Când si cum, comunicăm unui copil că este infectat cu HIV?

10410359_658833264263403_6411961848986267606_n

În momentul în care un copil este diagnosticat ca fiind seropozitiv, apar dificultăţi legate de modul în care trebuie comunicat diagnosticul. De cele mai multe ori această comunicare se realizează de către părinţi. Fiind informaţi corespunzător asupra aspectelor pe care le presupune infecţia cu HIV, părinţii vor şti cum să îşi abordeze copiii in comunicarea diagnosticului.

Momentul şi conţinutul comunicării diagnosticului trebuie să ţină cont de vârsta copilului, sugereaza psihologii. Este de preferat ca diagnosticul să fie comunicat între 8-10 ani. La aceasta vârsta copiii sunt mai optimişti, nu îşi fac multe probleme şi le este mai uşor să accepte că au o boala; au mai mult timp să se obişnuiască cu ideea că vor urma tratament medical de lungă durată; pot fi mai uşor implicaţi în lupta cu boala, înţeleg că trebuie să urmeze tratamentul medical şi devin mai preocupaţi de sănătatea lor. Copilul de 8-10 ani se teme mai puţin de moarte, lucru pe care cel mai adesea părintele nu-l ştie. Copilul de aceasta vârsta înţelege moartea ca fiind un fenomen ireversibil, dar nu îşi imaginează propria moarte. El este mai mult îngrijorat să nu-i piardă pe cei din jur, în special pe părinţi, decât de dispariţia propriei fiinţe.

Pentru copiii mai mici, cu vârsta sub 5 ani, este mai dificil să înţeleagă ce înseamnă această boala. Tocmai de aceea, comunicarea se va limita la explicaţii simple despre boala şi despre cum să rămână sănătoşi.

Copiilor între 6-12 ani li se poate povesti despre virus în diverse moduri. De exemplu: “Acest virus traiste în sânge şi este foarte deştept. El circulă cu o viteză extraordinară şi se înmulţeşte extrem de rapid. Pentru că tu eşti de fapt mai deştept decât el, o să iei în fiecare zi medicamentele şi aşa îl împiedici pur si simplu să se înmulţească. Medicamentele nu distrug viruşii deja existenţi în corp, de aceea trebuie luate fără întrerupere”.

Între 13-18 ani adolescentul este preocupat de felul în care arată, îşi doreşte să fie independent, îşi face planuri de viitor, apar primele relaţii de dragoste, îşi poate începe viata sexuală. Un copil de aceasta vârsta trebuie să fie informat corect, să îşi cunoască diagnosticul, astfel încât să poată lua parte la deciziile privind propria lui îngrijire şi să îi protejeze pe ceilalţi.

Dacă toţi membrii familiei au informaţii corecte despre ce este şi cum se transmite infecţia cu HIV, scade riscul transmiterii virusului la ceilalţi membrii ai familiei şi, în acelaşi timp, se reduce posibilitatea de respingere a copilului de către ceilalţi.

Este important să i se comunice copilului adevărul într-un moment în care el este dispus să îl accepte şi să nu fie lăsat să aibă dubii legate de diagnosticul lui. Dacă nu îi spuneţi nimic despre boală, copilul îşi poate imagina lucruri mult mai grave – că nu este dorit de familie, că este pe moarte etc.

 Ce ar trebui să ştie copiii despre HIV?

- că este un virus care pătrunde în sânge şi slăbeşte capacitatea de apărare a corpului împotriva infecţiilor

- că se transmite prin sânge, prin instrumentar medical nesterilizat, prin folosirea în comun a seringilor sau a altor obiecte care pot produce răni sângerânde, de la mama la făt, prin relaţii sexuale neprotejate

- că exista medicamente care ajuta organismul, împiedicând virusul să se dezvolte

- că e important să respecte regulile de igiena şi regimul alimentar indicat de medic.

Reacţia copilului la aflarea diagnosticului:

În general, după ce află diagnosticul, copiii devin mai preocupaţi de tratament şi au mai mare încredere în părinţi.

Reacţiile negative sunt de aşteptat pentru o perioadă scurtă după dezvăluirea diagnosticului. Este ca un fel de criză de adaptare. Atunci când copilul bănuieşte adevărul, el poate reacţiona negativ, pentru că îşi pierde încrederea în părinţi şi nu se mai poate baza pe încurajările acestora. Această situaţie este cea mai dificila şi mai “consumatoare” din punct de vedere psihic pentru copil.

Este important pentru copil să ştie că poate duce o viaţă normală, cu condiţia să se protejeze şi să îi protejeze pe ceilalţi. Este de asemenea important să ştie că nu este singurul în aceasta situaţie, că mai sunt şi alţi copii care suferă de aceeaşi boală.

 Consilierea psihologica a copiilor seropozitivi include:

-        stabilirea unei relaţii de ajutorare a copiilor

-        ajutarea copiilor să îşi spună povestea

-        ascultarea atentă a copilului

-        oferirea de informaţii corecte şi corespunzătoare

-        ajutarea copilului să ia o decizie bazată pe informaţii corecte şi complete

-        ajutarea copilului să îşi recunoască si să-şi folosească punctele forte

-        ajutarea copilului să dezvolte o atitudine pozitivă faţă de viaţă

Consilierea copiilor nu include:

-        luarea deciziilor în locul copilului

-        judecarea copilului

-        interogarea copilului

-        învinovăţirea copilului

-        promisiuni ce nu pot fi îndeplinite

-        impunerea propriilor credinţe asupra copilului

-        contrazicerea cu copilul

Scopul consilierii este de a:

-        ajuta copilul să facă faţă emoţiilor cu care se confruntă la momentul aflării diagnosticului

-        ajuta copilul cu HIV să facă alegeri şi să ia decizii care îi vor prelungi viaţa şi îi vor îmbunătăţi calitatea vieţii

-        ajuta copilul să facă faţă emoţiilor şi provocărilor pe care le va întâmpina ca urmare a afectării stării lor de sănătate.

Psihologul care lucrează cu copii seropozitivi şi cu familiile acestora trebuie să fie conştient de toate aceste aspecte pentru a alege abordarea cea mai adecvată şi eficientă.

 

Psiholog Cluj – Stela Neamt

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>