-a aprofundat aspiraţional demersurile, mereu întrebându-ma, în arena competenţelor: cine nu vrea să spună ceva pe lumea asta?

Psihologia mă obligă să văd partea frumoasă din oameni, să fiu dependentă de informaţie, să mă confrunt zilnic cu zeci de sentimente, să simt mai nuanţat decât alţii şi să mă cunosc în profunzime. Sunt obligată să fiu la curent şi cu fondul şi cu forma lumii pe care o vreau mai sănătoasă şi mai frumoasă. Îmi place să mă intitulez o elevă a filosofului Nietzsche, el fiind printre puţinii care spun că viaţa e un dar. Nu mi-am pus niciodată întrebarea “ce-aş schimba dacă ar fi să o iau de la capăt?”, dar m-au întrebat alţii. N-aş schimba nimic. Suntem produsul familiei şi mediului în care am trăit, valorilor şi temerilor care ne-au dominat existenţa. Dacă aş schimba ceva, ar însemna să fiu alta. Iar eu am învăţat deja să mă mulţumesc cu mine aşa cum sunt. Nu mi-a plăcut să mă compar cu nimeni şi nu mi-am propus vreun podium pe care să urc. Există posibilitatea să fi trecut de multe ori pe lângă un tren important, poate am ratat nişte oportunităţi care m-ar fi propulsat profesional foarte departe, însă mă bucur de prietenia unor oameni adevăraţi, mi-am păstrat o linişte şi un univers la care am ţinut şi care m-a ajutat întotdeauna să rămân eu însumi.

Cred că încrederea în sine este esenţială şi trebuie neapărat dublată de vizualizarea performanţei maxime, indiferent de distanţa până la ea. E datoria fiecărui om, după cuvintele lui Jung, să fim în stare a împrăştia întunecimile dinlăuntrul fiinţei noastre, aprinzând în noi o “stea” care să ne lumineze viaţa şi astfel să putem trăi nu numai pe pământ, ci şi sub cer. Cred că nimic nu e posibil fără a înţelege că deasupra noastră, aşa cum spunea Kant, se află cerul înstelat şi ordinea morală.

mai mult